sursa: adevarul.ro, Alina Pop, 26 septembrie 2015

Corneliu Coposu sa stat 17 ani în puşcăriile comuniste FOTO Arhivă

După ce l-a târât timp de 17 ani prin temniţe, Securitatea comunistă, prin intermediul lui Ion Mihai Pacepa, i-a cerut lui Corneliu Coposu să meargă la Paris pentru a-i convinge pe românii aflaţi acolo în exil să nu organizeze proteste cu ocazia vizitei pe care Nicolae Ceauşescu urma să o facă în Franţa

Corneliu Coposu a îndurat 17 ani chinul interogatoriilor şi torturilor securiste, iar apoi teroarea temniţelor comuniste şi a domiciliilor forţate, fără a fi avut vreo vină reală şi dovedită. El a fost arestat, alături de mai mulţi lideri ţărănişti, în urma înscenării de la Tămădău din 14 iulie 1947, fiind acuzat de trădare împotriva clasei muncitoare.

După toate acestea, securiştii au avut, potrivit istoricului Marin Pop, cercetător la Muzeul Judeţean Sălaj, incredibilul tupeu să-i ceară ajutorul. Acest lucru s-a întâmplat în 1969, înainte de vizita oficială pe care Nicolae Ceauşescu urma să o facă la Paris. Cu un an înainte, la Bucureşti avusese loc vizita istorică a preşedintelui francez, generalul Charles de Gaulle, iar acum dictatorul român urma să facă, la rândul său, o vizită de răspuns. Spionii din Franţa ai Departamentului de Informaţii Externe (DIE) aveau semnale potrivit cărora românii care fugiseră din ţară şi se stabiliseră la Paris plănuiau să saboteze vizita lui Nicolae Ceauşescu, organizând manifestaţii împotriva dictatorului. Aici ar fi trebuit să intervină, potrivit strategiei Securităţii, Corneliu Coposu.

Avea microfoane în casă

Într-o notă informativă găsită recent de istoric în dosarele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), este redată o discuţie purtată la masă, în 2 august 1987, de Corneliu Coposu cu surorile şi cumnatul acestuia. În vizită la familia Coposu se afla, în momentul discuţiei, şi Camil Demetrescu, jurist şi diplomat român, închis şi el în temniţele comuniste alături de ceilalţi lideri ţărănişti. Este contextul în care, Seniorul le povesteşte comesenilor săi cum a fost abordat, în 1969, de însuşi generalul Ion Mihai Pacepa, la acea vreme adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii Externe. Întreaga conversaţie a fost înregistrată cu ajutorul dispozitivelor montate de Securitate în locuinţa lui Corneliu Coposu, regăsindu-se, apoi, pe nota informativă a delatorului „Ovidiu“,  redactată de colonelul Dumitru Toader.

M-au dus acolo într-un cabinet foarte somptuos în faţa unuia care s-a prezentat g-ral Pacepa. Şi mi-a spus: d-le Coposu, v-am invitat aici pentru o conversaţie sinceră legată de un interes al nostru.

Corneliu Coposu

Iată câteva fragmente din document: „Când a plecat prima dată şeful statului român la Paris, am fost chemat la Direcţia Generală a Securităţii Statului în Aleea Toamnei; - Ştiu, şi acum este securitate acolo, spune Rodica; - Acum acolo este postul de emisie-recepţie a securităţii pentru ţară, continuă „U“ (n.r. – „Utopicul“, unul din numele de cod sub care era urmărit Corneliu Coposu). Undeva pe Bd. Lacul Tei, colţ cu str. D. Vintilă, aproape de circ. M-au dus acolo cu o maşină, era prin martie-aprilie 1968 sau 1969. Eram încă în slujbă şi s-au speriat ăia (n.r. –  colegii de muncă) când au văzut cu ce maşină m-au luat. M-au dus acolo într-un cabinet foarte somptuos în faţa unuia care s-a prezentat g-ral Pacepa. Şi mi-a spus: d-le Coposu, v-am invitat aici pentru o conversaţie sinceră legată de un interes al nostru. Probabil că ştiţi că şeful statului va pleca la Paris, unde românii exilaţi acolo, pregătesc o manifestaţie ostilă. Interesul nostru, ca şi interesul ţării, este ca această vizită să se desfăşoare cu toată solemnitatea, fără incidente pentru că noi avem tendinţa de a ne desprinde de ruşi şi a primi sprijin moral din partea tuturor guvernelor occidentale. Dv. nu trebuie să vă prezentaţi că eu ştiu totul despre dv., poate şi ce aţi uitat. Vă ofer următorul lucru: un paşaport pentru Paris, chiar cu riscul pe care mi-l asum eu că nu vă mai întoarceţi în ţară. Cu angajamentul însă de onoare că vă duceţi acolo să-i temperaţi pe nebunii ăia să nu facă demonstraţie, explicându-le că manifestaţia nu este binevenită pentru momentul acesta critic prin care trecem“.

Reacţia lui Coposu: „Nu!“

În documentul referitoare la acest moment, aflat în arhivele CNSAS, redactat de colonelul Dumitru Toader este transcris şi răspunsul dat de cel care va fi supranumit după Revoluţia din 1989, „Seniorul“:

„Eu zic: deci dvs. vreţi să mă trimiteţi pe mine ca exponent al dvs. acolo? Nu! Aveţi o idee greşită. Mai întâi, pentru că eu nu m-aş preta să mă duc acolo ca agent al regimului comunist la Paris şi să apăr interesele lui, chiar dacă sunt şi interesele ţării. În al doilea rând, cum vă închipuiţi că aş da ochii cu prietenii mei din Occident în chip de emisar al dvs.? Ăia mi-ar spune că am înnebunit. Apoi, românii ăia sunt mult mai bine informaţi decât mine şi fără îndoială că sunt tot aşa de buni români ca şi dvs. Dacă ei, datorită informaţiilor lor apreciază că este moment crucial pentru România, vor face manifestaţia, indiferent de prezenţa mea. Eu zic să trimiteţi un membru al CC cu etichetă clară de comunist şi să discute cu ei, că ăia nu sunt canibali. Să le spună să renunţe la manifestaţie în interesul ţării. Zice: să ştiţi că aveţi dreptate. Şi m-a condus până la uşă. Uite aşa l-am cunoscut eu pe dl. Pacepa“.

Cum vă închipuiţi că aş da ochii cu prietenii mei din Occident în chip de emisar al dvs.? Ăia mi-ar spune că am înnebunit.

Corneliu Coposu

În urma refuzului propunerii făcute de către Securitate, Corneliu Coposu afirmă că în locul lui a fost trimis Nicolae Penescu, fost secretar general al PNŢ. Cu toate acestea, vizita a fost amânată până în anul 1970 din cauza scandalului imens provocat de „cazul Caraman“. Mihai Caraman, unul dintre cei mai cunoscuţi spioni pe care i-a avut regimul comunist din România, a reuşit să sustragă şi să aducă în ţară, de la Paris, unele documente din Cartierul General al NATO, provocând daune grele Alianţei Nord-Atlantice.

Cine a fost generalul Pacepa

Ion Mihai Pacepa a fost între 1956 şi 1960 şef adjunct al Misiunii Române în RFG şi şef al rezidenţei de spionaj a României de acolo. În aprilie 1966, colonelul Pacepa este numit în funcţia de adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii Externe, funcţie pe care a deţinut-o până în aprilie 1972, când devine consilierul lui Ceauşescu pentru securitate naţională şi dezvoltare tehnologică, prim-adjunct al şefului Departamentului  de Informaţii Externe şi secretar de stat la Consiliul Securităţii Statului.

Generalul Pacepa SURSA FOTO www.cotidianul.ro

În iulie 1978, Pacepa a fost trimis de Ceauşescu în RFG într-o misiune secretă, iar acolo a profitat de ocazie şi a cerut azil politic în SUA, prin intermediul ambasadei americane din Bonn. Cererea sa de azil a fost aprobată de preşedintele Jimmy Carter. Odată ajuns în SUA, Pacepa a lucrat cu serviciile de informaţii americane, demascând,  potrivit raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, natura criminală a regimului comunist din România şi a Securităţii, dar şi contribuind la „degradarea dramatică a imaginii lui Ceauşescu“. Fuga lui a fost considerată înaltă trădare, spunându-se că regimul comunist a pus un premiu de 2 milioane de dolari pe capul său. Mai mult, în 1980, Securitatea ar fi oferit un milion de dolari celebrului Carlos „Şacalul“ pentru a-l asasina pe Pacepa, dar teroristul nu l-a putut identifica (se pare că românul ar fi fost supus peste Ocean la mai multe intervenţii de chirurgie plastică menite să-i schimbe fizionomia). Ion Mihai Pacepa trăieşte şi azi în SUA.

Seniorul a sperat în 1968 că va putea reînfiinţa PNŢ

Documente găsite în arhivele CNSAS sugerează faptul că liderii ţărănişti, printre care şi Corneliu Coposu, au privit cu optimism semnalele transmise în 1968 de Nicolae Ceauşescu, sperând chiar că se vor pune bazele premisei unui pluripartitism în România comunistă.

O notă semnată de sursa „Veniamin“ vorbeşte despre o întâlnire pe care mai mulţi lideri ţărănişti ar fi avut-o în 23 august 1968 pentru a redacta un memoriu, pe care apoi să îl trimită lui Nicolae Ceauşescu. Unul dintre ei, Victor Paulian (fost deţinut politic), i-ar fi spus sursei că în memoriu „vor arăta că ei sunt alături de PCR în problema Cehoslovaciei şi a apărării patriei noastre. Dar numai atât. În rest, nu se alătură concepţiei marxiste, care călăuzeşte politica statului nostru“.

Un alt informator, cu nume de cod „Vladimir“ s-a întâlnit în seara zilei de 3 septembrie 1968 cu Corneliu Coposu acasă la doctorul Ion Jovin (fostul medic al lui Iuliu Maniu). Corneliu Coposu i-ar fi spus că „este entuziasmat de politica externă dusă de partid şi în special de tov. Nicolae Ceauşescu“ şi că au întocmit un fel de „comunicare“, împreună cu inginerul Ion Puiu, Ion Bărbuş şi Bani Ghica, pe care i-au trimis-o lui Liviu Vînătu de Gaterburg (mare om de afaceri, plecat ilegal din ţară în 1947, ce se afla în Elveţia) „pentru a face cunoscut punctul de vedere a conducerii PNŢ-ului“. Despre semnatarii scrisorii, informatorul spune că aceştia se consideră un fel de directorat al PNŢ-ului, aflat în ilegalitate.

Ce conţinea scrisoarea trimisă în Occident

Conform informatorului, scrisoarea cuprindea două idei principale, pe care le redăm şi noi în continuare. Prima idee era acea că comuniştii „constrânşi de forţele istorice ale revoluţiei, au îmbrăţişat cu oarecari nuanţe atitudinea naţionalistă-ţărănistă faţă de ruşi, deşi ei care sunt creaţiile prezenţei ruşilor în România, ceea ce din punct de vedere moral constituie o mare carenţă, n-ar fi fost cei mai îndreptăţiţi să îmbrăţişeze o asemenea atitudine. Totuşi ei sunt singurii care în contextul politicii actuale, pot fi eficienţi în afirmarea independenţei statului român. Orice intervenţie politică, a altor forţe pot complica situaţia şi da argumente ruşilor pentru a accentua presiunea lor care este în funcţie de dezvoltarea în bine sau în rău a crizei cehoslovace. Independenţa României va depinde de dinamismul actual al politicii Kremlinului“.

„În opinia foştilor deţinuţi politici, scrisoarea justifică atitudinea binevoitoare a conducătorilor PNŢ, nu ca o capitulare, ci ca o raţiune de a fi a unui partid care nu poate fi absent în clipele grele prin care trece ţara, dar care trebuie să-şi afirme un punct de vedere fără a se angaja“, explică Marin Pop.

A doua idee a scrisorii trimise în străinătate de fruntaşii naţional-ţărănişti era acea a alegerii momentului „când şi cum trebuie luată acţiunea de reorganizare“ sau, cum se spune în scrisoare, când să se sune „goarna“. Corneliu Coposu spunea că momentul trebuia ales odată cu izbucnirea unei crize serioase în URSS, „crize de conducere, ca o consecinţă a unor retrageri obligatorii, rezultat al unor eşecuri legate de Cehoslovacia“. După părerea lui eşecul putea consta în „întoarcerea grăbită a trupelor ruse în ţara lor“ sau eşec mai putea însemna „continuarea politicii de cotropire“, care putea duce „fatal şi sigur la un război mondial“. Până atunci, însă, PNŢ-ul nu trebuia să se lanseze „în acţiuni premature, de pe urma căruia puţinele cadre rămase în viaţă ar putea fi secerate în întregime“.

„Interesant este că deşi corespondenţa lui Corneliu Coposu cu Liviu Vînătu era interceptată, organele de Securitate afirmă că scrisoarea de mai sus nu au reuşit să o intercepteze. Nu ştim prin ce canal de comunicaţie s-a reuşit trimiterea ei“, precizează Pop.

Planurile lui Ceauşescu cu URSS şi Occidentul

Potrivit istoricului Marin Pop, intenţia lui Ceauşescu de a se îndepărta de URSS era una reală, doar că scopul nu era neapărat acela de a se apropia de Occident, aşa cum lăsase Pacepa să se înţeleagă, ci instaurarea unui „comunism românesc“. „Depărtarea de ruşi a început, de fapt, în 1962, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Anul 1968 a însemnat apogeul luptei pentru independenţă a regimului comunist din România faţă de cel sovietic. Momentul culminant l-a constituit ziua de 21 august, când Nicolae Ceauşescu a condamnat, de la celebrul balcon al fostului sediu al CC al PCR , invazia sovietică şi a armatelor statelor socialiste a Cehoslovaciei“, precizează istoricul.

Specialistul precizează că pătrunderea armatelor a cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituia, în opinia lui Nicolae Ceauşescu, „o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume“. Mai mult, liderul comunist de la Bucureşti afirma: „Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător a felului în care trebuie construit socialismul!“ şi că „trebuie odată pentru totdeauna să se pună capăt amestecului în treburile altor state, altor partide!“.

Marin Pop spune că reacţia liderului comunist român a produs o profundă impresie în societatea românească, inclusiv în rândurile foştilor deţinuţi politici şi a dus la o „nemaiîntâlnită coeziune socială şi susţinere a lui Nicolae Ceauşescu, care apoi, din păcate, a înşelat toate aşteptările, prin instaurarea cultului propriei personalităţi“.