Decizia lui Ceauşescu de a organiza marea mesă dedicată celebrării sale, prin mobilizarea populaţiei, în jurul conducătorului, după un ritual devenit clasic, va rămâne încă multă vreme, un mister. Comasarea mulţimilor în ziua 21 decembrie 1989 este perfect explicabilă, dacă o privim din unghi psihologic. Ceauşescu repeta un ritual care îl consacrase. Incapabil să mai comunice cu starea de spirit reală a naţiunii care învăţase în anii lungi ai comunismului metoda dedublării şi a falsei credinţe, Ceauşescu a pierdut instrumentul de diagnosticare corectă a realităţii. El s-a supus, mecanic, ritualului, tot de el inventat, care avea să-l conducă, de această dată, la fuga din Comitetul Central şi, în final, în faţa plutonului de execuţie. Aceeaşi sărăcie a imaginaţiei îi va fi convins şi pe sfetnicii săi să se supună voinţei absolute a stăpânului. Este însă imposibil ca nici un serviciu secret să nu-i fi oferit lui Ceauşescu date despre ceea ce se pregătea în piaţă. Cu trecerea timpului, multe dintre aspectele obscure ale evenimentelor de atunci încep să se lumineze. Mitingul final a declanşat implozia regimului. El nu ar fi condus însă la o asemenea întorsătură a evenimentelor, dacă defecţiunea nu s-ar fi produs în zona de vârf a puterii. Masa partidului, dar şi structurile lui fundamentale nu mai contau, întrucât nu mai puteau proba nici o capacitate de reacţie semnificativă.

Masificarea partidului a antrenat şi o masificare psihologică perversă a apparatului care nu se mai comportă, ca o elită, în ciuda paradării unei conduite elitiste, din partea sa. Aşadar, la 21 decembrie, s-a consumat una din ultimele mari erori ale lui Ceauşescu, ori s-a produs, în anturajul său, o inducere în eroare? Răspunsul rămâne, deocamdată, suspendat. Defecţiunea din Piaţa Regală s-a produs între momentul stigmatizării „huliganilor