Mai sunt unii care incearca sa ne convinga ca a existat un frumos, nobil, generos, ideal comunist, ca atrocitatile nu au decurs din ideologia marxist-leninista, ci din deturnarea acesteia de catre diversi dictatori psihopati. Ar fi vorba de anomalii, de paranoia individuala, nu de consecintele logice ale unor postulate himerice. Este vorba de vechea, extenuata poveste a oualor sparte pentru a gati omleta perfecta. De care omleta, a spus-o cred primul Panait Istrati, nu s-a bucurat nimeni (ideea reapare la Isaiah Berlin in cartea The Crooked Timber of Humanity, cand scria ca stim ca s-au spart milioane de oua, dar nimeni nu a gustat vreodata omleta). O noua carte despre “Marele Salt” maoist (1958-1962) si “comunele populare”, recenzata in recentul numar al revistei New York Review of Books, da cifra mortilor provocati de acea obsesie ideologica a lui Mao si a camarazilor sai: minimum 30 de milioane, dar cel mai probabil 40 de milioane de morti (v. Roderick Macfarquhar, “China–The Worst Man-made Catastrophe Ever”, NYRB, February 10, 2011, pp. 26-28). Notez aceste cifre si imi tremura degetele. De doua ori populatia Romaniei. Imi amintesc, scriind aceste randuri, de un un articol al regretatului Matei Calinescu, stralucit istoric si critic literar, dar si un admirabil analist al ideilor politice si artistice, aparut ca recenzie la volumul lui Paul Johnson Modern Times, in revista American Spectator. Titlul era cat se poate de sugestiv: “Our Century of Monsters”. Crimele comunismului trebuie condamnate fara echivoc, asemeni celor comise de regimurile totalitare fasciste. A curs enorm de mult sange din cauza utopiilor purificarii absolute (naziste, mussoliniene, leniniste, staliniste, dejiste, enveriste, maoiste, polpotiste) , a ideologiilor bazate pe resentimentul de rasa si pe acela de clasa. Apocalipsul si resentimentul s-au ingemanat in national-socialism, a demonstrat-o istoricul Philippe Burrin intr-o carte tradusa in romaneste la Editura Hasefer.
Urmas al iacobinismului, nascut din logodna dintre eshatologia marxista si radicalismul revolutionar rus, mesianismul bolsevic purta in sine samanta fanatismului orb, trebuia sa culmineze intr-o soteriologie cataclismica (lucrul acesta a fost examinat de o intreaga traditie care incepe, poate, cu Nikolai Berdiaev si ajunge, astazi, la Igal Halfin). Spre a relua analiza lui Eric Voegelin, imanentizarea eshatonului duce la dezastre, la catastrofe sociale fara precedent.
Ura s-a substituit compasiunii, Binele a fost eliminat (ori, mai exact spus, in spiritul lui Vladimis Soloviov si Orwell, citit de Alain Besancon, a fos falsificat), a triumfat in aceste macabre experimente un nihilism demonic, o barbara patima a distrugerii cum omenirea nu mai cunoscuse si, sa speram, nu va mai cunoaste….
Public aici un extraordinar desen datorat maestrului Devis Grebu care este, neindoios, un mare artist, dar si un comentator politic si intelectual de exceptie. Semnificatia acestui desen este deopotriva istorica si politica. Remarcati ca in dreapta, simetric cu Hitler, apare portretul lui Lenin, nu al lui Stalin. Pentru ca, asa cum au demonstrat-o Richard Pipes (The Unknown Lenin), Aleksandr Iakovlev (A Century of Violence in Soviet Russia), Nicolas Werth (capitolul despre URSS din Cartea neagra a comunismului) si, mai recent, Robert Gellately in cartea sa despre Lenin, Stalin si Hitler (The Age of Social Catastrophe), Stalin nu a facut decat sa exacerbeze (i)logica terorista inaugurata de Lenin. Idealizarea lui Lenin este una din tehnicile favorite ale unei stangi radicale care incearca sa se spele pe maini de ororile stalinismului, refuzand sa le conecteze cu experienta criminala a leninismului. Cand Stalin se proclama cel mai fidel discipol al fondatorului bolsevismului, el nu gresea. Stalin nu a fost impostorul ori uzurpatorul denuntat de arhi-rivalul sau Lev Trotki, ci un bolsevic autentic, devotat cu trup si suflet preceptelor leniniste. Cat priveste alternativa Trotki sau cea Buharin, sa nu uitam ca ambii corifei au sustinut masacrarea marinarilor revoltati de la Kronstadt, in martie 1921, a caror unica “vina” era ca revendicau soviete (consilii) fara comunisti.
Vladimir Tismăneanu, 22 ianuarie 2011, tismaneanu.wordpress.com
