Corneliu Coposu Fan Page

Lustruindu-se pe… ei - Mihai Dorin

Înapoi la 2011

“Nu slavindu-te pe tine… lustruindu-se pe el/Sub a numelui tau umbra”. Oricare cititor va fi recunoscut lesne nemuritoarele versuri eminesciene din Scrisoarea I. Asemenea contemporanului sau Caragiale, Eminescu ne-a citit mult dincolo de epoca sa, as zice, cu riscul de a intra in conflict cu unii postmoderni, in eternitatea noastra. Deloc intamplator, intre cugetarea eminesciana si cea a lui Caragiale putem identifica o veritabila tesatura ideatica. Ferice epoca! Niciodata nu mai intalnim in istoria noastra doua genii emblematice lucrand solidar intru luminarea romanilor.

Eminescu mi-a reamintit, mai zilele trecute, tema romantica a omniprezentei desertaciunii: Vanitas vanitatum, omnia vanitas! Cate prilejuri nu i-au oferit contemporanii lui Eminescu, pentru a se dezice de desertaciunea lumii si a cauta mantuirea in alte orizonturi! Si cum istoria se intampla sa se repete, mai degraba la palierul desertaciunii, decat la cel al nobilelor idealuri, iata, contemporanii ne ofera suficiente mostre ce merita pedepsite, fie chiar si din ratiuni de ecologie morala. Exemplul selectat este emblematic pentru desertaciunea vremurilor pe care le traim, dar mai ales a oamenilor. In lipsa de idei si idealuri, pigmei politici – la propriu si la figurat – pretexteaza, in fapt forteaza intalnirea cu istoria, pentru a se … lustrui pe ei. Nu slavirea ilustrului Corneliu Coposu i-a adunat la umbra bustului sau de la Iasi, ci ambitia desarta de a se impauna cu numele sau si a canta aria calomniei si a dezbinarii.

“Neputand sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?”(ibidem). As!, ne-am permite sa-l completam, cu umilinta, pe Eminescu. Nu pietatea pentru memoria lui Corneliu Coposu, pe care multi dintre cei prezenti fie nu l-au cunoscut, fie n-au vrut sa-l cunoasca la vremea lui, fie l-au boicotat pur si simplu, i-a insiruit solemn in jurul bustului sau plasat intr-o obscura piateta din Iasi, colt cu strada Arcu. Mai multe oficialitati s-au grabit sa raspunda apelului catorva pigmei politici (minus Vasile Lupu, care nu corespunde… cantitativ), bantuiti de complexe napoleonice si rautate cat cuprinde. I-am numit pe Petru C. Milut si Aurelian Pavelescu, acesti frati Petreus ai politicii dambovitene, carora li s-a adaugat, pentru a implini destinul, Vasile Lupu. Cei trei mai traiesc politic doar pentru a bloca renasterea PNTCD, pe care il tin in procese interminabile, indecenti proprietari ai unei stampile, fara organizatii, fara idealuri, fara legaturi cu partidul de ieri si de azi. Distribuie carnete de partid oricui si oriunde, numitul Milut mai ales salariatilor lui de la firmele pe care le conduce, doar – doar or face de un congres penibil, in care sa-si desavarseasca diversiunea. Aurelian Pavelescu nici nu cred ca-si mai aminteste prin cate partide a trecut. Banuind ca-i ultimul in care-si mai poate face mendrele, disperarea il ghideaza in aceasta ultima batalie. Stie o lume intreaga ca partidul e in alta parte, alaturi de presedintele sau de onoare, venerabilul Ion Diaconescu, de Doina Cornea, de Victor Ciorbea, de surorile Seniorului si de Gh. Ciuhandu. Doar penibila tripleta, plus cativa neaveniti, isi mai imagineaza ca mai reprezinta pe cineva.

Daca va asteptati ca la paranghelia de la Iasi sa fi fost omagiat Corneliu Coposu, va inselati. Cine sa-l omagieze? Cumva Vasile Lupu, autorul tuturor diversiunilor din PNTCD, cel care, pe la inceputul anilor ’90, vazand cum Corneliu Coposu intentiona sa se debaraseze de el, din motive bine stiute (mie personal, mi-a marturisit) a intretinut atmosfera de suspiciune la adresa Seniorului si a foarte multor altor membri, lansand zvonuri de extractie securistica.

Nu-i pot invinui pe cei care au raspuns invitatiei, except yesman-ii penibili, din respect pentru cel propus a fi omagiat ori din ratiuni electorale. E problema domniilor lor. Merita retinuta absenta primarului Iasului, care banuind mizanscena, a preferat sa o evite, spre cinstea domniei sale.

“… Si prostaticele nari/Si le umfla orisicine in savante adunari”(ibidem). Cum ne mai citesti, dincolo de timp, domnule Eminescu!

Sa mai spunem ca la vremea la care bustul cu pricina s-a ridicat, in octombrie 1996, din initiativa Organizatiei de Tineret a PNTCD Iasi, dar si cu imaginatia si talentul distinsului sculptor C. Crenganis, care a acceptat un onorariu simbolic, Vasile Lupu s-a opus sistematic. De altfel, nu era singura atitudine de obstructie, numitul recidivand atat cu privire la ridicarea altor statui, precum cea a lui Iuliu Maniu, din Piata Revolutiei, din Bucuresti, cat si, of course, la… Legea Ticu. Cea cu demascarea colaboratorilor Securitatii, daca va mai amintiti.

“Neputand sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?”(ibidem).

Pentru exactitate, recititi declaratiile politice ale numitului, dar si cele ale lui Ticu Dumitrescu, din acei ani. Cu o siretenie innascuta si hranita la nu stiu ce scoli, ipochimenul tuna si fulgera impotriva Legii Ticu, recomandand sa ne dedicam… foncierului. Subtila metoda de a boicota a lege! Toate au durat pana in ziua care, apropiindu-se votul final la Legea Ticu, de la microfonul Camerei Deputatilor, personajul a marturisit cate ceva cu privire la trecutul lui deochiat. Vestea a facut inconjurul tarii si a alimentat suspiciunile presei si a unei bune parti a opiniei publice cu privire la onestitatea taranistilor. Episodul merita reamintit fie chiar si numai pentru a dezminti aceasta generalizare pripita si a arata ca taranistii care aveau misiunea sa compromita partidul au facut-o cu asupra de masura si din ratiuni oculte.

Otrava a curs in valuri de pe buzele celor trei cavaleri ai dezbinarii si deriziunii cu prilejul aducerii aminte a lui Corneliu Coposu (“Dar lasati macar stramosii ca sa doarma-n colb de cronici; Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici”- Epigonii), atat la umbra bustului, cat mai ales la agapa (cuvantul trimite la sarbatoare, dar ipochimenii l-au intinat necrestineste), ce a urmat.

“… S-a-nteles de mai inainte/C-o ironica grimasa sa te laude-n cuvinte/Astfel incaput pe mana a oricarui, te va drege/Rele-or zice ca sunt toate cate nu vor intelege”(Scrisoarea I). Ce s-ar mai putea adauga, dupa Eminescu. Poate doar un gest de pietate: iertare, Seniorule, ca numele ti-e luat in desert, ca “sub a numelui tau umbra” s-au adunat pigmei ridicoli.

Mihai Dorin, 15.09.2011

Articol citit de 2334 ori.

Alte articole