Ion Iliescu, salvatorul nomenklaturii comuniste, revendică spiritul lui decembrie 1989. Il vrea “reactivat si reanimat”. Citesti si te crucesti, iti revin in minte cuvintele perseverare diabolicum . Omul nu are frâne, nu are mecanisme inhibitorii. Inca si inca odata, fara urma de cainta, fara nicio remuscare, veteranul propagandist comunist mistifica, desfigureaza, distorsioneaza si falsifica lucrurile. Cum a facut tot posibilul pentru a mortifica, a amuti si a paraliza acel spirit, ironia este de dimensiuni cosmice. La fel si tupeul.
Nimeni nu a fost mai nefast-activ in a anihila mesajul revolutiei din decembrie 1989 decat cel care a nascocit FSN-ul, entitatea-corporatie mulata pe trunchiul nu tocmai defunctului PCR. Nimeni nu s-a opus mai vehement dezvaluirii crimelor comunismului si pedepsirii celor vinovati decat Ion Iliescu si formatiunile pe care le-a condus (de fapt aceeasi reincarnare a PCR sub varii pseudonime). Mai suntem unii care n-am uitat cuvintele dispretuitoare ale lui Adrian Nastase, succesorul desemnat al lui Ion Iliescu in fruntea PDSR (PSD) si a Romaniei, despre cei care “ling dosare”.
Ion Iliescu este numele regimului pe care atatia il considera, pe buna dreptate, responsabil de esecul marilor sperante din decembrie 1989 si pentru ruinarea vreme de atatia ani a sanselor tarii de a iesi din marasmul post-totalitar. Nu scriu aceste randuri impins de vreo ostilitate personala. Ele sunt rezultatul reflectiilor mele despre rolul lui Ion Iliescu in comunism si in post-comunism, privit in perspectiva comparativa. Daca ma gandesc la alti lideri ai formatiunilor succesoare ale partidelor comuniste, la un Gyula Horn, la un Algirdas Brazauskas, la un Aleksander Kwasniewski, reiese limpede ca Iliescu apartine speciei numita de profesorul Ken Jowitt a dinozaurilor leninisti. Reiau mai jos un articol publicat pe blogul meu in ianuarie 2010. Din nefericire, nu cred ca textul si-a pierdut actualitatea.
Socialismul paranormal al lui Ion Iliescu
Ma intreb cine este mai instrainat de realitate–Mircea Geoana ori Ion Iliescu? Primul, cu ale sale viziuni despre fortele paranormale, al doilea, patronul sau din umbra, recidivand pe linia “nobilelor idealuri” pe care le-ar fi tradat un Stalin ori un Ceausescu? Ambii par sa fie ostatecii unor naluciri, dispusi sa ignore evidentele empirice in numele unor pulsiuni de-a dreptul irationale. Infeudati fixatiilor si frustrarilor auto-devorante, cei doi lideri pesedisti si-au pierdut instinctele pragmatice. Pentru ca numai astfel ne putem explica interpretarea elucubranta a revolutiilor din 1989 de catre Ion Iliescu.
Una este sa crezi niste lucruri absurde, alta sa le proclami public, cu o teribila, jenanta auto-suficienta. Teza lui Iliescu, similara asertiunilor unui Mark Tkaciuk, ideologul Partidului Comunistilor din Republica Moldova, este ca stalinismul ar fi o “degenerare”, o “deformare”, o “denaturare” a unui comunism originar impregnat de idealuri umaniste. In acest sens, stalinismul poate fi condamnat pentru ca “a intinat” comunismul. Criminalitatea sa a fost de fapt una accidentala, nicidecum legata de natura intrinsec despotica a ideologiei radicale de stanga. Sunt de fapt tezele opozitiilor din anii 20, ideile lui Trotsky pentru care impulsul intial al revolutiei din octombrie 1917 a fost unul emancipator. Ori, mai aproape de timpurile noastre, este vorba de iluzia hrusciovista. Ceea ce uita Ion Iliescu este ca bolsevismul contine samanta barbariei totalitare in chiar proiectul sau fondator. Lenin, Buharin, Stalin si Trotsky au fost militanti si ideologi marxisti, ca si Mao, Castro, Che Guevara etc Asadar, pentru presedintele de onoare al PSD:
“… stalinismul nu poate fi considerat orientare de stinga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, in esenta lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist. Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie antisocialista, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezenta. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenti in acest proces. Factorul social de baza – muncitorimea.”
La doua decenii dupa ce l-a tratat pe Corneliu Coposu drept un neavenit, refuzand in perseverenta traditie leninista sa accepte pluralismul politic, Ion Iliescu continua sa intretina mitologiile extenuate ale unei stangi falimentare. Pozand in super-democrat, omul responsabil pentru confiscarea revolutiei de catre nomenklatura si pentru mineriade il ataca pe Traian Basescu, recurgand la aceleasi poncife gaunoase precum Adrian Severin si Adrian Nastase: “Tendintele si tentatiile totalitariste ale sefului statului apar ca un pericol, ca si incercarea de a slabi celelalte verigi ale statului, in primul rand, a Parlamentului.” Este intr-adevar culmea tupeului ca Ion Iliescu sa reproseze altcuiva “tendinte totalitariste”. Mai lipseste sa-l auzim pe Vadim Tudor acuzandu-l pe Traian Basescu de “sovinism” si “xenofobie”. Avem de-a face cu un truism: Iliescu nu a iubit si nu va iubi vreodata stanga democratica. Atasamentele sale adanci, pe care nu le-a abjurat sincer niciodata, sunt in directia pe care a servit-o cu entuziasm inca din frageda junete: a Pravdei, a Scanteii, a sectiei de propaganda si agitatie.
Singurul marxism aplicat in realitate a fost cel de tip bolsevic. Socialismul anti-autoritar, al unor Leon Blum, Titel Petrescu, Guy Mollet ori Francois Mitterrand, a respins categoric cultul marxist al violentei sociale, experimentul totalitar leninist, mistica revolutiei apocaliptice si a denuntat dogmele luptei de clasa si ale dictaturii proletariatului. Socialismul din Europa de Est nu avea nimic de-a face cu principiile social-democratiei autentice formulate mai ales dupa puciul leninist din 1917. Dar nu se poate nega ca era vorba de regimuri dictatoriale de stanga, nu de dreapta. Revolutiile din 1989 au fost asadar anti-socialiste in sensul respingerii colectivismului etatist si a minciunii institutionalizate.
Revolutiile din 1989 au repudiat monolitismul ideologic, pretentiile hegemonice ale birocratiei de partid (din care Ion Iliescu a facut parte vreme de decenii), modelul dezastruos al economiei de comanda, himerele propagandistice intemeiate pe pretinsul “rol conducator al clasei muncitoare”. Lovitura de gratie aplicata socialismului marxist a fost data de clasa muncitoare poloneza care a preferat comandamentele religiei crestine si valorile liberale mirajului ideologic al unui comunism politienesc. Iar a sustine ca membrii PCR, in calitate de comunisti, au condus revolutia din decembrie 1989, tine de-acum de zona paranormalului, a unei desfigurari aiuritoare a realitatii istorice. In timp ce Ion Iliescu, asemeni unui gramofon stricat, repeta aceste vestejite, exasperante clisee, Doru Maries se afla in greva foamei, revendicand, cu eroica demnitate, dreptul sacru la adevar.
Despre tot mai straniile rabufniri ale lui Ion Iliescu, cititi:
PS (26 ianuarie 2010) Ar mai fi de spus ca Iliescu este in fond chiar mai virulent anti-capitalist decat atatia nostalgici ai unui “marxism luminat” ori ai “comunismului cu chip uman”. Daca neo-leninistii prezinta stalinismul drept o degenerare a comunismului, Iliescu sugereaza ca e vorba de o forma degenerata de capitalism. Deci, oricum am privi lucrurile, in ultima analiza tot capitalismul este vinovat. Recomand aceasta excelenta analiza:
http://www.dreapta.net/res_252_Ion-Iliescu-il-acuza-pe-Stalin-de-capitalism-mascat.aspx
Vladimir Tismăneanu, 17 mai 2011, Contributors.ro
