Corneliu Coposu Fan Page

Constantin Hagea, o conştiinţă în acţiune şi o jertfă pentru Ardeal - Bârlogul PNŢCD, 5 mai 2011

Înapoi la 2011

Constantin Hagea

Rîndurile acestea îmi sunt prilejuite de apariţia a două volume excepţionale prin aspect, valoare şi conţinut cu funcţie recuperatoare de memorie, dar şi formatoare de conştiinţă. Este vorba despre Pagini de istorie trăită. De la Diktatul de la Viena la Războiul din Răsărit şi Suflet ardelean. Publicistică din perioada 1936 – 1944, semnate de Constantin Hagea, ediţii alcătuite şi îngrijite de Mircea Popa şi Traian Bradea, beneficiind de prefeţe datorate criticului şi istoricului literar, prof.univ.dr. Mircea Popa, de la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, apărute prin efortul editorial al Editurii Eikon, în 2010. Cine este (putem folosi timpul prezent, datorită acestor volume postume!) Constantin Hagea? Iată ce aflăm dintr-o sintetică notă biografică, pe faţa a IV-a a coperţii primului volum dintre cele două amintite: “Constantin Hagea, fiul lui Pamfil şi Paraschiva, s-a născut la 290 ianuarie 1905 în Măgina, judeţul Alba. A fost arestat la 6 august 1954, iar prin sentinţa nr. 876/16.07.1955 a tribunalului Militar Teritorial Bucureşti a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru <crima de uneltire contra ordinii sociale> şi la 18 ani de detenţie grea pentru <crima de activitate intensă contra clasei muncitoare>. S-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea. A decedat în anul 1960, în Penitenciarul de la Râmnicu-Sărat. Prin decizia nr. 1332 din 10 mai 1995 a Curţii Supreme de Justiţie s-a admis recursul declarat de Procurorul general şi s-a dispus achitarea pentru infracţiunile reţinute.” Deşi puţin, deja foarte mult. Să adăugăm, totuşi, că autorul a fost licenţiat şi doctor în drept, un fruntaş, alături de elita acestei părţi de ţară, al Partidului Naţional Ţărănesc şi un gazetar cu autoritate şi mare influenţă în epocă, poziţii de pe care a luptat cu consecvenţă, fidel ideilor lui Iuliu Maniu, pentru valorile democraţiei, virtuţi pentru care a plătit cu viaţa în regimul comunist. Trebuie să mai spunem, pentru început, că aceste volume văd lumina tiparului şi datorită devotamentului exemplar pentru memoria şi moştenirea spirituală lăsată de această figură reprezentativă a patriotismului militant, viguros, specific ardelenilor, al nepotului acestuia, Liviu Hagea.

Coperta 'Suflet Ardelean'

“Constantin Hagea a îmbrăţişat gazetăria animat de cele mai înalte idealuri şi nădejdi ale neamului românesc din Ardeal. A fost, cu adevărat, un ardelean autentic. (…) Prin publicistica sa a contribuit la întărirea unităţii provinciilor româneşti, scriind de la Cluj, de la Sibiu, de la Lugoj, de la Bucureşti sau de la Chişinău şi Tighina. Prin scrisul său cald, demn şi întremător – din ţară sau de pe frontul de răsărit al dorinţei de reîntregire – a dorit să picure speranţă şi încredere, înţelegere şi curăţenie sufletească, credinţă şi mîndrie.” (Liviu Hagea)

Şi iată şi un fragment din, mereu actual prin dimensiunea morală, articolul Misiunea presei, semnat de Constantin Hagea în ziarul Ardealul, II, nr.12, 20 martie 1943:

“Mînuitorii de condei, conştienţi de marea lor misiune, se vor ocupa în primul rînd de problemele ce se desprind din credinţele şi vrerile poporului respectiv. Nimic, în schimb, despre ceea ce este străin de sufletul şi aspiraţiile acestui popor. nu de altceva, dar ca să nu-l ducă în rătăcire. Fiindcă nimeni şi nimic pe lume nu poate ajuta sau strica mai mult sufletul poporului decît înseşi gazetele şi gazetarii. O presă coruptă, şi care nu ţine seama de problemele vitale ale statului respectiv, de trecutul lui, de năzuinţele lui, de tradiţiile lui, va aduce atîta stricăciune şi pacoste cît un şir întreg de războaie nenorocite; şi, dimpotrivă, o presă conştientă, însufleţită de idealuri generoase, ţinînd seama de durerile şi bucuriile celor mulţi, poate aduce mari binefaceri ţării şi naţiunii. (…)

În ce ne priveşte pe noi gazetarii din Ardeal, se ştie că avem o nespus de preţioasă tradiţie. Figuri strălucite de mînuitori ai condeiului gazetăresc, ne-au dat o pildă mereu vie de felul cum trebuie înţeleasă şi împlinită această prea nobilă îndeletnicire.”

Volumul recuperează o parte din publicistica desfăşurată de cel evocat în ziarele România Nouă, Dreptatea, Ardealul şi în Calendarul Ardealului 1943 – redactat împreună cu Corneliu Coposu şi Iustin Ilieşiu.

În septembrie 1940, imediat după Diktatul de la Viena, Constantin Hagea scrie şi tipăreşte la tipografia Lovrov din Arad, cartea Plînge Ardealul!… în care, aşa cum subliniază în prefaţă profesorul Mircea Popa, “dă explicaţii amănunţite despre împrejurările în care a avut loc acest odios act imperialisto-fascist şi asupra gravelor lui implicaţii şi repercusiuni în viaţa neamului nostru. Cartea lui Hagea, deşi are un număr limitat de pagini, este o dovadă elocventă a faptului că actul în sine, cel pe care şi-a pus semnătura ministrul Mihail Manoilescu la Viena, n-a fost niciodată acceptat, nici validat de cele două mari partide ale neamului, Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Liberal, şi că marii lui conducători, Iuliu Maniu din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi Dinu Brătianu din partea Partidului Liberal nu s-au împăcat deloc cu actul de capitulare semnat în împrejurări tragice la Viena, cînd reprezentanţilor noştri nu li s-a dat voie să-şi expună argumentele, fiind doar obligaţi, sub presiune politică extraordinară, să accepte aşa-zisul <arbitraj> al celor două puteri fasciste europene, Germania şi Italia.”

Pe lîngă textul acestei cărţi-document, volumul mai cuprinde un excepţional “jurnal de front”, Zile şi nopţi în Stepa Nogaică. Însemnări de război, precum şi o Addenda, în care sunt recuperate Cîntece de pe zonă şi un grupaj de Poezii rămase în manuscris. Iată o pagină din “însemnările de război”, din care transpar, dincolo de consemnarea faptelor şi a acţiunilor militare ale Armatei Regale Române, semnificaţii mai înalte, al căror sens pare atît de îndepărtat astăzi, deşi atît de necesar:

Coperta 'Pagini de istorie traita'

“Comunicatele spuneau doar, că bătălia de la marea de Azov s-a terminat. Însă grozăvia ei n-o cunosc decît aceia care au trăit-o în zilele acelea grele de la sfîrşitul lui septembrie. Cîtă energie românească s-a consumat, de la soldat şi pînă la comandant, cîte nopţi s-au scurs fără odihnă, fără o clipă de răgaz! Cît sînge a curs şi încă din cel mai nobil! Cîte vieţi tinere vor lipsi neamului românesc, din cele mai preţioase! Toate acestea pentru cinstea armatei, pentru mărirea patriei şi ca răspuns binemeritat al umilinţei din vara anului 1940.” (este vorba de raptul Basarabiei de către Rusia Sovietică)

N-am nici o reţinere în a spune că toţi cei implicaţi în această preţioasă restituire merită gratitudinea noastră.

5 mai 2011, Bârlogul PNŢCD

Articol citit de 3155 ori.

Alte articole