Corneliu Coposu Fan Page

„Brucan a cerut moartea lui Corneliu Coposu” - Adevărul, 18 martie 2011

Înapoi la 2011

Rodica Coposu şi Flavia Coposu Bălescu spun că, în anul 1949, Silviu Brucan a scris un articol prin care cerea condamnarea la pedeapsa capitală a Seniorului ţărănist.

Blocurile socialiste din Centrul Civic al Bucureştilor înconjoară, parcă „strategic", casa interbelică în care trăiesc două adevărate simboluri ale libertăţii de conştiinţă. Doamnele Flavia (86 de ani) şi Rodica (78 de ani) sunt surorile lui Corneliu Coposu, omul care a generat prima alternanţă la putere de după 1989.

Modeste în atitudine, dar riguroase în aprecieri, surorile Coposu luptă cu înverşunare împotriva resemnării noastre ca naţiune. Activitatea Fundaţiei „Corneliu Coposu" şi apariţiile lor sporadice în mass-media constituie o invitaţie la reflecţie. Copiii cu vârste de până în 16 ani capitalizează întreaga speranţă a doamnelor Flavia şi Rodica pentru schimbarea în bine a României. Cât priveşte clasa politică actuală, surorile Coposu nu fac opinie separată de restul românilor. Preluarea unor modele precum cel al Seniorului ţărănist ar putea reprezenta una dintre puţinele şanse de reaşezare a conducătorilor noştri în tiparele normalităţii.

Descendente ale unei vechi familii româneşti din comuna Bobota, judeţul Sălaj, Rodica şi Flavia Coposu au păstrat vii în amintire eforturile pentru conservarea identităţii naţionale, făcute de strămoşii lor. Au beneficiat de o educaţie temeinică, aceasta dovedindu-se cel mai sigur punct de sprijin al lor în vremurile dictaturii comuniste. Flavia Coposu Bălescu s-a născut la 6 decembrie 1924 şi este de profesie economist. Rodica Coposu s-a născut la 26 septembrie 1932 şi este de profesie inginer.

„Adevărul": Deşi s-au scris multe articole despre Senior, puţină lume ştie ceea ce este zugrăvit în sufletul dumneavoastră şi modul în care v-aţi raportat la fratele Domniilor Voastre. Cum aţi receptat felul în care a fost primit Corneliu Coposu de către români?

Flavia Coposu Bălescu: Să încep eu că sunt cea mai în vârstă. Cornel a apărut în societatea românească după „n" ani de închisoare şi de domiciliu obligatoriu. De la început a fost primit cu foarte multă ostilitate de puterea instalată ad-hoc în momentele aşa-zisei Revoluţii. Cred că ei şi-au dat seama că este un tip care nu va negocia şi nu va face concesii. Şi, ca atare, bănuiesc c-au vrut să-l dărâme din start. Şi, ca o părere personală, rezistenţa lui era foarte cunoscută de către domnul Brucan, care se pare că a fost unul din autorii Revoluţiei ăsteia. Chiar în luna decembrie, a apărut într-unul din ziare, nu mai ştiu în care - de fapt nişte foi, că nu erau ziare - a apărut un articol semnat de un domn numit Brezniceanu, ţin minte, care reda acolo un articol al domnului Brucan care în 1949 cerea condamnarea la moarte a lui Corneliu Coposu. Şi atunci am făcut legătura. Sigur că voia să-l dărâme din start ca nu cumva să polarizeze în jurul lui nişte elemente tinere sau oameni de bună-credinţă. Deci a apărut bine în prima zi, însă totul a fost meteoric. După aceea au început tot felul de invective, de murdării. I-au atribuit toate relele şi am impresia că au canalizat împotriva lui toată ura asta adunată de noi în anii aceştia de comunism. Ei trebuiau să o canalizeze către ceva. Trebuia.

Cum a primit domnul Coposu toate aceste lucruri?

Corneliu Coposu şi Ion Raţiu la o manifestaţie a Opoziţiei din anii ’90 Foto: Arhiva Familiei Coposu

F.C.B: Nu s-a arătat afectat de aceste invective. Eu mă supăram teribil, mă iritam, mă necăjeam.  „Dar cum e posibil, când ai răbdat atâţia ani de zile, tu să fii tu duşmanul?!" El mă liniştea şi îmi spunea: „În momentul când ai trecut prin ce am trecut eu în închisoare toate mi se par mărunţişuri şi neimportante".

V-a povestit vreodată umilinţele şi chinurile prin care a trecut în temniţă?

F.C.B: Niciodată n-a povestit. Noi am aflat despre mizeriile îndurate de el prin 1992, mi se pare, când a venit doamna Lucia Hossu şi a făcut un interviu cu el şi atunci a început să spună de bătăi, de faptul că era izolat şi nu vorbea cu nimeni. L-am întrebat după ce-a plecat doamna Lucia: „Dragă, dar nouă de ce nu ne-ai spus?" „Pentru ce să vă spun, ca s-o supăr pe mama? Mai puteaţi schimba ceva? Nu puteaţi. Astea s-au întâmplat, au trecut, gata". Nici când se întâlnea cu prietenii lui, cu Camil şi cu Barni (n.r. Şerban Ghica, colegul de detenţie al lui Corneliu Coposu) nu vorbeau decât de lucruri amuzante. Cum a spus miliţianul ăla nu ştiu ce prostie, cum a venit păianjenul şi ţesea pânza iar el o urmărea, cum a venit şoricelul şi a mâncat nu ştiu ce fărâmă de pâine.

Un lucru foarte important pentru supravieţuirea psihică a celor care se află izolaţi în detenţie.

F.C.B: A avut o fire prea tare. Nici când s-a îmbolnăvit nu a avut coşmaruri. Că săracul Barni, care a suferit teribil, a mâncat teribil de multă bătaie, săracul, la sfârşitul vieţii avea coşmaruri. Credea că-l baţi şi striga: „Nu mă bateţi". Teribil. Era o suferinţă care a atins paroxismul.

Rodica Coposu: Nu ne putem imagina noi ce-a fost acolo. Oricât ai vrea, nu poţi.

„De la început Cornel a fost primit cu foarte multă ostilitate de puterea instalată ad-hoc în momentele aşa-zisei Revoluţii"

„Iliescu l-a urât de moarte pe Cornel"

Cum credeţi că ar fi arătat România astăzi, după 21 de ani de la evenimentele din 1989, dacă Corneliu Coposu ar fi fost preşedinte al României. Lăsând la o parte ataşamentul dânsului faţă de monarhie.

F.C.B: Niciodată nu puteam pune ipoteza asta. El niciodată n-ar fi dorit să fie preşedintele României, nici n-ar fi candidat niciodată. Pentru că el avea o mare dragoste pentru Majestatea Sa, Regele, şi zicea că unica formulă care să asigure echilibrul în România e Regele. Pentru că la noi, capra lui Gheorghe există, ştiţi? Şi cum se ridică unul cum îi dă cineva în cap. Ori regele asigura această imparţialitate. Într-adevăr este o personalitate nemaipomenită. Are o înţelepciune, o înţelegere şi o bunătate care emană forţă.

Dar de ce credeţi că poporul nu l-a receptat aşa cum s-ar fi cuvenit?

R.C: Bine, dar gândiţi-vă că timp de 50 de ani poporului i s-a spălat creierul. I s-a spus că regele a plecat cu un convoi de nu ştiu câte vagoane pline de aur, tablouri şi alte lucruri. Însă, Majestatea Sa, Regele, a povestit că, după ce el a fost silit să abdice, a plecat, împreună Majestatea Sa Regina Elena, cu două geamantane de lucruri.Atât.

Aparatul de dezinformare despre care discutam mai devreme a funcţionat...

Flavia Coposu Bălescu (stânga) şi Rodica Coposu sunt mâhnite de faptul că românii cred orice minciună

R.C: Îmi-aduc aminte cum era denigrat în toate felurile prin presa de după 1990. Spuneau că vrea să vină cu fetele să le înzestreze cu bunurile poporului, că au supt sângele poporului şi alte minuni care rămăseseră din perioada comunistă. Deşi să ştiţi că nouă ne-a povestit, la un moment dat, doamna Simina Mezincescu, care a făcut un turneu aş putea spune, în ţară, cu Majestăţile Lor, că peste tot unde mergeau erau primiţi cu foarte mult respect. Chiar în satele şi în localităţile unde erau primari, să zicem de Stânga, aceştia se simţeau onoraţi să-i primească pe Majestăţile lor.

Credeţi că totul a fost orchestrat de cineva?

R.C: A fost o presiune venită de sus. A fost o propagandă foarte susţinută prin presă împotriva monarhiei. Şi ştiu că Cornel spunea că susţine monarhia nu numai din dragoste faţă de Majestatea Sa, Regele, şi din respect faţă de calităţile lui ca om, ci o susţinea ca şi instituţie, pentru că este singura care poate asigura o oarecare imparţialitate.

Este adevărat că în 1990 Corneliu Coposu i-a propus lui Ion Iliescu să candideze pe listele PNŢCD?

F.C.B: Vă spun eu cum a fost. Shevardnadze, care era ministrul de Externe al Rusiei, a venit aici şi le-a spus celor din FSN că nu pot să piardă capitalul dobândit şi că trebuie neapărat să se transforme în partid politic. Atunci, Cornel împreună cu ceilalţi, Câmpeanu de la liberali şi Cunescu de la Partidul Social-Democrat au spus că nu este cazul ca FSN să se transforme în partid politic pentru că ei dirijau deja afacerile ţării până la alegeri. Cornel a făcut nu ştiu câte memorii la Iliescu spunându-i că nu e normal ca FSN să fie partid politic. I-a spus că dacă vrea să candideze să vină şi să candideze pe listele partidului.

Care a fost reacţia lui Ion Iliescu?

F.C.B: Iliescu şi cu ceilalţi Brucan, Bârlădeanu, şi nu mai ştiu care erau, n-au vrut să accepte. În acel moment, Cornel a făcut un memoriu, semnat şi de Câmpeanu şi de Cunescu, mi se pare, în care îi atenţiona că dacă nu intră în legalitate vor face un protest public. Şi, spre surprinderea lor, la o simlpă chemare au venit peste 300.000 de oameni. Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte. S-au speriat şi atunci Iliescu a dorit să arunce pe Cornel o eventuală răscoală. De aceea l-a scos la balcon şi de aceea a spus: „sunt acum în conferinţă cu Coposu, ca să punem la punct lucrurile". Mă rog, această manifestaţie s-a terminat cu bătaie precum ştiţi. Atunci s-a strigat „Moarte intelectualilor".

Credeţi că Ion Iliescu, fostul preşedinte, a avut vreun rol benefic în această perioadă a ultimilor 20 de ani pentru România?

Corneliu Coposu (în centrul imaginii), la scurt timp de la eliberare Foto: Arhiva Familiei Coposu

F.C.B: Pentru România nu, nu cred. Ştiţi ce-a făcut el? A ocrotit sub oblăduirea sa măreaţă toate mizeriile ce le-au făcut ăştia. Nu poate fi acuzat că a furat el, nici c-a făcut afaceri. Dar toţi căţeii ăia din jur, iertaţi-mi expresia, ăia s-au îmbogăţit cu oblăduirea şi tăcerea lui. Pentru România n-a făcut bine. Pentru că a fost pecetluit de la început comunist şi s-a comportat ca atare. Ceea ce merită recunoştinţă zic eu, asta e părerea mea personală, este că a rămas constant comunist, aşa cum a declarat. În veci n-o să fie altceva. Toată mima asta de democraţie pur şi simplu e un clişeu.

Între mandatele domnului Iliescu şi mandatele domnului Băsescu, ca preşedinţi, care dintre ele ar fi de preferat?

F.C.B: Am să vă răspund făcând o paralelă cu o întâmplare pe care ne-a povestit-o Cornel. Am să vă spun o treabă drăguţă (n.r. zâmbeşte). Petre Roman, care era prim-ministru, l-a invitat la un moment dat pe Cornel la Snagov pentru nişte discuţii. Atunci l-a întrebat: „Domnule Coposu, dacă ar fi să alegeţi între mine şi Iliescu pe cine aţi alege?" şi Cornel i-a spus: „V-aş rade pe amândoi". Aşa zic şi eu. Totuşi, Iliescu a asigurat o oarecare linişte. Pe vremea lui n-a fost nebunia de acum.

Ion Iliescu a spus că regretă că nu are în momentul de faţă un interlocutor de talia lui Corneliu Coposu.

F.C.B: Nu cred că regretă pentru că, să ştiţi, l-a urât de moarte. L-a urât teribil. Şi a spus şi nişte minciunele nepermise unui fost preşedinte. De exemplu, dacă vă aduceţi aminte, în 2009, la Timişoara toată Opoziţia a făcut un pact de neagresiune. Era de reconciliere istorică între PNŢ şi PSD. Acest pact a fost semnat din partea PSD-ului de Mircea Geoană, de Victor Ponta şi de către Ilie Sârbu, iar din partea PNŢ-ului de Radu Sârbu şi de încă cineva, nu-mi adic aminte de cine. Prin acest pact se recunoşteau mineriadele, se recunoştea că s-au făcut greşeli, se recunoştea punctul opt de la Timişoara. A doua zi, Iliescu a spus: „Şi eu am vrut să fac acest pact de reconciliere dar Coposu nu a cedat". Adevărul este că s-a propus acest pact de reconciliere în 1993 şi dl. Iliescu n-a vrut să subscrie la nici unul din cele patru sau cinci puncte care erau puse acolo. Reprezentanţii de acum un an şi ceva le-au subscris.

"Iliescu a asigurat o oarecare linişte. Pe vremea lui n-a fost nebunia de acum."

Corneliu Coposu: „Cred că pe naţia asta este un blestem"

Surorile Coposu au o părere proastă despre politicienii de azi

„Adevărul": Vor mai ajunge vreodată ţărăniştii în prim-planul vieţii politice din România?

Flavia Coposu Bălescu: Nu ştim. Nu putem aprecia pentru că, să ştiţi - eu acum vorbesc aşa, cam primitiv - este şi un blestem pe chestia asta. În momentul în care vor să se adune patru-cinci oameni să facă o treabă, imediat li se dă la cap. Şi mă gândesc cu groază câte trenuri am pierdut... Înainte de alegerile acestea ultime, a reuşit Crin Antonescu să facă un fel de coagulare a Opoziţiei spre bine. Aţi văzut că s-a terminat, s-a dizolvat ca şi cum nici n-ar fi fost. Şi săracul Cornel, Dumnezeu să-l odihnească!, înainte de a muri, în ultimele lui zile, când încă nu era intubat, zicea aşa: „Dragă, eu cred că totuşi pe naţia asta este şi un blestem. Nu ştiu ce păcate plătim... De câte ori eşti gata să atingi libertatea cu mâna, îţi fuge de dinainte". Am stat de vorbă o noapte întreagă cu el... Avea dreptate: am pierdut, am pierdut, am pierdut.

Credeţi că soluţia Klaus Iohannis - premier ar fi fost mai bună?

F.C.B.: Era! Ştiţi de ce? Pentru că le dădea oamenilor iluzia de neparticipare, că nu ţinea cu nimeni, că era independent.

Oare asta ne dorim noi, românii, „iluzia de neparticipare" sau de neimplicare partizană?

F.C.B.: Românii suportă toate mizeriile. Nu suportă, însă, am constatat!, infatuarea. Gândiţi-vă, Roman a pierdut Preşedinţia din cauză că era umflat în pene, Năstase, aşijderea! Băsescu o să piară tot pe limba lui din cauza acestei infatuări.

Rodica Coposu: Dar să ştiţi că românii rabdă orice, dar aroganţa nu. Şi, din nefericire pentru noi, toată clasa asta politică este infectă. Doamne, iartă-mă! Nu vă uitaţi cum vorbesc, cum se comportă, cum sunt de umflaţi în pene!? Vine câte un miliţian şi ei se legitimează: „Deputat în Marea Adunare...". Şi ce dacă eşti deputat? Asta-i carieră? Dar ei nu-şi dau seama ce înseamnă să fii deputat. Cred că nu-şi dau seama...

A scăzut foarte mult calitatea umană...

F.C.B.: Ăsta e un motiv de a te sălta şi de a face afaceri.

Resimţiţi scăderea calităţii clasei politice româneşti mai mult decât a fost în alte timpuri?

F.C.B.: Fără discuţie! Miniştrii sunt din ce în ce mai...

Mai sunt miniştrii ce au fost odată? De pildă, domnul Nicolae Noica, fost ministru CDR al Lucrărilor Publice, nu prea mai are corespondent, din punct de vedere al competenţei, în actualul guvern...

F.C.B.: Dar vă daţi seama că Noica este unul dintre puţinii miniştri care n-a furat în veci nimic!? Şi n-au putut să-l trimită la DNA. Nemaipomenit a fost Noica!

Puţină lume mai ştie cine e Nicolae Noica...

F.C.B.: Este unul dintre puţinii care a rămas fidel principiilor. E un om minunat. În general, această guvernare a Convenţiei Democrate, care a fost atât de hulită de toată lumea, că ar fi fost „mizerabilă", că ar fi fost „cea mai proastă", cred că nu a fost chiar aşa de rea. Numai că aceia care au făcut această guvernare nu au ştiut să-şi sublinieze realizările. De exemplu, cât timp era Ciorbea prim-ministru s-a făcut liberalizarea valutei, fără valuri şi fără să cădem într-un colaps economic. Şi au avut de plătit nu ştiu câte datorii. Dar ei n-au ştiut să-şi asume lucrurile. Şi acum este mult prea târziu de făcut acest lucru.

"Românii rabdă orice, dar aroganţa nu. Şi, din nefericire pentru noi, toată clasa asta politică este infectă.'

„Ura s-a născut din lipsa de cultură a poporului"

Pe cine consideraţi responsabil de prăbuşirea PNŢCD?

F.C.B.: E foarte greu de spus. Toate lucrurile au concurat pentru distrugerea lui, pe toate liniile. A fost, în primul rând, aspectul politic. Au fost boicotaţi de putere, au fost boicotaţi chiar de aliaţii lor, de toţi. I-au părăsit pe rând. Au fost boicotaţi de ei înşişi, de oamenii din interior, de circumstanţele naţionale şi de lipsa de adeziune a poporului. Ei nu s-au putut impune pentru că la noi există o greşeală, şi asta cred că vine din lipsa de cultură. În momentul în care te angajezi în lupta politică îţi trebuie un „zeu". Nouă aşa ne trebuie, „Tătuca". Cred în ăla şi în ăla, nu în principii şi nu mă interesează principiile. Vrei să-l vezi pe ăla. În momentul în care Cornel s-a prăpădit, ăştia au început o luptă teribilă să-i recunoască meritele, dar prezentându-le ca un fel de idee originală a lui Corneliu Coposu care a inventat acest partid şi care, odată cu moartea lui, s-a prăbuşit. Şi au reuşit treaba asta. Tristeţea mea este că orice minciună se spune este crezută. Stau şi mă întreb cum de naţia asta crede orice aberaţie, orice tâmpenie. Asta dacă sunt cinci răspândaci care o fac.

Românii au alt profil faţă de perioada tinereţii dumneavoastră? Avem un alt popor?

Rodica Coposu: Cred că s-au schimbat puţin, nu ştiu cum să spun. Caracterul oamenilor - poate din cauza împrejurărilor, poate din cauza situaţiei în care au trăit atâţia ani. Un coleg colaborator de-al meu din Oradea, care era şef la Termocentrala unde am lucrat eu nişte proiecte, spunea aşa: „Înainte, în timpul comuniştilor, eram toţi uniţi prin ura pe care o aveam faţă de acest sistem. În momentul în care a dispărut, noi, în primul moment (şi asta a fost o treabă generală), ne-am închipuit că s-a terminat cu comunismul şi că de mâine o să fie primăvară în ţara noastră". Ei bine, n-a fost chiar aşa. Au ieşit la suprafaţă cele mai rele şi cele mai urâte trăsături de caracter ale oamenilor şi a început o ură între oameni pentru tot felul de lucruri mărunte.

Care credeţi că ar fi cauza acestei uri generale?

R.C.: Una dintre principalele cauze cred că este lipsa de cultură a poporului. Asta e părerea mea. Adică oamenii şi-au închipuit că democraţie înseamnă să trăieşti după bunul tău plac, fără niciun fel de reguli. În al doilea rând, cum se zice în popor, „au plecat ai noştri, au rămas tot ai noştri". Au intrat în faţă oameni mai mărunţi, oameni mai puţin performanţi din toate punctele de vedere şi care au ajuns, din cauza conjuncturii şi din cauza acestor frământări, pe vârful unor „valuri". Ei şi-au închipuit că merită cu adevărat să fie acolo şi au început, de la înălţimea noilor poziţii, să privească de sus pe toată lumea.

F.C.B.: În afară de asta, a fost o perioadă de graţie, aş spune, când s-au primit ajutoare, când s-a putut circula fără viză, fără paşaport, fără nimic şi când unii dintre ei au reuşit să facă nişte negoţuri ilicite. Dar ceea ce a dăunat, zic eu, instaurării unei societăţi liberale, a fost faptul că s-a implementat în capul oamenilor ideea că toţi care se ocupă de afaceri sunt nişte bişniţari ordinari. Au fost persoane care, datorită ideilor pe care le-au avut şi a unei conjuncturi favorabile, au reuşit să-şi încropească nişte afaceri. În limitele legalităţii. Toţi erau priviţi atunci ca nişte oameni de afaceri necuraţi.

"Oamenii şi-au închipuit că democraţie înseamnă să trăieşti după bunul tău plac, fără niciun fel de reguli."

„M-am mirat că PDL a fost primit în creştin-democraţie"

Există vreo deosebire între Partidul Social Democrat şi Partidul Democrat Liberal?

F.C.B.: Este o diferenţă totală. Partidul Social Democrat, de bine, de rău, din 1990 şi până acum a rămas social-democrat. N-a trecut nici colo, nici dincolo. Partidul Democrat Liberal e un fel de hibrid. A fost întâi social-democrat, l-au şuntat pe domnul Sergiu Cunescu şi au intrat în Internaţionala Socialistă. Aşa au pătruns pe eşichier - ca să fiu şi eu ca Petre Roman, cosmopolită - au intrat pe eşichierul politic în chip de social-democraţi. Culmea care este? Aici iar e o treabă foarte ciudată. Le-a venit ideea de creştin-democraţie, şi eu chiar mă bucur. Dar am rămas tablou când am aflat că acest partid al lui Traian Băsescu a intrat în creştin-democraţie. Nu că a făcut asta, m-am mirat că l-au primit. Serios!

A fost un moment-cheie în cadrul guvernării CDR-PD. Atunci când PD-ul a ameninţat că iese de la guvernare. Ce s-ar fi întâmplat dacă PNŢCD îşi asuma alegerile anticipate?

F.C.B.: Era sigur schimbată soarta partidului.

Prin urmare, PNŢCD a reacţionat greşit.

F.C.B.: Eu nu m-am băgat niciodată în politică. Cornel n-a acceptat niciodată să ne amestecăm; noi făcea birocraţie de asta, pe margini. Dar în momentul acela eu mi-am permis să mă duc la Ion Diaconescu. Mă refer la „momentul Ciorbea". Şi i-am spus: „Dacă aţi promis că ieşiţi de la guvernare, n-am decât să te întreb de ce nu ieşiţi." Mi-a răspus: „Măi - cum vorbeşte el - am supus la vot treaba asta în Adunarea Generală şi unul n-a votat pentru ea".

"Am rămas tablou când am aflat că acest partid al lui Traian Băsescu a intrat în creştin-democraţie. Nu că a făcut asta, m-am mirat că l-au primit."

„Cornel nu a dorit să ceară niciun fel de despăgubire"

Sunt justificate despăgubirile băneşti pe care le solicită foştii deţinuţi politici, inclusiv domnul Ion Diaconescu? Este o întreagă dezbatere asupra chestiunii acesteia.

Rodica Coposu: Probabil că sunt îndreptăţite, deşi orice despăgubire materială nu poate nici înlocui şi nici şterge suferinţele oamenilor care au stat ani în şir în închisoare şi care şi-au pierdut toate bunurile. Acum, sigur, la noi există această reacţie negativă faţă de orice recuperări ale oamenilor care au avut bunuri şi cărora le-au fost confiscate. Dar în ceea ce priveşte despăgubirile ca un fel de reparaţie morală, părerea mea este că nu ajută la nimic. Mă rog, poate sunt foarte mulţi oameni care au suferit, care au stat în închisori şi care, atunci când au ieşit, au stat într-o mizerie cruntă.

Majoritatea foştilor deţinuţi politici au trăit şi trăiesc modest...

R.C.: Ei nu au avut nici măcar un trai decent. Acestora le-ar mai ameliora puţin situaţia la sfârşitul vieţii. Sigur că, antipropaganda care s-a făcut pentru aceste despăgubiri este foarte susţinută. Acum, vreau să vă spun că mai există o serie de persoane, am aflat întâmplător, care au cerut nişte despăgubiri fără să fie îndrituite.

Sunt cazuri izolate...

F.C.B.: Este vorba despre oameni care au fost la putere în timpul comuniştilor şi care, cine ştie cum, „au fluierat în biserică", au fost daţi jos şi arestaţi, iar familiile lor cer despăgubiri. Sunt şi oameni care au suferit ani în şir, care au rămas fără nimic, şi pentru care aceste despăgubiri sunt un mod de existenţă. Pe de altă parte, Cornel nu a dorit să ceară niciun fel de despăgubire, nu a dorit nici măcar să ceară reabilitarea lui juridică. Ştiu că s-a pus problema la un moment dat şi el n-a vrut să facă cerere pentru reabilitare juridică. A zis: „Eu n-am de ce; trebuie să-şi ceară scuze cei care m-au făcut să sufăr, nu eu să le implor clemenţa. N-am pentru ce."

"Cornel nu a dorit să ceară niciun fel de despăgubire, nu a dorit nici măcar să ceară reabilitarea lui juridică."

„Speranţa României sunt copiii de până în 15-16 ani"

Spuneaţi, cu ceva timp în urmă, că vă puneţi speranţa în generaţia tânără...

F.C.B.: În generaţia foarte tânără. Cei care sunt acum până în 15-16 ani. Ştiţi de ce am ajuns la ideea asta? Unul dintre nepoţii soţiei lui Cornel se ocupă acum de Fundaţia „Corneliu Coposu". Am făcut-o pur şi simplu ca să-i protejăm numele de eventuale afaceri murdare. În cadrul acestei fundaţii, acest nepot al Arlettei a organizat nişte concursuri cu copii de şcoală. Arlette a fost soţia lui Cornel, iar sora ei are un băiat, Cristian, care acum e în Germania şi care este vicepreşedinte al Fundaţiei noastre. El a organizat două concursuri cu copii de 15-16 ani. Eu am crezut că n-o să aibă niciun succes. În prima tranşă au fost înscrise 116 lucrări minunate, iar acum, anul acesta, 65 de lucrări, plus încă vreo 20 nesemnate. Ei bine, ce scriu copiii ăştia este încurajator. Una din întrebări suna aşa: „Credeţi că aţi putea face ceva pentru menţinerea memoriei lui Corneliu Coposu?" O fetiţă de 13 ani a răspuns: „Datoria noastră este să mergem din casă în casă, să-i informăm pe toţi locuitorii satelor că au în mână ştampila cu care-şi hotărăsc soarta. Şi când vor învăţa treaba asta, că ei îşi hotărăsc soarta, sigur vom scăpa de comunism".

Din ce familie provine fetiţa?

L-am întrebat pe profesorul ei: „Cine e tatăl fetiţei ăsteia, este cumva vreun revoluţionar?". „Nu, doamnă, este un şofer analfabet". Am rămas tablou. Aceşti copii sunt speranţa României.

"Ne punem speranţa în generaţia foarte tânără."

George Rădulescu, Lucian Pop, 18 martie 2011, Adevărul

Articol citit de 4695 ori.

Alte articole