Articol apărtut în revista „Caiete Silvane”, nr. 74, martie 2011, p. 32-35

Un episod mai puțin cunoscut din istoria Partidului Național-Țărănesc îl constituie înființarea unor formațiuni auxiliare de autoapărare ale partidului, cunoscute sub denumirea de gărzi. Multe din ele au purtat numele președintelui partidului, Iuliu Maniu, devenit, încă din timpul vieții, un simbol al democrației românești și al luptei împotriva tuturor formelor de guvernare care îngrădeau drepturile și libertățile cetățenești.

Înființarea acestor formațiuni, catalogate de adversarii politici interbelici ca fiind paramilitare, iar de către comuniști subversive, începe în anul 1929 prin organizarea cetelor de voinici, continuă cu gărzile „Iuliu Maniu”, în anul 1934, care face obiectul prezentului studiu, gărzile țărănești (1936-1938), iar după 1944 cu gărzile „Iuliu Maniu” și multe alte formațiuni care aveau ca scop înlăturarea regimului comunist (Sumanele Negre, Haiducii lui Avram Iancu, etc).

Așadar, formațiunile create în perioada interbelică s-au înființat în contextul ascensiunii curentelor politice extremiste și înființarea formațiunilor paramilitare precum „Garda de Fier”, care au instaurat în societatea românească un climat de violențele nemaiîntâlnite și asasinatele politice. La fel, după cel de al doilea război mondial, formațiunile de autoapărare național-țărăniste s-au înființat în contextul instaurării la noi în țară a regimului comunist, care tindea la eliminarea, chiar fizică, a întregii elite interbelice. În aceste condiții foarte mulți tineri studenți, foști militari, chiar țărani, care nu au acceptat jugul sovietic, au luat calea codrului și au luptat cu arma în mână împotriva odiosului regim, total străin de interesele țării noastre. Mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul în munți, împușcați de către trupele de Securitate, iar alții în închisorile comuniste. Credem că aveam datoria morală de a le aduce un pios omagiu și cu această ocazie pentru demnitatea de care au dat dovadă, chiar cu prețul vieții. Ei ar trebui să constituie un model de demnitate și moralitate pentru generația noastră și pentru cele viitoare.

Ceea ce este interesant pentru generația noastră este faptul că marea majoritate a acestor formațiuni politice de autoapărare național-țărăniste îl aveau ca mentor spiritual pe Iuliu Maniu, chiar și după moartea tragică a marelui om politic sălăjean în închisoarea de la Sighet, în dimineața zilei de 5 februarie 1953.

În prezentul studiu ne propunem să analizăm contextul politic în care s-au înființat gărzile „Iuliu Maniu”, în anul 1934, și scurta lor activitate oficială, fiindcă deși ele au fost desființate în toamna anului 1934 au continuat să activeze neoficial, iar din 1936 au purtat denumirea de gărzi țărănești.

Pe data de 7 iunie 1934, la Cluj, la inițiativa fruntașului politic național-țărănist Cornel Bianu, a avut loc o întrunire importantă a grupării maniste. El dădea presei un comunicat, în care se afirmau următoarele: „Având în vedere afirmațiunile grave, cari se colportează cu privire la unele intențiuni infame ale unor anumite cercuri și cari privesc persoana dlui Iuliu Maniu, îmi cer voie a invita membrii tineretului național-țărănesc la o consfătuire, care să se țină pe data de 7 iunie la Cluj”.[1]

 Pe lângă tineretul clujean, au participat și un mare număr de „vechi luptători pentru ideile de purificare și demnitate”, reprezentate, în concepția grupării, de Iuliu Maniu. Scopul declarat al întrunirii era acela de „a constitui un zid de apărare” în jurul lui Iuliu Maniu[2].

Se zvonea că familia și cunoscuții lui Iuliu Maniu au fost sesizați „din surse de încredere” că viața lui era în pericol, chiar de a fi asasinat. O știre, în acest sens, ar fi apărut chiar la Radio Budapesta[3].

Întrunirea de la Cluj a fost deschisă de Cornel Bianu, care vorbește despre obligația generației tinere de a-l apăra pe Iuliu Maniu, în fața calomniilor și pericolelor la care era supus. Au mai vorbit fruntașul politic Căpâlneanu, fost senator, declarat președinte al adunării, tinerii profesori universitari Victor Jinga și Gheorghe Dragoș, V. Târnăveanu, Axente Sever Banciu, I. Oancea, Adrian Mihalca, Emil Grecu etc. După depunerea unui jurământ, s-a hotărât înființarea imediată în toate orașele și satele a gărzii „Iuliu Maniu”. Pentru organizarea și conducerea gărzilor a fost ales un comitet, în frunte cu Gheorghe Dragoș. S-a constatat că în județul Sălaj se constituise deja garda, sub conducerea lui Iuliu Coroianu, fost deputat. De asemenea, la Cluj, sub conducerea avocatului Valer Moldovan. S-a luat decizia ca garda sălăjeană să plece de urgență la Bădăcin, pentru a se pune la dispoziția lui Iuliu Maniu.

Astfel, a doua zi, garda sălăjeană, împreună cu o delegație a Comitetului de conducere, compusă din Gheorghe Dragoș, Iuliu Coroianu, Axente Banciu și Alexandru Aluașiu,  s-a deplasat la Bădăcin, pentru a-i expune lui Iuliu Maniu hotărârile tineretului adoptate la Cluj. Iuliu Maniu le-a mulțumit, „adânc mișcat de gestul de simpatie al tineretului”. A subliniat, însă, că nu primește o gardă permanentă la Bădăcin, întrucât se simțea în deplină siguranță, „a conștiinței datoriei împlinite” și chiar dacă „ar cădea fizicește, salvatoare pentru țară” era „biruința ideilor pentru care luptă”. Că garda avea datoria de a transmite maselor ideile democrației. Cu toată împotrivirea lui Iuliu Maniu, delegația a înființat gărzi pe tot traseul Bădăcin-Cluj[4].

Cu toate că Iuliu Maniu s-a împotrivit constituirii gărzilor care urmau să-i poarte numele și care își doreau să-l apere de eventualitatea unui asasinat, procesul de constituire continuă în tot Ardealul și Banat. Astfel, la Timișoara are loc o consfătuire a tineretului național-țărănist din Banat, în prezența președintelui organizației județene Sever Bocu și a lui Cornel Bianu, delegatul gărzii „Iuliu Maniu” din Cluj și inițiatorul mișcării. Sever Bocu îi invită pe tineri să se înscrie în gardă, pe care o consideră una „de onoare a națiunei și conștiinței românești”. Cornel Bianu a arătat care era scopul înființării gărzii. În opinia lui, el rezida în „serioasele pericole”, care pândeau persoana lui Iuliu Maniu, „în îngrijorarea persoanei fizice a marelui bărbat de stat”. În gardă se puteau înscrie, peste partide, toți cei care înțelegeau „să-și manifeste indignarea față de odioasele metode de a suprima sau compromite un om și un crez și să activeze curentul regenerator din viața politică a țării”. Susține că Iuliu Maniu nu știa de inițiativa tinerilor și le aduce la cunoștință că comandantul gărzilor pentru Ardeal era Gheorghe Dragoș. În continuare, a luat cuvântul tânărul fruntaș politic bănățean Ioan Subțire, care l-a propus ca președinte al gărzilor „Iuliu Maniu” din Banat pe Aurel Leucuția, un colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu, iar la județul Timiș Torontal pe Nicolae Căpețianu. Secretar general regional a fost propus tânărul fruntaș național-țărănist Gheorghe Ciorman[5].

Pe data de 23 iunie 1934, are loc, la Oradea, o importantă întrunire a tineretului intelectual din cadrul P.N.Ț. Bihor, sub președinția avocatului Romul Pop, fost deputat și un colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu[6]. Cu această ocazie, Romul Pop a propus înființarea gărzii „Iuliu Maniu” și în județul Bihor. El subliniază importanța gărzii și împrejurările care impuneau înființarea ei de urgență. Au mai luat cuvântul Gheorghe Popescu-Ceica, fost deputat, Gheorghe Bulgă și Eugen Chișu, avocați, Ioan Mașcaș și Ioan Nițu, directori-învățători, Traian Surducan și Eugen Bârsan. S-a hotărât, apoi, înființarea imediată a gărzii, alegându-l ca președinte pe Romul Pop, iar ca secretar a fost ales Eugen Bârsan, avocat în Oradea. A fost trimisă o telegramă lui Iuliu Maniu, prin care i se aducea la cunoștință înființarea gărzii și în județul Bihor[7].

A doua zi, pe 24 iunie, o delegație a organizației provinciale din Banat a gărzii „Iuliu Maniu”, în frunte cu Nicolae Căpețianu, comandantul gărzii din județul Timiș-Torontal și Gheorghe Ciorman, secretarul general al organizației provinciale a gărzilor s-au deplasat la Lugoj, județul Severin. Scopul deplasării a fost de a înființa și în acest județ garda „Iuliu Maniu”. Președinte al gărzii a fost ales Alexandru Jucu, iar secretar profesorul Filaret Barbu. De asemenea, a fost ales un comitet provizoriu de organizare a gărzilor în tot județul, compus din Ion Jucu, avocat, fratele mai mare a lui Alexandru Jucu, Cornel Antal, avocat, Constantin Țunca, avocat, N. Andrei, Victor Secoșan, Constantin Jucu, econom (țăran – n.n.), Dragomir Constantin, funcționar particular și Ion Berariu, pantofar. La orașe au fost aleși următorii fruntași politici: N. Marchescu, la Caransebeș; avocatul Zarcula Lazăr, la Orșova; Maior Cena, la Mehadia; Traian Constantin, avocat, dr. Pepa și dr. Băcilă, avocat, la Teregova. Delegații provinciali urmau să se deplaseze în județul Caraș, să înființeze gărzi, la fel ca în județul Severin[8].

Procesul de constituire al gărzilor „Iuliu Maniu” se generalizează în întreg Ardealul și în Banat.

În județul Someș, inițiativa vine din partea fostului președinte al organizației lupiste Ion Cureu. Astfel, pe data de 28 iunie 1934, la Dej, are loc ședința de constituire a gărzii. În deschidere a vorbit Alexandru Coroi, fost primar al orașului Dej, care vorbește despre importanța gărzii, pentru apărarea lui Iuliu Maniu.

 Adunarea l-a proclamat ca președinte al gărzii pe Ion Cureu, care în discursul său subliniază următoarele: „Trebuie să apărăm cu riscul vieții noastre, pe acela care nu mai este pentru noi o personalitate, ci un templu spre care trebuie să ne îndreptăm cu toții pașii. (...) Iar pentru a apăra tot ce are România mai scump, trebuie să apărăm persoana fizică a dlui Maniu, care este amenințată de ceata hidoasă a oportuniștilor și ambițioșilor, cari nu mai cunosc nimic din tot ce a avut poporul român mai nobil și curat în sufletul său de alungul secolilor”.

După terminarea cuvântărilor, a fost ales un comitet de conducere. Astfel, Ioan Cureu era secondat de Gheorghe Todea, în calitate de vicepreședinte, iar studenții Pamfil Pop și Gheorghe Basa au fost aleși secretari ai gărzii.

Pe data de 29 iunie 1934, la Sighișoara, județul Târnava Mare are loc o întrunire, în cadrul căreia se înființează un comitet de inițiativă, cu scopul de a organiza gărzile „Iuliu Maniu”. Comitetul era compus din Octavian Dobre, fost primar al orașului Sighișoara, Beniamin Suciu, notar public și fost prefect, Vasile Pintea, avocat în Sighișoara, preotul Alexiu Sestraș din Șeica Mare, Alexandru Căpățână, medic în Sighișoara și Augustin Vișa din Șeica Mare, licențiat în drept și teologie. Mandatul comitetului era limitat până în momentul constituirii gărzilor, când urma să fie aleasă conducerea județeană a gărzilor.

Gruparea manistă din cadrul organizației P.N.Ț. din județul Maramureș, unde existau divergențe serioase, condusă de Ilie Lazăr s-a întrunit la Sighet. În lipsa lui Ilie Lazăr, adunarea a fost prezidată de fruntașul politic Vasile Ilea. S-a hotărât ca întreaga organizație manistă să se înscrie în garda „Iuliu Maniu”. De asemenea, au cerut, în mod public, ca Iuliu Maniu să părăsească Bădăcinul și să se implice, din nou, în viața politică. Toți ce prezenți s-au înscris pe linia politică promovată de „Sfinxul de la Bădăcin”[9].

Înainte ca studenții de la Universitatea din Cluj să plece în vacanță, pe data de 1 iulie 1934, după cum rezultă dintr-o notă informativă a Siguranței, au fost convocați de Cornel Bianu la o consfătuire. Ședința a fost condusă de Axente Banciu. Au participat, printre alții, fruntașii politici Aurel Socol, Valentin Poruțiu, Simion Nemeș, Cornel Bianu, Victor Jinga și Valer Moldovan. Scopul ședinței a fost acela de a trasa sarcini tineretului ca timpul vacanței să activeze la sate. Tinerii au primit directive în vederea organizării gărzii Iuliu Maniu, care urma să se facă în cadrul filialelor județene și sub conducerea delegaților județeni. Cornel Bianu a făcut cunoscut că Iuliu Maniu s-a deplasat la București și a insistat pe lângă Dinu Brătianu să intre în guvernul Tătărescu și să primească portofoliul Armatei[10].

Între timp, pe data de 30 iunie 1934, a avut loc o consfătuire a Comitetului de inițiativă pentru înființarea gărzilor „Iuliu Maniu”, la cooperativa Mercur din Cluj. Profesorul universitar Gheorghe Dragoș le-a comunicat celor prezenți rezultatele întrevederii pe care a avut-o cu președintele P.N.Ț. Ion Mihalache. O primă concluzie era acea că se încercau modalități de revenire asupra excluderii lui Sever Bocu și a reveni asupra primirii demisiei lui Zaharia Boilă, amândoi apropiați ai lui Iuliu Maniu. În privința gărzilor „Iuliu Maniu”, care urmau să ia ființă până cel târziu la sfârșitul lunii iulie 1934, se subliniază că s-a amânat pe toamnă, când urma să fie convocat un Congres general pentru Ardeal și Banat. Până atunci, conform statutelor provizorii ale gărzilor, urmau să fie înființate nuclee ale gărzilor în fiecare județ din Ardeal și Banat, după sistemul celei de la Cluj. Se afirma că Ion Mihalache s-a opus „energic” înființării gărzilor „Iuliu Maniu”, susținând că ele vor adânci și mai mult conflictul dintre Iuliu Maniu și Alexandru Vaida Voevod. De asemenea, se afirma că și Iuliu Maniu „a refuzat categoric să consimtă”, ca garda să fie una personală, ci a subliniat că  ea trebuia să fie „numai un instrument, ce va lupta contra forțelor oculte” și că era necesar „un balast” în Ardeal față de opoziția pe care au creiat-o vaidiștii. Nota informativă în care se vorbește despre consfătuire subliniază că acesta ar fi „adevăratul scop al înființării gărzii Iuliu Maniu”.

Iuliu Maniu era „nervos” pentru că acțiunea sa pe care a denumit-o balast era supusă eșecului, datorită intervenției lui Ion Mihalache, care vedea garda, după cum am subliniat și mai sus, ca o formațiune politică „ostilă și contra” lui Vaida. Vaida a fost informat despre intențiile lui Iuliu Maniu și de colaboratorul său apropiat, fost subaltern la Ministerul de Interne, Eduard Mirto, care sosea pe data de 1 iulie 1934 la Cluj să-l viziteze pe Vaida[11].

 Primul județ în care s-a definitivat constituirea gărzii „Iuliu Maniu” a fost, bineînțeles, Sălajul, județul natal al lui Iuliu Maniu. Astfel, pe data de 7 iulie 1934, la Zalău, s-a constituit Comitetul județean al Legiunii Gărzii „Iuliu Maniu” din Sălaj. Deasemenea, au fost aleși comandanții cohortelor gărzii pe plase[12].

După cum se poate observa, la fel ca și organizațiile de tineret de la sate, înființate în anul 1929, denumite cu termenul de voinici, gărzile „Iuliu Maniu” păstrau aceeași structură copiată după modelul de organizare al armatelor romane. Acest sistem de organizare, după cum știm, a fost folosit și de Avram Iancu, brațul armat al Revoluției de la 1848, din Transilvania. Așadar, scopul lor declarat era acela de a crea o gardă personală a lui Iuliu Maniu, a cărui viață se credea că este în pericol. Nu era exclus, având în vedere că în decembrie 1933 primul ministru I.G. Duca fusese asasinat. Se constată o escaladare a violenței și introducerea asasinatului, ca tactică de luptă politică a extremei drepte. Trebuie subliniat că gărzile „Iuliu Maniu”, cu toată organizarea tipic militară, aveau un caracter defensiv.

Pe lângă un eventual pericol de asasinat, național-țărăniștii din gruparea manistă vorbeau și de un asasinat moral al mentorului lor, prin încercarea regelui Carol al II-lea de a-l compromite. Astfel, s-a încercat „asasinarea” lui morală, prin implicare în afacerea Skoda.

Ca o dovadă a moralității sale, recunoscută și de liderii altor partide, fruntașul politic Grigore Filipescu a organizat, în cinstea lui Iuliu Maniu, un banchet, în Capitală, pe data de 14 august 1934. Evenimentul a fost larg mediatizat de presa vremii.

Comitetul Legiunii gărzii „Iuliu Maniu” din Cluj îi mulțumește lui Gheorghe Filipescu, printr-o telegramă. În concepția lor, evenimentul era organizat pentru a exprima „încrederea și admirația întregei țări, fără deosebire de partide, față de cel ce reprezintă azi demitatea națională și înțelepciunea politică”. Comitetul a hotărât ca Iuliu Maniu, care se deplasa pe ruta Bădăcin-București, să fie întâmpinat în gara din Cluj și însoțit la banchet de cât mai mulți tineri gardiști[13].

Organizarea gărzilor „Iuliu Maniu” continuă. Pe data de 24 august 1934, s-au pus bazele Legiunii gărzii în județul Brașov. Prezent la eveniment, comandantul suprem al gărzilor din Ardeal, profesorul universitar clujean Gheorghe Dragoș vorbește despre rostul lor și normele de organizare. Cu această ocazie s-a hotărât înființarea gărzii județene, cu următorul comitet: Dumitru Marcea, comandant;  Nicolae Precup, avocat, ajutor de comandant; dr. Dogariu, medic, Nicolae Baboie, profesor, Gheorghe Sorescu, directorul fabricii „Metronom” din Brașov. De asemenea, s-a decis organizarea gărzilor în toate localitățile județului[14].

În perioada 9-12 septembrie 1934 au loc, în Capitală, ședințele Comitetului Central Executiv al P.N.Ț. Printre problemele supuse discuției s-a aflat și cea a gărzilor „Iuliu Maniu”. A luat cuvântul, printre alții, dr. Nicolae Lupu, care „într-o înflăcărată cuvântare” afirmă că viața lui Iuliu Maniu aparținea întregii națiuni. În consecință, dacă era în primejdie, apărarea vieții lui nu revenea numai gărzilor „Iuliu Maniu”, ci întregii națiuni. Își exprimă anumite rezerve asupra rostului gărzilor și face apel la Iuliu Maniu să dea concurs conducerii partidului pentru desființarea lor, contribuind în acest mod la „pacificarea partidului”. Subliniază că prioritatea P.N.Ț. era acea de a se pregăti de guvernare. Președintele P.N.Ț., Ion Mihalache, afirmă că și el, la fel ca Vaida sau Lupu, a primit amenințări cu moartea. Afirmă că  dacă ar „cade unul singur din fruntașii partidului, partidul întreg îl va răzbuna”. Subliniază că împotriva anarhiei și violenței trebuiau organizate și mobilizate masele țărănești. Referitor la gărzi, el afirmă că dacă va fi nevoie P.N.Ț. „va organiza noui instrumente de apărare”. Așadar, conducerea P.N.Ț. a hotărât desființarea gărzilor „Iuliu Maniu”[15].

Pe data de 16 septembrie 1934, Gheorghe Dragoș, Nicolae Căpețianu, Valer Moldovan, P. Rechițean și Nicolae Buta, comandanți ai gărzilor „Iuliu Maniu” și Cornel Bianu, inițiatorul gărzilor, s-au prezentat la Iuliu Maniu pentru a discuta problema gărzilor desființate de conducerea P.N.Ț.

La consfătuirea de la Bădăcin, Iuliu Maniu le-a mulțumit pentru „entuziasmul generos cu care au fost gata să-l apere”. Afirmă că ședințele Comitetului Central Executiv al P.N.Ț. s-au încheiat „spre deplina dsale satisfacție, cu rezultate îmbucurătoare”. În acest context, i-a rugat pe reprezentanții comandamentului suprem al gărzilor să se supună, „întru toate”, conducerii centrale a P.N.Ț., respectându-i deciziile.

În urma consfătuirii cu Iuliu Maniu, în aceeași zi, conducerea gărzilor a dat publicității un comunicat prin care își anunța auto-dizolvarea: „1) Considerând că partidul întreg, prin Comitetul Central Executiv, s-a declarat solidar întru apărarea dlui Iuliu Maniu; 2) că partidul întreg a înscris în programul său de luptă principiile politice pentru cari d. Iuliu Maniu a desfășurat steagul dsale eroic; 3) că în lupta viitoare a partidului pentru aceste principii singură disciplina severă a membrilor lui poate aduce isbânda desăvârșită; 4) că prin comunicatul oficial al Comitetului Executiv desideratele cari au determinat alcătuirea gărzii au fost atinse, și că altele, desigur, vor primi satisfacțiune în viitorul apropiat, ia act de toate hotărârile conducerii centrale a partidului și declară că membrii gărzii disolvate se vor încadra cu tot elanul în oastea cea mare a partidului, în lupta pe care acesta o va deslănțui în curând spre ducerea la izbândă a idealurilor naționale, democratice și de înțeleaptă politică de stat, care-l călăuzesc și cari, singure pot aduce refacerea țării și binele neamului nostru”[16].

Referitor la desființarea gărzilor „Iuliu Maniu”, fruntașul politic Ghiță Pop, promanist și el, publica un articol în ziarul „Adevărul”, preluat și de ziarul „România Nouă”. El sublinia că în ședințele Comitetului Central Executiv s-a decis cu unanimitate de voturi desființarea gărzilor. Au consimțit să voteze această hotărâre inclusiv „sovatiștii”, printre care se găsea și el. Totuși, din articol reiese că gărzile au fost desființate doar formal. Astfel, el afirmă următoarele: „Azi gărzile dispar, dar starea de spirit care le-a zămislit nu va muri. Atâta timp cât ideile și politica personificată de d. Maniu nu vor triumfa, teama și grija pentru viața celui mai reprezentativ om politic al Transilvaniei vor stăpâni încă spiritele acolo”. Iuliu Maniu a încetat să fie păzit de gărzi, dar stătea „sub scutul Ardealului întreg, al unei opinii publice ale cărei rânduri dese și fanatice îl înconjoară ca o gardă nevăzută”[17].

În concluzie, se poate afirma că gărzile „Iuliu Maniu” au constituit o formă intermediară de organizare a tineretului, în speță manist, între cetele de voinici și gărzile țărănești care se vor înființa începând cu anul 1936, în contextul escaladării violenței pe scena politică românească. Înființarea gărzilor a pornit din îngrijorarea tineretului promanist de a nu avea și Iuliu Maniu soarta tragică a lui I.G. Duca. Scopul lor a fost acela de a-și apăra mentorul. Caracterul lor a fost unul defensiv, la fel ca și celelalte organizații național-țărăniste similare, care i-au precedat sau succedat. La fel, și modul lor de organizare a fost același. Comandanții gărzilor „Iuliu Maniu” din Ardeal și Banat au devenit, peste 2 ani, conducătorii gărzilor țărănești. Așadar, se poate afirma că ele nu au fost dizolvate, ci doar și-au întrerupt activitatea.

Note:

1. România Nouă (Cluj), nr. 118, 6 iunie 1934, p. 8

2. Idem, nr. 121, 10 iunie 1934, p. 1

3. Idem, nr. 132, 23 iunie 1934, p. 3

4. Idem, nr. 121, 10 iunie 1934, p. 1

5. Idem, nr. 132, 23 iunie 1934, p. 3

6. Romul Pop era fiul lui Coriolan Pop, primul prefect al județului Bihor. Bunicul său a fost Andrei Cosma, finul lui George Pop de Băsești, unul dintre cei mai mari economiști de dincoace de Carpați, căruia i se datorează înființarea mai multor bănci în Sălaj, Sătmar și chiar a celei din Oradea, a cărei director a fost ginerele său Coriolan Pop. De la sine înțeles că între familia Maniu și Cosma era o strânsă legătură. Referitor la genealogia familiei Pop-Cosma, vezi, printre altele, documentele existente la A.N.-D.J.Cj., fond familial Bran

7. România Nouă, nr. 134, 26 iunie 1934, p. 1

8. Idem, nr. 136, 28 iunie 1934, p. 8

9. Idem, nr. 141, 3 iulie 1934, p. 3

10. Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (A.C.N.S.A.S.)., fond Documentar, dos. 10.872, f. 66

11. Ibidem, f. 67-68

12. România Nouă, nr. 146, 11 iulie 1934, p. 3; Iată componența Comitetului județean Sălaj și comandanți de plase: Comandantul Legiunii – Iuliu Coroianu, avocat, fost deputat; Ajutor de comandant – Ioan Gheție, avocat, vicepreședinte al organizației P.N.Ț. din Sălaj; Secretar general – Simion Pop, avocat, secretarul general al organizației P.N.Ț. Sălaj; casier – Valer Câmpeanu, avocat, primar al orașului Carei; comandantul cohortei Tășnad – Vasile Oros, fost senator, fost subprefect la Bihor; comandantul cohortei Carei – Gheorghe P. Văleanu, avocat, fost deputat și senator; comandantul cohortei Buciumi – protopop Cornel Oțiel; comandantul cohortei Șimleu Silvaniei – Ioan V. Pop, avocat, fost deputat; comandantul cohortei Crasna – Cornel Pop, avocat; comandantul cohortei Zalău – Coriolan Pereni; comandantul cohortei Supurul de Jos – Alexandru Aluașiu; comandantul cohortei Valea lui Mihai – Iustin Buzilă, fost primar la Valea lui Mihai; comandantul cohortei Cehu Silvaniei – George Mercea, avocat; comandantul cohortei Jibou – Alexandru Vodă, avocat. Membrii în comitet: Ionel Ciobanu, fost președinte al societății culturale „Sălăjana”; Dumitru Onacu, director învățător; Iuliu Gheție, student și Alexandru Derșidan, plugar.

13. România Nouă, nr.172, 12 august 1934, p. 1

14. Idem, nr. 185, 29 august 1934, p. 3

15. Idem, nr. 196, 13 septembrie 1934, p. 1

16. Idem, nr. 199, 18 septembrie 1934, p. 1

17. Idem, nr. 203, 22 septembrie 1934, p. 1