Anul 1940 - Ultimul tren personal

La data de 25 august 1940, după o perioadă de 3 luni de concentrare la Regimentul 7 grăniceri, cantonat în Cehul Silvaniei jud. Sălaj, am fost desconcentrat și lăsat la vatră.

La Comunicatul dat publicității cu odiosul dictat de la Viena în legătură cu cedarea Ardealului de nord Ungariei Hortiste, subsemnatul mă afl am acasă cu părinții, în comuna Bănișor, județul Sălaj.

În aceea perioadă aveam serviciul în București pe Calea Victoriei Nr. 29 la întreprinderea Plutarg (vizavi de cofetăria Capșa) cu domiciliul pe strada Polonă (vizavi de biserica Greco-Catolică). Cu trei zile înainte de ocuparea comunei natale de către trupele horthyste am plecat din stația CFR Ciucea cu ultimul tren personal, care în aceea zi a plecat din Satu Mare spre București, lăsând în urmă partea de nord a Ardealului nostru strămoșesc, cu convingerea că nu peste mult timp mă voi întoarce iar la părinți acasă.

Ajuns în București am pornit de la locuința din strada Polonă spre centrul Capitalei, pentru a afl a noutățile zilei respective. Am observat pe Calea Victoriei, vizavi de Ateneul Român, cetățeni care staționau pe ambele trotuare. Din curiozitate am întrebat un Domn care citea ziarul Universul, pe cine așteaptă cetățenii Capitalei, la care am primit răspuns că M.S. Regele Mihai I a plecat la gara Mogoșoaia în întâmpinarea M.S. Regina mamă Elena care vine cu trenul din Italia. Peste câteva minute de așteptare a apărut trăsura regală, la care erau înhămați 4 cai albi.

În trăsură M.S. Regele Mihai I avea în dreapta pe M.S. regina mamă Elena, iar în spatele trăsurii, în picioare, Prefectul Poliției Capitalei, în civil. Populația Capitalei a aplaudat sosirea Reginei mamă Elena, în timp ce trăsura a intrat în curtea Palatului Regal.

În drum spre locuință am observat în piața Lahovari cetățeni adunați în număr foarte mare. Când m-am apropiat l-am observat pe prințul Știrbei lângă statuia Lahovari care vorbise cetățenilor, am reținut numai invitația prințului Știrbei adresată cetățenilor să meargă cu toți la locuința D’lui Iuliu Maniu, care în acea zi a sosit de la Cluj.

Coloana a pornit pe Calea Dorobanți în frunte cu prințul Știrbei, până-n strada Caradjea-Vodă unde avea locuința Domnul președinte al Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu. În fața locuinței cetățenii s-au oprit scandând lozinci „Trăiască Partidul Național Țărănesc în frunte cu Președintele Iuliu Maniu”. În balconul clădirii de la etajul I a apărut Dl. Sever Bocu, care a anunțat publicul că Dl. Iuliu Maniu a sosit de curând de la Cluj și că dorește să vorbească publicului bucureștean.

Domnul președinte Iuliu Maniu a început cuvântarea prin a înfiera odiosul Dictat de la Viena, prin care o parte din Ardealul de Nord a fost cedată Ungariei hor-thyste, menționând faptul că Valer Pop, care a făcut parte din Comisia delegației române la Viena, unde pentru un pahar de șampanie a vândut pământul strămoșesc, din nordul Ardealului, Ungariei horthyste. În continuare, Domnul Iuliu Maniu a atenționat pe M.S. Regele Mihai I să nu urmeze politica dusă de tatăl său Regele Carol II care în urma desființării partidelor politice și ca urmare a introducerii dictaturii impuse poporului român a dus țara în pragul prăpastiei naționale.

Anul 1941

În luna februarie 1941, în piața Națiunii din București, s-a ofi ciat un parastas în memoria victimelor din comunele Ip și Trăsnea din județul Sălaj. Slujba religioasă a fost ofi ciată de Sfi nți a S a Episcopul martir greco-catolic al Bucureștiului Vasile Aftenie, împreună cu mai mulți preoți greco-catolici, majoritatea refugiați din nordul Ardealului. Asistența era în număr așa de mare că a umplut Piața Națiunii.

La un moment dat a venit la procesiune și Dl. Iuliu Maniu, cu mașina Partidului Național Țărănesc. Asistența observând sosirea Iui Iuliu Maniu a deschis un culoar prin care Iuliu Maniu cu însoțitori a ajuns până în apropierea altarului improvizat în piață, însă nu a reușit să asiste până la terminarea procesiunii, deoarece au apărut în piață agenți ai Siguranței lui Antonescu, care l-a rugat să părăsească procesiunea, desigur pentru că le era frică de cuvântarea ce urma să o rostească la terminarea procesiunii.

Anul 1946

Evenimentele politice din perioada anului 1946 sunt bine cunoscute, însă în rândurile ce urmează voi încerca să amintesc pe cele mai puțin cunoscute.

În vara anului 1946 am făcut mai multe deplasări la București în vederea aprovizionării Cooperativei „Dacia” din Bădăcin, pe care o gestionam în acea perioadă de timp. Sora Domnului președinte Iuliu Maniu, Cecilia, din Dealul Țarinii din Bădăcin, aflând că plec la București, m-a invitat la locuința din Dealul Țarinii, unde am fost rugat ca de fiecare dată când plec la București să fie anunțată pentru a trimite scrisoare frățiorului și câte un pachet cu fructe trufandale din grădină.

În acea perioadă Dl. Iuliu Maniu locuia în București pe strada Sfinților (cartierul Sf. Gheorghe), la parter, iar la etaj era instalat proc. Dl. Ion Gh. Maurer. La intrare în imobil un fel de santinelă în civil, m-a întâmpinat politicos: ați venit la Dl. președinte Iuliu Maniu? Da, i-am răspuns mirat că știa la cine am venit. Nu mi-a dat răgaz să-l întreb de unde mă cunoaște, fiindcă a continuat că și el este din Șimleul Silvaniei și că părinții locuiesc în Șimleul Silvaniei lângă podul de fier și că face serviciul la Securitate cu grad de locotenent, având sarcina de a-l păzi pe Dl. Gh. Maurer și pe Dl. Președinte Iuliu Maniu. I-am răspuns că Dl. președinte Iuliu Maniu are o mare popularitate și sunt sigur că dumnealui nu a solicitat această pază și nicidecum de la instituția Dvs. La reîntoarcere din București, din curiozitate, m-am interesat de familia amicului securist și din informații am aflat că părinții securistului Otto Aron au avut o condamnare pentru falsificare de bani în bancnote de hârtie de 1000 și 2000 lei.

Președintele Cooperativei „Dacia” din Bădăcin era Man Simion preot în Bădăcin, rudă apropiată a D’lui Iuliu Maniu, care și-a exprimat dorința să vină la București, astfel că la prima ocazie când am plecat la București am plecat împreună. La sosire în București pe str. Sfinților în salonul de primire am fost întâmpinați de o doamnă care ne-a rugat să așteptăm fiindcă Dl. președinte este ocupat cu 2 ambasadori străini. Apoi, Iuliu Maniu ne-a primit cu zâmbetul și blândețea ce-l caracteriza. S-a îmbrățișat cu nepotul Simion, cu întrebarea „Ce faci Simioane? și ai venit la București?” la care părintele Simion a răspuns „unchiule am venit cu Dl. Chifor fiindcă suntem săraci (s-a referit la lipsa de mărfuri din Coperativă). Bine Simioane, a răspuns Dl. Maniu, cum spui tu în biserică: „să fim bogați cu duhul că restul vine de la sine”. Dl. Iuliu Maniu l-a informat că avem legături cu Firma Comercială „Domokos” refugiat din Cluj, care avea magazine pe Bulevardul Brătianu unde avea ca jurist consult pe Ilie Lazăr, deputat de Maramureș, cu care subsemnatul am luat legătura în vederea aprovizionării Cooperativei cu mărfuri.

Am arătat mai sus că locuința din str. Sfinților, unde comuniștii l-au instalat pe Gh. Maurer, era în atenția Securității, chipurile că fac paza, în schimb urmăreau persoanele care intră și ies de la președintele Partidului Național Țărănesc Dl. Iuliu Maniu. Astfel că Dl. Iuliu Maniu s-a mutat în locuința Domnului Leucuția pe str. Schitu Măgureanu lângă Cișmigiu.

La prima vizită pe care am făcut-o la locuința Dlui Leucuția, am observat că, deși această locuință nu avea santinela la intrare, totuși agenți ai securității cu ușurință intrau în acest imobil mascați sub diferite forme. Astfel, în așteptare să intru la Dl. Iuliu Maniu, care, în acel moment, era ocupat cu Dl. vicepreședinte Ion Mihalache, în salon am observat un cetățean îmbrăcat în uniformă CFR în jurul căruia se adunaseră câteva persoane. M-am apropiat să văd ce fel de predică ține acest individ și iată ce am reținut: era moț din munții Apuseni și ca toți moții sunt în stare de alarmă și așteaptă un semnal ca să pornească la luptă.

Am intervenit și l-am întrebat: cine să dea semnalul și împotriva cui să pornească la luptă moții dvs. din munții Apuseni, fiindcă după câte știm nu ne atacă nimeni, iar dacă vă referiți la lupta electorală, verdictul îl vor da alegătorii la secțiile de votare la data de 19 nov. 1946 când se vor alege deputați în Parlamentul țării, iar până atunci anunțați pe moții dumneavoastră să stea liniștiți la casele lor. După această intervenție amicul nostru ceferist mascat s-a uitat la ceas și a plecat. După plecarea ceferistului un domn în vârstă s-a ridicat de pe o canapea, a venit spre mine și s-a recomandat „general în rezervă” (nu-i rețin numele) care a început să depene amintirile Dumnealui din timpul războiului, însă nu am reușit să-l ascult până-și termină jurnalul de război fiindcă a venit la mine Dl. Corneliu Coposu, Secretar General al Partidului Național Țărănesc, m-a invitat înăuntru la dumnealui în birou unde m-a rugat să nu stau de vorbă cu astfel de persoane fiindcă aceștia sunt agenți ai securității. Am răspuns Domnului Corneliu Coposu că i-am identificat de prima dată cine sunt și mi-am exprimat mirarea de ce se dă voie la astfel de persoane să intre în locuință, la care am primit răspuns că pe de o parte locuința nu are portar, iar pe de altă parte nu se poate face selecționarea persoanelor de bună credință și a persoanelor de rea credință care intră în imobil.

După terminarea discuției cu vicepreședintele partidului, Domnul Iuliu Maniu m-a prezentat Dlui Ion Mihalache, care m-a întrebat ce fac bădăcinenii la care i-am răspuns: oamenii din Bădăcin bine, muncesc însă sunt îngrijorați din cauza secetei. Domnul Mihalache a răspuns: Domnule Chifor, seceta a fost și a trecut și asta va trece; însă a continuat: ar fi bine dacă am avea secetă de ruși (în acea perioadă aveam armata sovietică în țară).

În toamna anului 1946 începuse campania electorală pentru alegerile de deputați, alegeri care erau fixate pe data de 19 noiembrie. Astfel, când am ajuns la locuința Domnului Leucuția, pe pereții clădirii erau afișate slogane comuniste împotriva Partidului Național Țărănesc. Am predat Domnului președinte scrisoarea de la sora Cecilia și un pachet cu fructe pe care față de subsemnatul l-a desfăcut și a gustat punându-mi următoarea întrebare: Domnule Chifor, oare de ce fructele din Bădăcin sunt mai gustoase decât în altă parte? Am răspuns: probabil fertilitatea terenului și clima. Da, așa este domnule Chifor mi-a răspuns Dl. Iuliu Maniu. În momentul în care discutam a intrat Domnul Ilie Lazăr deputat de Maramureș, care venea din campania electorală, era foarte agitat. Domnul președinte l-a rugat să ia loc și l-a întrebat de ce este așa de agitat, iar Dl. Ilie Lazăr i-a răspuns: Vă închipuiți Domnule președinte, vin de la Sibiu unde am văzul afișe comuniste pe care erați fotografiat cu mâinile pline de sânge. Dl. președinte răspunde zâmbind: lasă Ilie, nu te agita, că așa-i politica.

În campania electorală din vara anului 1946, a fost convocată o adunare populară a Partidului Național Țărănesc la Zalău, data convocării adunării era fixată într-o zi de duminică. Fruntașii partidului Național Țărănesc din județ, pe diferite căi, au fost avertizați de către comuniști că, în cazul când vor participa la această adunare populară, vor fi arestați. Astfel că preotul Pop Gavril din parohia Peceiu a dormit în noaptea de sâmbătă spre duminică când era fixată adunarea la preotul din comuna Cizer.

În aceea zi de duminică dimineața am plecat cu o căruță din comuna natală Bănișor la Zalău, iar când am ajuns în satul Aghireș, tocmai în acel moment, credincioșii acestui sat ieșeau din biserică, și împreună cu preotul satului s-au încolonat și au pornit spre Zalău. Pe drum, la această coloană s-a alăturat o coloană de săteni din satul Fetindia. La intrare în orașul Zalău ne-a întâmpinat o gardă care nici măcar nu pronunța corect limba română, care a încercat să ne oprească, însă tineretul care era de față i-a înlăturat fără nici o dificultate și astfel am ajuns în orașul Zalău.

În fața Prefecturii județului Sălaj din orașul Zalău, în balconul de la etaj vorbea mulțimii din piață fostul subprefect Opriș cu avertismentul că adunarea populară nu se va ține în orașul Zalău. Calea noastră nu s-a oprit în fața Prefecturii, iar mulțimea cetățenilor din fața Prefecturii s-a încolonat cu noi și astfel am ajuns în piața mare a orașului Zalău. Aici am aflat că o mare coloană de cetățeni a fost oprită la intrarea în Zalău care venea din direcțiile Șimleul Silvaniei, Sărmășag, Cehu Silvaniei și Jibou. Aici au fost puși de către autorități soldați din batalionul 7 vânători de munte. Aflând de această situație, imediat s-a format o delegație compusă majoritatea din tineri care să meargă la fața locului, un șofer s-a oferit să transporte cu camionul coloana de voluntari, în fruntea căreia au plecat preoții din satul Peceiu și Aghireș. Ajunși la fața locului, delegația a observat mulțime multă de săteni care solicitau să fie lăsați să intre în oraș. Delegații au observat că în coloană se găseau cetățeni care purtau portretele lui Iuliu Maniu și a M.S. Regele Mihai I, tineretul din coloană la îndemnul celor doi preoți au cântat Imnul Național „Trăiască Regele” în care moment soldații din garda Batalionului 7 vânători de munte au prezentat arma pentru onor, timp în care mulțimea din coloană a pătruns în oraș tară nici o împotrivire.

Adunarea populară nu s-a ținut datorită lașității candidatului P.N.Ț. pentru județul Sălaj, avocatul Ionel Pop, care de frică a cedat autorităților în sensul că adunarea să se țină la Bocșa și nu la Zalău, deși mulțimea din piață scanda ca adunarea să se țină la Zalău și nu la Bocșa, la care se adăugau și aplauzele soldaților de la Batalionului 7 vânători de munte consemnați în cazarmă în aceea zi, și care au deschis geamurile în semn de simpatie cu alegătorii.

La alegerile pentru deputați fixate pe data de 19 Noiembrie 1946, pentru prima dată au avut drept de vot și femeile. Secțiile de votare au fost în așa fel arondate de către guvernul Dr. Petru Groza, înscăunat la putere de către comuniști la data de 6 Martie 1945, încât să împiedice pe cât posibil deplasarea alegătorilor la secțiile de votare stabilite în mod arbitrar, având în vedere poziția fermă a alegătorilor din campania electorală, care în mod deschis simpatiza cu Partidul Național Țărănesc condus de președintele Iuliu Maniu.

Exemplificăm arondarea secțiilor de votare: satul Bădăcin care aparținea și aparține și acum de comuna Periceiu, județul Sălaj, comuna care împreună cu acest sat a fost arondată la secția de votare în satul Ilișua. Alegătorii din comuna Periceiu, ca să meargă la secția de votare Ilișua, aveau de parcurs: Periceiu-Șimleu 5 km, Șimleu-Ilișua prin Bădăcin 8 km, în total 13 km; Comuna Bănișor cu satele aparținătoare respectiv: Ban, Peceiu și Marin arondate la secția de votare Crasna la o distanță de 8 km.

Cu toate aceste măsuri samavolnice duse de autoritățile comuniste pe de o parte, iar pe de altă parte și timpul nefavorabil din ziua de 19 Noiembrie 1946, timp rece cu burniță, totuși alegătorii s-au prezentat la urnele de vot din secțiile de votare, inclusiv femeile, în dorința de a alege deputați în parlamentul țării care să le susțină interesele lor majore. În momentul când am ieșit din secția de votare Crasna, am fost asaltat de femei care votau prima dată cu întrebarea: unde se găsește pe lista de votare semnul „Ochiul”, semnul Partidului Național Țărănesc Iuliu Maniu, răspunsul a fost: întoarceți lista de vot pe dos acolo găsiți ochiul.

În dimineața zilei de 20 noiembrie 1946, am mers la Dealul Țarinii, de unde am dat telefon la secțiile de votare Ilișua și Crasna de unde am primit răspuns că Partidul Național Țărănesc condus de Iuliu Maniu a câștigat peste 80% din voturi.

Comunicatul guvernului Dr. Petru Groza în legătură cu rezultatul alegerilor din ziua de 19 noiembrie 1946 a fost dat cu mare întârziere și a dezamăgit pe toți alegătorii, care nu știau ce s-a petrecut în noaptea de 19/20 noiembrie 1946, când la toate secțiile de votare au fost arse toate voturile cu Ochiul și înlocuite cu semnul soarele, care simboliza începutul erei comuniste în România.

Având în vedere această stare de fapt, care nu se poate caracteriza decât o tristă amintire pe care am trăit-o fiecare și la care am putea adăuga unul din multele proverbe din bătrâni: „cine prânzește cu minciuna seara nu cinează”, însă din nefericire pentru poporul român, comuniștii au cinat cu minciuna peste 40 de ani.

Anul 1947

În anul 1947 domnul Iuliu Maniu locuia în parcul Delavrancea în locuința domnului avocat pensionar I. Zguriadescu, socrul domnului arhitect Romulus Boilă, nepotul domnului Iuliu Maniu. În acea perioadă Dl. Iuliu Maniu era internat la locuința doctorului Jovin din Bulevardul Dacia nr. 10. Internarea la locuința doctorului Jovin a făcut-o datorită faptului că și-a fracturat piciorul drept coborând scările din marmură din locuința lui Dinu Brătianu, președintele Partidului Național Liberal, unde avusese loc o consfătuire.

În momentul când a predat scrisoarea de la sora Cecilia domnului Iuliu Maniu, era de față și arhitectul Romulus Boilă. Am fost rugat de către Dl. Iuliu Maniu să aștept ceva mai mult fiindcă se pregătește să răspundă la scrisoare și dacă nu mă incomodează, pe lângă scrisoare trimite și un pachet ceva mai voluminos. Desigur m-am conformat dorinței d’lui și am așteptat. La un moment dat a intervenit d’l Romulus Boilă, în sensul că timpul este înaintat și că d’l Chifor pierde acceleratul de Satu Mare, care avea plecare la orele 13.30. La această intervenție Dl. Iuliu Maniu a răspuns: „D’l Chifor nu pierde acceleratul fiindcă și așa avem ședința de partid și cu această ocazie îl conducem cu mașina până la Gara de Nord”.

Am preluat scrisoarea și pachetul care conținea 5 costume de haine din stofă de doc pe care le trimitea la sora Cecilia, cu indicația ca 4 costume să fie predate muncitorilor care lucrează la vie iar un costum să-l păstreze până la toamnă când vine acasă și dorește să fie printre muncitorii din vie la culesul strugurilor. Această afirmație mi-a destăinuit-o spunându-mi: D’le Chifor, mă las de politică și la toamnă vin acasă la Bădăcin. Am răspuns: „Bine faceți că veniți Domnule președinte fiindcă în astfel de condiții nu se mai poate continua, însă vă amintiți că v-ați mai exprimat această dorință”. „Da, mi-a răspuns și am venit până la Cluj, unde autoritățile nu-mi asigurau securitatea, iar prietenii apropiați m-au sfătuit să nu fac greșeala să merg mai departe având în vedere avertismentul dat de securitatea comunală din Cluj, însă acuma sunt liber să vin definitiv la Bădăcin”.

Odată cu preluarea scrisorii și a pachetului destinate surorii Cecilia, domnul arhitect Romulus Boilă mi-a predat planul bisericii din Bădăcin care urma să se construiască în grădina școlii, în care scop într-o singură zi au venit la Șimleul Silvaniei un număr de 100 căruțe care au transportat cărămidă pentru construcția actualului cămin cultural.

Am plecat spre Gara de Nord cu mașina Partidului Național Țărănesc, în față Dl. președinte Iuliu Maniu, iar în spate subsemnatul cu domnul Romulus Boilă. În urma noastră am observat că a pornit o mașină de front de culoare cachie care staționa la o distanță de locuință. Pe drum, spre gară, dl Romulus Boilă s-a adresat D’lui președinte Iuliu Maniu zicând: Dacă cine întreabă pe Dl/ Chifor în ce direcție pleacă să răspundă că pleacă spre Timișoara/ Nu nepoate, răspunde Dl. președinte Iuliu Maniu, dl Chifor să răspundă că pleacă la Bădăcin. În acel moment nu știam de ce trebuie să răspund că plec la Timișoara, numai după ce am ajuns în Gara de Nord am observat mașina care ne-a urmărit și care a oprit în spatele mașinii cu care am venit. Din mașina care ne-a urmărit au coborât 2 persoane de talia 1,80 m, care s-au postat în fața mașinii din care au coborât urmărind tot timpul cum șoferul mașinii noastre a deschis capota din spatele mașinii de unde a scos 2 valize ale subsemnatului pe care le-am predat la 2 hamali pentru a le duce în compartimentul vagonului acceleratului București-Satu Mare. Mi-am luat rămas bun de la Dl. președinte Iuliu Maniu, transmițând surorii Cecilia și verbal unele amănunte însă nu am înregistrat în întregime cele transmise verbal din cauza celor 2 persoane care urmăreau mișcările subsemnatului, inclusiv convorbirile specificate mai sus. Am fost adus la realitate numai în momentul când dl. Romulus Boilă a intervenit: Unchieșule, Dl. Chifor mai are la dispoziție 5 minute până pleacă acceleratul. În acel moment am reținut ultimul cuvânt al Dl. președinte Iuliu Maniu: Dl Chifor spune-i sorei Cecilia că o pup și pe curând.

Am urcat în fugă treptele Gării de Nord, iar când am ajuns la vagon, trenul s-a pus în mișcare. În compartiment am găsit bagajele la locul respectiv, am ieșit pe culoarul vagonului să iau puțin aer. Pe culoar a apărut un cunoscut, respectiv o rudă mai îndepărtată din Ciucea, bineînțeles că ne-am îmbrățișat și l-am întrebat: Ce faci Teofil ? fiindc ă acest a er a numele lui/ Bine, mi-a răspuns, vin dintr-o ședință și în fugă am prins acceleratul. Am intrat împreună în compartiment unde nu erau alți călători. L-am rugat, pe Teofil, să-mi spună din ce fel de ședință a fugit fiindcă știam că, după ce a terminat Școala de Arte și Meserii din Cluj, a deschis un atelier de tâmplărie în Ciucea și că el făcea parte din Tineretul Partidului Național Țărănesc și știa legăturile subsemnatului cu Dl. Iuliu Maniu. Am primit de la Teofil următorul răspuns: Am închis atelierul din Ciucea deoarece nu aveam clientelă și nici materiale necesare, astfel că unchiul Timoftei (acesta era zugrav de meserie, era căsătorit cu o mătușă de a lui Teofil, originar din Basarabia, comunist ilegalist și care ajunsese în funcție în comitetul central PCR) mi-a oferit serviciu în securitate. Bine - i-am spus - nu-ți reproșez nimic pentru că ai acceptat această ofertă, numai că te rog să afli dacă nu cumva sunt urmărit fiindcă am fost condus până la Gara de Nord de către Dl. președinte Iuliu Maniu împreună cu nepotul Dl. Romulus Boilă cu mașina Partidului Național Țărănesc, urmăriți de o mașină de front în care se găseau 2 securiști de la Instituția la care te-a recomandat unchiul Timoftei. Bine - răspunde Teofil - merg să afl u fiind că din ședință am venit la tren cu încă 5 colegi. După un timp foarte scurt apare Teofil în compartiment bine dispus cu vestea că nu sunt urmărit deoarece colegii lui, bineînțeles cu misiuni, primul coboară la Brașov și ultimul coboară la Cluj, iar Teofil are misiune la Arad, însă nu merge pe ruta cea mai scurtă face întrerupere la Ciucea și pe urmă pleacă mai departe. Am fost invitat insistent de Teofil să cobor împreună cu el să facem seara un chef în Ciucea, iar a două zi să plec cu autobuzul la Șimleu. I-am mulțumit pentru invitație cu regretul că nu sunt dispus în acel moment de a face chef, fiindcă în ziua respectivă seara trebuia neapărat să ajung la Bădăcin.

Am sosit în acea seară la Bădăcin, în Dealul Țarinei, unde am predat la sora Cecilia scrisoarea, pachetul cu hainele de doc și planul Bisericii întocmit și trimis de dl. arhitect Romulus Boilă.

Având în vedere destăinuirea Dl. președinte Iuliu Maniu, că la toamnă vine acasă și ce mă preocupa mai mult era faptul că plec spre Timișoara și nu spre Bădăcin.

Analizând toate aceste aspecte precum și tensiunea politică care ducea cu pași repezi spre dictatura proletariatului în țară la noi, am impresia că se pregătește ceva. Astfel că m-am hotărât să plec urgent la București, în care scop am anunțat pe sora Cecilia din Dealul Țarinei să pregătească scrisoarea pentru Iuliu Maniu.

În București am sunat ca de obicei la locuința din parcul Delavrancea, însă fără să-mi deschidă cineva. Aveam impresia că nu-i nimeni în incintă. Am încercat la soneria din spatele locuinței, unde menajera domnului avocat pensionar Zguriadescu m-a rugat speriată să intru repede înăuntru, fiindcă înainte cu 5 minute au plecat din locuință acești securiști care au răscolit toată locuința. Am fost invitat să merg la bibliotecă unde l-am găsit pe dl. Zguriedescu așezat într-un fotoliu și plângea ca un copil mic. În încăpere rafturile din bibliotecă erau goale, cărți de valoare legate în piele aruncate grămadă unele peste altele. Am întrebat pe dl. Zguriadescu: Ce s-a întâmplat? Dl av. Zguriadescu m-a rugat să iau loc și mi-a spus că pe aici au trecut barbarii de la securitate. Am servit împreună câte-o cafea adusă de menajeră, după care mi-am cerut scuze și am plecat la locuința doctorului Jovin din Bulevardul Dacia nr. 10.

La locuința doctorului Jovin am găsit-o pe Doamna Moldovan, secretara doctorului Jovin, care cu lacrimi în ochi mi-a povestit următoarele: Domnule Chifor, știți că Domnul președinte Iuliu Maniu a fost internat la domnul doctor Jovin, cu piciorul fracturat în locuința lui Dinu Brătianu, coborând scările de marmură și după cum știți domnul doctor Jovin are consultații și la spital. L-a sfătuit pe domnul președinte Iuliu Maniu să nu părăsească locuința în lipsa dânsului, fiindcă agenții securității se interesau mereu cât timp mai dura tratamentul la care doctorul Jovin nu le-a dat niciodată răspuns precis.

Agenții de la securitate, văzând că nu au un răspuns precis, într-o zi au postat în fața locuinței mașini militare cu securiști care aveau sarcina de a urmări persoanele care vin la domnul președinte Iuliu Maniu. Într-o zi, când doctorul Jovin era la spital, dl. Iuliu Maniu, văzând că locuința doctorului este asediată de securiști și că ea periclitează clientela doctorului, a telefonat la sediul Partidului Național Țărănesc să trimită mașina ca să plece la locuința din parcul Delavrancea. În scurt timp, după ce domnul președinte Iuliu Maniu a ajuns la locuință, agenții securității s-au prezentat cu 2 persoane: bărbat și femeia pe care i-au instalat în locuință cu dispoziția dată familiei av. pensionar dl. Zguriadescu că aceste două persoane vor servi pe domnul președinte Iuliu Maniu. La o săptămână după instalarea celor doi securiști, bărbat și femeie, Iuliu Maniu a fost arestat (aici se termină povestirea Doamnei Moldovan, secretara doctorului Jovin).

Procesul

În toamna anului 1947, perioadă în care se desfășura procesul intentat de comuniști împotriva Președintelui Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu, am cunoscut în București un ofițer invalid de război cu grad de maior, pe nume Cozma Dumitru, care locuia pe str. Opanez 76, sector II (cartier Tei) de la care am aflat că a asistat la proces în calitate de martor. Am întrebat dacă l-a cunoscut personal pe Iuliu Maniu. A răspuns că nu l-a cunoscut personal, ci numai din publicațiile apărute în ziare. Am întrebat ce fel de mărturie ați depus dacă nu l-ați cunoscut și nu ați cunoscut nici activitatea politică în calitate de președinte al Partidului Național Țărănesc, dacă ziarele nu au scris adevărul despre Iuliu Maniu, atunci cum aveți conștiința împăcată că ați depus un jurământ pe baza unor articole din ziare și nu după constatările d’vs personale? La această întrebare martorul, maior Cozma Dumitru, mi-a răspuns că fiind membru de partid PCR a primit această sarcină de la conducerea partidului. Nu am mai forțat nota de întrebări cu acest martor, fiindcă știam că în acea perioadă începuse era minciunilor, totuși l-am rugat să-mi spună dacă a primit ceva onorariu pentru această mărturie și dacă au mai fost și alte persoane în calitate de martor. A răspuns că au fost în calitate de martor aproximativ 30 de persoane cu astfel de sarcini, însă nu știe ceilalți martori ce onorariu au primit, dânsul personal a primit 70.000 lei pentru mărturia depusă.

În urma acestui proces odios dictat de comuniști, Iuliu Maniu a fost condamnat la temniță grea, confiscarea averii. Sora Cecilia din Dealul Țarinei - Bădăcin, aruncată în stradă, mobilierul din locuință împrăștiat de comuniști la sediul PCR Șimleul Silvaniei, Consiliul Popular Șimleu din care biroul personal al lui Iuliu Maniu, la care lucra în perioada când venea la Dealul Țarinei, în Bădăcin, se găsește și astăzi la Primăria orașului Șimleul Silvaniei în sala de festivități unde se oficiază festivitatea de căsătorie.

Sora Cecilia Maniu, după expulzarea de către comuniștii din locuința din Bădăcin, timp de 8 ani a locuit în Șimleul Silvaniei la o verișoară D’șoara Erdely din strada S. Bărnuțiu nr. 44, fără nici un ajutor din altă parte numai din mila oamenilor de bine din oraș, care au contribuit pe ascuns cu cele necesare pentru a supraviețui. A decedat la data de 7 februarie 1956, la vârsta de 79 de ani. A fost înmormântată în cimitirul din Șimleul Silvaniei județul Sălaj, la numai 5 km depărtare de Dealul Țarini din Bădăcin unde sunt înmormântați părinții.

II.

Președintele Tineretului, Partidului Național Țărănesc, în acea perioadă a fost studentul Facultății de Medicină anul II, Chiș Nicolae din Bădăcin. În campania electorală din vara anului 1946, comuniștii au început intimidarea și vânarea fruntașilor P.N.Ț. printre care era vizat și președintele tineretului, studentul Chiș Nicolae. Am fost rugat de părinții și frații lui Chiș Nicolae să mă interesez de soarta lui fiindcă nu știau nimic de Nicu.

Cu prima ocazie când am plecat la București, am transmis doleanțele părinților și fraților lui N. Chiș, Domnului președinte Iuliu Maniu. Dl. Iuliu Maniu mi-a comunicat că nici dumnealui nu știe unde se găsește, însă m-a îndrumat să-l întreb pe Dl. Ministru Mihai Popoviciu, care știe unde se găsește. Am aflat de la Dl. M. Popoviciu, că pe Nicu l-a plasat la Fabrica de Spirt din Sf. Gheorghe, însă să nu spun nimănui afară de părinții și frații lui Nicu. Aici a fost depistat de agenții securiști și dus la Canalul Dunărea Marea Neagră, unde după 7 ani de detenție a revenit în București, unde a terminat studiile la Facultatea de Medicină umană. A lucrat la Institutul Dr. Cantacuzino din București, urmărit încontinuu de agenții securității.

În perioada când lucra la institut a venit de mai multe ori la Bădăcin, unde am discutat situația politică din acea vreme de tristă amintire. Colabora la revistele de specialitate din străinătate, a avut peste 200 de descoperiri în domeniul respectiv. A fost invitat la Paris. L-am întrebat de ce nu pleacă dacă are posibilitate să obțină pașaport. Mi-a comunicat că nu pleacă atâta timp cât are codița după el (Securitatea).

În acea perioadă a scris, în ziarul local „Năzuința” din Zalău, un articol „400 mii lei într-o eprubetă”. Destinul nu a vrut să-și pună în aplicare descoperirile la care a muncit ani de zile, fiindcă s-a sfârșit la cutremurul din anul 1977, când blocul de pe strada C.A. Rosetti în care locuia a fost complet distrus. Am amintit mai sus de destin, fiindcă în acea zi de cutremur era într-o zi de vineri, zi în care a fost în vizită la dânsul Dr. Boici din Timișoara, care în acea seară l-a invitat la o bere la hotelul Intercontinental. A refuzat să plece, scuzându-se că are ceva urgent de lucru.

Șimleu Silvaniei, la 26 septembrie 1991

Mihai Chifor, Caiete Silvane, ianuarie 2013, p. 26-31