(FR: Le patrimoine de Maniu – Florin Cuc)

Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai importanti oameni politici ai României moderne. Ramas în istorie ca artizan al unirii Transilvaniei cu România, el si-a lasat, prin testament, averea Episcopiei Greco-catolice din Oradea. Din interese obscure, autoritatile din judetul Salaj obstructioneaza si astazi retrocedarea terenurilor si cladirilor care au apartinut marelui om politic ucis în închisoare de comunisti.

Un om pentru istorie

Iuliu Maniu s-a nascut la 8 ianuarie 1873 la Badacin, comuna Pericei, în apropiere de Simleu Silvaniei, si a murit la 5 februarie 1953, în Penitenciarul Sighet. A lucrat ca jurist al Episcopiei Greco-catolice de la Blaj, a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta si de mai multe ori prim-ministru al României si presedinte al Partidului National-Taranesc.

Tânarul Maniu si-a efectuat studiile liceale la Zalau, iar pe cele universitare (Facultatea de Drept) la Cluj, Budapesta si Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde si-a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma. ai-a început cariera politica în cadrul Partidului National Român din Transilvania, fiind cooptat, în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul de conducere. În conditii vitrege de discriminare politica si sociala din Monarhia Austro-Ungara, a fost ales, în 1906, deputat în Parlamentul din Budapesta, activitatea sa parlamentara dezvaluindu-i curajul si intransigenta. Împreuna cu personalitati de prima marime ale miscarii nationale românesti din Transilvania si ale Partidului National Român, precum Vasile Goldis, Gheorghe Pop de Basesti, viitorul patriarh Miron Cristea si altii, Iuliu Maniu a participat hotarîtor la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. În cuvântarea pe care a tinut-o cu ocazia Adunarii nationale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Privim în înfaptuirea unitatii noastre nationale ca la un triumf al libertatii românesti”. Partidul National Român din Transilvania s-a unit, în 1926, cu Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul National Taranesc. Iuliu Maniu a fost presedinte al partidului (1926-1933 si 1937-1947) si de trei ori prim-ministru al României, între anii 1928 si 1933.

În ultimul deceniu de viata, a fost implicat în politica ca opozant al regimului lui Ion Antonescu, apoi – dupa 23 august 1944 – a luptat împotriva preluarii tarii de catre comunisti, proces pe care refuzase sa-l accepte, încrezator peste masura în sprijinul marilor puteri occidentale. A fost arestat de autoritatile comuniste si judecat pentru „înalta tradare”, în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentinta data la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu a fost condamnat la temnita grea, pe viata. Având 75 de ani, era practic o condamnare la moarte. Iuliu Maniu s-a stins la 5 februarie 1953, în penitenciarul de la Sighet, cadavrul sau fiind aruncat într-o groapa comuna din cimitirul închisorii. Iuliu Maniu fost unul dintre cei mai importanti oameni politici dintre cele doua razboaie mondiale. Victima a regimului comunist din România, el a întruchipat pentru multi români, în timpul anilor grei ai dictaturii staliniste, simbolul sperantei si al dorintei de libertate. „...Pe mine nu reusesc sa ma intimideze, eu de la calea mea nu ma abat, eu hotarîrile mele nu mi le schimb, eu ce cred ca este bine pentru tara si pentru neam, asta fac” – a fost una dintre declaratiile care îl definesc cel mai bine pe Iuliu Maniu.

Testamentul

Om extrem de credincios, el si-a lasat, prin testament, averea Episcopiei Greco-catolice Oradea, de care tin si o buna parte a enoriasilor din judetul Salaj. La 8 februarie 1941, el si-a dictat testamentul notarului Nicolae Ioanes din Brasov.

„Subsemnatul Iuliu Maniu, locuitor în Badacin, de prezent domiciliat în Bucuresti, strada Voda Caragea, 27, cu mintea limpede si nesilit de nimeni, dispun pentru cazul mortii mele prin prezentul testament urmatoarele: Sufletul mi-l închin Atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul meu si dincolo de mormânt mult încercatului meu neam românesc, iar iubirea mea o leg cu fratii si nepotii mei si cu bunii mei pretini care nici întru cele mai grele persecutii nu m-au parasit în calea grea ce mi-a fost harazita de soarta. Ce priveste averea mea, …uzufructul viager al întregei averi ce va ramâne dupa mine va fi cât va trai a scumpei mele surori Cornelia Maniu (sora Cecilia), domiciliata în Blaj, locuitoare în Badacin. Întreaga mosie, casele, edificiile, toate imobilele din comunele aimleu, Badacin, Lompirt si Ilisua cu tot fondul intact viu si mort, cu tot ce apartine acestor realitati o las si vor deveni proprietatea veneratului Consistoriu Episcopesc Greco-catholic Român din Oradea pentru scopurile ordinului de calugarite românesc Greco-catolice franciscane din care face parte sora mea Cornelia. Daca acest ordin, la momentul mortii mele, nu va fi organizat, eu doresc sa fie organizat, iar averea aceasta sa fie conservata sub denumirea «Fundatiunea Ioan, Clara si Cornelia Maniu». Pe imobilul din Badacin sa se organizeze un claustru de calugarite menit sa ocroteasca si sa instruiasca tineri români greco-catolici si sa se îngrijeasca bolnavi… Daca veneratul Consistoriu, din orice motive ar fi împiedicat sa înfiinteze acest institut, averea se va folosi pentru alte scopuri culturale si de binefacere românesti." Acestea sunt cele mai importante fragmente din testamentul marelui om politic Iuliu Maniu.

Mostenirea

Florin Jula, juristul Episcopiei Greco-catolice Oradea, cu multa bunavointa, ne-a pus la dispozitie documentele care atesta cele de mai sus, respectiv testamentul lui Maniu, sentinta de reabilitare a acestuia, prin care se anuleaza inclusiv masura de confiscare a averii, si certificatul de mostenitor în favoarea Episcopiei Greco-catolice Oradea. „Prin Decizia nr. 40 din dosarul nr. 3/1998, în 12 octombrie 1998, Curtea Suprema de Justitie a României a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu si „înlatura pedeapsa complementara a confiscarii averii”. „La Badacin, el a construit o scoala foarte frumoasa, pe care trebuie sa o recuperam. Intentia lui era sa construiasca si o biserica, dar nu a mai apucat. Legile care s-au dat de la Revolutie încoace au fost facute în asa fel încât cei care au fost la putere sa poata fura. Acum, degeaba vin alte legi, care ar putea sa restabileasca adevarul, fiindca ce era mai valoros s-a vândut si au pus mâna pe o parte din imobile oportunistii tranzitiei” – ne-a declarat Florin Jula.

Reporterii nostri l-au întâlnit la sediul Episcopiei Greco-catolice Oradea chiar pe preotul paroh de la Badacin, Cristian Borz, care ne-a edificat în amanuntime asupra situatiei averii lui Iuliu Maniu.

„Dupa Revolutie am încercat mereu sa punem în practica testamentul. Exista si o sentinta data de Curtea Suprema de Justitie – am depus peste tot documentele care atesta drepturile noastre ca mostenitori. Cu mari greutati, am reusit sa recuperam circa 90% din bunurile ce constituiau averea lui Iuliu Maniu. Este vorba de doua case, una la Badacin si una la aimleu – chiar cea în care s-a nascut Maniu –, 90 de hectare de teren, 30 de hectare de padure si conacul de la Badacin, unde a locuit el împreuna cu familia sa. Din teren am reusit sa recuperam cea mai mare parte. Sigur, mai sunt terenurile-cheie, pe care nu am reusit înca sa le recuperam, pentru ca, unde este conacul de la Badacin, în 1994, Consiliul Judetean Salaj a concesionat patru hectare si jumatate, inclusiv conacul, Inspectoratului pentru Handicapati, pe 90 de ani, fara sa întrebe pe nimeni, desi, înca din 1990, testamentul lui Iuliu Maniu era facut public. Acolo exista acum un camin – sunt circa 150 de copii cu handicap sever care locuiesc acolo. S-au facut constructii si terenul acesta nu l-am recuperat. Mai sunt de recuperat si alte terenuri, respectiv 10 hectare în comuna Sarmasag, dar Primaria de acolo le-a împartit oamenilor, desi se stia ce prevedea testamentul. Culmea este ca la Sarmasag, în urma sentintei date de Curtea Suprema, Episcopia a devenit proprietara, este intabulata si la Cartea Funciara, dar primarul a eliberat titluri de proprietate si oamenii spun: «Am primit pamântul de la Primarie», si nu vor sa plece. Drumul cel mai simplu ar fi ca Primaria sa ceara anularea titlurilor, dar se pare ca nu se vrea acest lucru. Cazuri de genul acesta mai sunt si la Badacin, unde o persoana foloseste terenul în continuare, desi nu are nici un fel de acte pentru el. I-am trimis o scrisoare, i-am facut sesizare la Politie si la Primarie, dar refuza sa elibereze terenul. Înca nu s-a recuperat nici conacul de la Badacin si terenul aferent de acolo, de patru hectare si jumatate, plus casa în care s-a nascut Iuliu Maniu din aimleu, împartita în sase apartamente. Unul dintre apartamente a fost muzeu în ultima vreme, iar trei dintre apartamente au fost vândute de catre Primaria din aimleu, culmea, tot dupa Revolutie. Unul l-au vândut în 1994 si altul chiar în 1998. Le-am recuperat, am recuperat si partea din fata, partea de muzeu, de o luna si ceva am intrat în posesia ei si dorim sa ramâna în continuare muzeu. Spatiul este mare. Ne-am gândit sa-l împartim, o parte sa ramâna muzeu, iar o parte sa fie librarie sau sa-l cedam ca sediu pentru Partidul National Taranesc Democrat Crestin, pentru ca avem o datorie morala fata de ei.”

În batjocura dreptului de proprietate

„Am depus cereri si pentru a primi despagubiri, în baza Legii 247, dar probabil ca tot prin procese se va rezolva totul. Noi avem doua camere – culmea, închiriate, în conacul lui Iuliu Maniu, care sunt amenajate ca si capela, unde îsi desfasoara activitatea parohia greco-catolica din Badacin. Chiar altarul este în camera în care Iuliu Maniu avea capela personala. Maniu avea o sora, Cornelia Maniu, care era calugarita franciscana, (sora Cecilia). Ea, dupa arestarea lui Maniu, a avut domiciliul fortat la aimleu, unde a fost lasata de comunisti sa moara de foame. A fost înmormântata la aimleu, dar acum trei ani a fost adusa la Badacin, în cimitirul familiei Maniu, care este aproape de conac, unde este si mormântul-simbol al lui Iuliu Maniu. În casa de la Badacin este acum amenajat un mic muzeu.”

Cristian Borz a mai povestit ca, în 1933, pe vremea când Maniu era prim-ministru al României, a donat, din averea sa personala, mai bine de un hectar de teren Parohiei Greco-catolice din Badacin, pentru constructia unei scoli si a unei biserici.

Scoala, ridicata între 1933 si 1937 din banii donati de Maniu, functioneaza si în ziua de azi, Ulterior, dupa terminarea scolii, în apropiere, a fost pregatit terenul pentru construirea unei biserici greco-catolice. Maniu a comandat proiectul pentru construirea bisericii, a organizat sfintirea locului si a cumparat caramida necesara constructiei. Însa, odata cu arestarea sa în 1947, proiectul a fost abandonat. Lui Maniu i s-a înscenat un proces pentru „înalta tradare” si a fost condamnat la închisoare pe viata. Prin Sentinta Penala nr. 1988 din 11 noiembrie 1947, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militara – Sectia I, a hotarît confiscarea averii lui Iuliu Maniu, ca pedeapsa „complimentara”. Aceasta masura a fost înlaturata de Curtea Suprema de Justitie prin Decizia Penala nr. 40 din 12.10.1998, care a dispus achitarea lui Iuliu Maniu.

Desi Maniu a expus foarte clar în testamentul sau modul în care sa-i fie folosita si distribuita averea si care sunt mostenitorii, dorinta lui nu a fost respectata în totalitate nici în ziua de azi. Conform declaratiilor preotului din Badacin, Judecatoria aimleu Silvaniei a refuzat cu încrâncenare sa intabuleze conacul, cele patru hectare de teren din Badacin si casa din aimleu Silvaniei în favoarea Episcopiei Greco-catolice Oradea. La fel s-a întâmplat si cu cele sase apartamente aflate în curtea interioara a casei, desi acestea au fost lasate Episcopiei prin testament.

Potrivit saptamânalului „Salajeanul”, Consiliul Local Pericei, de care tine localitatea Badacin, a aprobat în 1994 (cu patru ani înaintea deciziei Curtii Supreme de Justitie de anulare a sentintei de confiscare a averii lui Maniu) o hotarîre prin care patru hectare de pamânt din averea „Sfinxului de la Badacin” erau trecute în proprietatea privata a Statului Român, fiind transmise în întregime în folosinta gratuita pe termen de 99 de ani Caminului-Spital pentru copii cu handicap sever Badacin în vederea construirii unui asezamânt pentru ocrotirea acestor minori.

Astazi, terenul si conacul revendicat de Episcopia din Oradea este dat în folosinta Directiei generale de asistenta sociala pentru tineri cu handicap si a protectiei copilului de pe lânga Consiliul Judetean Salaj, fiind necesara anularea hotarîrii luate în 1994 de consilierii locali din Pericei, pentru ca Episcopia sa-si intre în drepturi.

Între timp, conacul lui Iuliu Maniu se degradeaza pe zi ce trece. Cristian Borz a relatat ca, dupa arestarea lui Maniu din 1947, conacul a devenit depozit de îngrasaminte chimice, o parte din mobilier a fost luata de sateni, unele piese ajungând la Primaria aimleu Silvaniei. Potrivit jurnalului lui Mihai Chifor, un apropiat al lui Maniu, biroul si fotoliul de lucru ale lui Iuliu Maniu, împreuna cu un cuier din lemn sculptat, se afla în incinta Primariei aimleu Silvaniei.

Ulterior, conacul de la Badacin a fost transformat în tabara pentru elevi, iar prin anii ‘80 a primit destinatia de camin pentru copii cu handicap. Cu exceptia celor doua camere transformate în capela, în restul încaperilor domneste o mizerie crunta, imobilul necesitând reparatii urgente si consolidare.

„In memoriam”

Potrivit spuselor juristului Episcopiei Greco-catolice Oradea, în 1999, din dispozitia Guvernului condus de PNTCD au fost alocate 100 de milioane de lei pentru reparatia conacului de la Badacin. Preotul Cristian Borz s-a interesat personal la Bucuresti de acesti bani si i s-a spus ca au fost trimisi Consiliului Judetean Salaj. Însa reprezentantii acestei institutii sustin ca banii nu ar fi ajuns la ei.

Florin Jula mai spune ca, dupa recuperarea conacului, Episcopia Greco-catolica Oradea intentioneaza sa îl restaureze, sa recupereze tot ce se poate din vechile obiecte existente aici si sa îl transforme în casa memoriala. În ceea ce priveste imobilul din aimleu Silvaniei si cele sase apartamente din curtea interioara a acestuia, Episcopia intentioneaza sa deschida aici înca un muzeu dedicat omului politic Iuliu Maniu. Dintre apartamentele din casa din aimleu, unul dintre ele va adaposti redactia revistei de cultura crestina „Flori de crin”.

Pentru obtinerea terenurilor agricole si forestiere nerecuperate înca, din localitatile Badacin, Lompirt si aimleu si pentru conac, Episcopia Greco-catolica Oradea a depus cereri de revendicare în baza Legii 247/ 2005 si se asteapta aplicarea legii pentru ca Episcopia sa poata sa-si intre în drepturi. Nota dominanta a vietii si activitatii lui Iuliu Maniu a fost lupta în opozitie. Nici un om politic nu l-a egalat pe acest teren. Era un adevarat maestru, dispunând de calitati native, dar si de o arta, bine studiata si însusita. Avea placerea luptei de durata, pentru istovirea adversarului, dupa care-i aplica lovitura decisiva. Unii l-au supranumit „Cunctator”, calificativ atribuit omului politic roman Fabius Maximus Verrucosus Quintus, ajuns dictator si „pontifex maximus” (216-203 î.Chr.), care, prin tactica sa de temporizare si neangajare a unei confruntari deschise cu Hannibal, a creat premisele macinarii fortelor cartagineze din Italia si distrugerii lor, dupa o îndelungata lupta de hartuire. În societatea româneasca interbelica, în care toatalumea se grabea, urmarind sa ajunga cât mai repede la rezultatul dorit, Iuliu Maniu era „Cunctatorul”, încetinitorul, omul care-si luase ca principal aliat timpul. Oricâte critici s-ar putea aduce acestui stil de lupta politica, este cert ca regimul democratic din România îi datoreaza mult lui Iuliu Maniu. Perseverenta cu care el a urmarit si a criticat greselile puterii, abaterile de la normele legale si de la morala crestina, intransigenta sa au împiedicat sau au limitat tendintele autoritare manifestate în societatea româneasca înca din primul deceniu interbelic. El a tinut sus steagul democratiei în anii 1938-1944 si 1945-1947. A facut-o din convingere, cu rabdare si perseverenta, fara un interes material propriu, ci din dorinta de a da vietii politice românesti o dimensiune morala, ceea ce nu era putin în acel context istoric.

Florin Cuc, iuliumaniu.ro