Februarie 2017

Între familiile Coposu şi Maniu au existat relaţii foarte apropiate, în special după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Cele două familii se înrudeau prin Elena Bărnuţiu, care locuia la Bobota, la familia Coposu, fiind nepoata protopopului greco-catolic Gavril Vaida, rămasă orfană de mică. Ea era verişoară cu Iuliu Maniu şi mătuşă a lui Corneliu Coposu. De asemenea, Demetriu Coroianu, bunicul lui Iuliu Maniu şi-a început cariera preoţească la Bobota, iar fiica sa, Clara, mama lui Iuliu Maniu, s-a născut la Bobota, la 10 ianuarie 1842. 
Cele două familii au avut relaţii şi mai apropiate după ce Clara Maniu şi fiica sa, Cornelia, au fost arestate şi întemniţate de autorităţile maghiare alături de preotul Valentin Coposu şi ceilalţi fruntaşi politici ai românilor din zona Şimleului care semnaseră Marea Unire, în închisorile din Ungaria şi condamnaţi la moarte. Au scăpat doar printr-o minune, în urma unui schimb de ostateci între armata română şi cea maghiară, la 23 mai 19191.
În perioada dintre cele două războaie mondiale, familia Coposu se deplasa frecvent la casa familiei Maniu din Bădăcin, în special duminica după-amiază. Cornelia Maniu, sora mai mică a lui Iuliu Maniu, călugărită sub numele de sora Cecilia a înfiinţat în casa familiei o Capelă, căreia îi zicea „mica mea mănăstire”. În această capelă oficia şi preotul Valentin Coposu, atunci când vizitau familia Maniu.
Cea mai mare pedeapsă pentru copiii familiei Coposu era să nu meargă şi ei la „Bădă”, unde se jucau cu nepoţii lui Iuliu Maniu. Se pare că de atunci, Iuliu Maniu a început formarea lui Corneliu Coposu, care, deşi era copil încă, primea diverse însărcinări intelectuale din partea viitorului său mentor, precum era aranjatul bibliotecii2.
În toamna anului 1935, Corneliu Coposu îşi începea cariera jurnalistică la ziarul „România Nouă” din Cluj, platformă politică a lui Iuliu Maniu, iar din anul 1937 devenea secretarul marelui om politic. 
În calitatea sa de secretar al lui Iuliu Maniu, după cum reiese şi din documentele pe care le publicăm în prezentul articol, Corneliu Coposu a primit însărcinarea de a aranja biblioteca şi arhiva lui Iuliu Maniu. Acest lucru se petrecea în vara anului 1938, după instaurarea regimului autoritar personal al lui Carol al II-lea, care desfiinţase partidele politice.
Conform declaraţiilor ulterioare, Corneliu Coposu a structurat arhiva lui Iuliu Maniu în patru categorii, într-o ordine cronologică şi pe tematici.
Prima categorie era alcătuită din documente referitoare la lupta politică şi naţională a românilor transilvăneni înainte de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Corneliu Coposu susţinea că acolo se aflau documente foarte importante pentru istoria românilor, precum corespondenţa dintre conducătorul militar al revoluţiei de la 1848, Avram Iancu şi ideologul revoluţiei transilvănene, Simion Bărnuţiu. Referitor la veridicitatea acestei informaţii şi cum au ajuns documentele la Bădăcin ar trebui să ne gândim doar la faptul că Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu, a fost cel care l-a adus pe unchiul său, Simion Bărnuţiu, de la Iaşi, pe ultimul său drum şi fiind grav bolnav probabil că a adus de la Iaşi şi o parte a arhivei personale a lui Simion Bărnuţiu sau a recuperat-o ulterior. Alte documente importante din arhiva lui Iuliu Maniu se refereau la corespondenţa dintre gruparea „activistă” şi cea „pasivistă” din cadrul Partidului Naţional Român. Cele două curente de gândire politică românească, la fel de bine intenţionate, s-au format după anul 1881. Activiştii se manifestau pentru implicarea politică în cadrul Parlamentului de la Budapesta, iar pasiviştii pentru boicotarea activităţii parlamentare în cadrul statului austro-ungar, având în vedere violenţele şi fraudele electorale, precum şi nerespectarea drepturilor românilor. Pasiviştii se pronunţau pentru o rezistenţă prin cultură, religie, economie şi alte elemente de identitate românească, în afara luptei parlamentare.
Tot din prima categorie de documente, Corneliu Coposu afirma că au existat în arhiva familiei Maniu corespondenţa cu Ilie Măcelariu, Alexandru Mocioni, Vincenţiu Babeş, Andrei Cosma, Ioan Raţiu, George Bariţiu şi Gheorghe Pop de Băseşti, care se găsea în mape speciale3.
A doua categorie de documente din arhiva Maniu, despre care Corneliu Coposu a fost interogat şi de către Securitate, după cum rezultă din primul document pe care îl publicăm, era formată din perioada când Iuliu Maniu a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent, organul executiv provizoriu al Transilvaniei, ales a doua zi după Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Un document istoric foarte important din perioada realizării Marii Uniri, pe care l-a văzut Corneliu Coposu în arhiva Maniu, este anteproiectul Rezoluţiei al Marii Uniri, Constituţia provizorie a Transilvaniei. Acest document face lumină în mult controversata problemă a regionalismului de care era şi încă mai este acuzat Iuliu Maniu, afirmându-se, pe nedrept, că el a încercat la 1918 obţinerea doar a unei largi autonomii a Transilvaniei, ori din documentul descoperit de către Corneliu Coposu reiese exact contrariul: democratul şi patriotul Iuliu Maniu dorea ca Unirea să se facă fără nici o condiţie din partea românilor transilvăneni. Că datorită comportamentului ulterior al unor politicieni din vechiul Regat el a regretat că nu a pus condiţii, după cum rezultă din Memoriul adresat regelui Carol al II-lea de către fruntaşii politici ardeleni, în frunte cu Iuliu Maniu, în decembrie 1938, când se împlineau 20 de ani de la Marea Unire, iar în România era dictatură, constituie o altă problemă. Însă, în momentul realizării României Mari, Iuliu Maniu s-a poziţionat în mod categoric pentru ca Unirea să se realizeze fără condiţii4.
În cea de a treia categorie erau structurate documente referitoare la activitatea Partidului Naţional, devenit Naţional-Ţărănesc după 1926. Aici se găseau, printre altele, informaţii importante referitoare la fuziunile Partidului Naţional Român din Transilvania cu Partidul Conservator-Democrat după moartea liderului său, Take Ionescu şi fuziunea cu Partidul Naţionalist Democrat, condus de Nicolae Iorga. Corneliu Coposu atrage atenţia asupra importanţei corespondenţei dintre Nicolae Iorga şi Iuliu Maniu, în cadrul căreia nu exista practic scrisoare în care marele istoric să nu facă referiri la interesul naţional, deşi unele dintre ele erau felicitări de sărbători. 
Tot aici aflăm o altă informaţie inedită şi anume că Nicolae Iorga a fost acasă la Iuliu Maniu, la Bădăcin, eveniment pe care nu îl găsim în presa vremii din Sălaj, deoarece scopul întâlnirii a fost acela de a negocia fuziunea dintre cele două partide. Această vizită, pe care noi o plasăm în perioada 1924-1925, când aveau loc negocierile de fuziune dintre cele două partide, era dovedită de o scrisoare de mulţumire pentru ospitalitate, pe care Nicolae Iorga i-a trimis-o lui Iuliu Maniu5.
Cea de a patra categorie erau documente din timpul guvernărilor naţional-ţărăniste, Iuliu Maniu îndeplinind funcţia de prim-ministru în trei guverne, în perioada 1928-1933. Corneliu Coposu spunea că şi aici erau „o serie întreagă de lucruri absolut necunoscute privind frământările, privind contradicţiile dintre diferiţi componenţi ai guvernelor naţional-ţărăniste, în conflictul cărora Maniu trebuia să intervină ca arbitru”6.
Din păcate, la doi ani după ce Corneliu Coposu a reuşit să aranjeze arhiva şi biblioteca lui Iuliu Maniu a urmat cea mai neagră vară din istoria României, vara anului 1940, când în urma ultimatului sovietic a fost părăsită Basarabia şi nordul Bucovinei, apoi Cadrilaterul, iar în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940 Ardealul a fost cedat Ungariei horthyste. Au urmat patru ani de ocupație horthysto-hitleristă, teroare psihică și fizică, asasinate în masă, precum au fost cele de la Ip sau Treznea.
Din fericire, Iuliu Maniu, care se găsea la Cluj, a aflat de la atașatul cultural român la Budapesta, Moise Baltă, de listele negre care se întocmeau și că trupele de ocupație urmau să intre mai repede în Ardeal decât promiseseră în așa-zisul Arbitraj de la Viena din 30 August. L-a chemat de urgență pe Corneliu Coposu și l-a trimis la Șimleu Silvaniei să ia un fel de microbuz de la patronul Mera, să ia arhiva de la Bădăcin și pe sora sa, Cornelia, după care să se deplaseze la Bobota să-și salveze familia din calea urgiei ce avea să vină: „Era ambasadorul nostru la Budapesta – spune Flavia Coposu. Era unul Moise Baltă, care era în relații de prietenie cu Maniu, și care a prins o listă făcută de unguri cu toți cei care o semnat actul Unirii, pe care-i urmăreau să vadă dacă trăiesc, cu adresele lor respective, din localitatea... Nu știau dacă trăiesc, da știau adresa. Și-ai făcut pentru ei niște manifeste d-astea... ți-am spus... cu poza tatii făcută la Seghedin în închisoare. Scria acolo: prins viu sau mort; recompensă 100.000 de pengo, că era ... nu știu ce reprezenta. Și atuncea domnu Maniu o luat o mașină de la Mera, l-a trimis pe Cornel la Mera, a luat autobuzul, a mers la Bădăcin, a încărcat arhiva lui Maniu (...) Și l-a trimis să vină s-o ia pe sora Cecilia și arhiva de la Bădăcin, să vină să ne ia pe noi (...) a venit și ne-a luat pe noi, cu ce-a fost pe noi. Exact o jumătate de oră o stat, și am plecat”7.
Flavia și Rodica Coposu povestesc că fratele lor a apărut acasă mai palid ca oricând, a luat-o de o parte pe mama sa și într-o jumătate de oră au părăsit satul natal, spre Blaj, nebănuind că pentru ele vor trece 50 de ani până vor reveni la Bobota. Au lăsat în urmă tot ce construiseră generațiile lor de înaintași, în calea năvălitorilor: „În după-amiaza zilei de 5 septembrie, la un moment dat a intrat pe poarta mare un autobuz din care a coborât fratele nostru Cornel. Palid, grăbit și cu figura marcată. A intrat în casă și i-a spus mamei să împacheteze repede actele mai importante, banii, bijuteriile și, pentru fiecare dintre noi, o haină de ploaie, o pereche de pantofi solizi și, în rest, cu ce eram îmbrăcate (rochii de vară și sandale), să ne urcăm în autobus, căci trebuie să ajungem la Cluj pe lumină, drumurile fiind nesigure. Fiecare dintre noi a alcătuit acest minim bagaj, iar micuţa noastră soră, Rodica, în rucsăcelul ei de excursie, şi-a împachetat vioara şi o păpuşă pe care o iubea foarte mult”8.
Corneliu Coposu a depus arhiva lui Iuliu Maniu spre păstrare la Mitropolia de la Blaj.
După cum reiese din cel de al doilea document inedit pe care îl publicăm, ruşii au vandalizat arhivele de la Blaj, printre care se găsea şi cea a lui Iuliu Maniu. Înştiinţat fiind de Liciniu Faina, fostul său coleg de liceu de la Blaj, de acest act de profanare a memoriei lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu s-a deplasat la Blaj şi a pus din nou în lăzi ce a mai găsit din arhive. Conform unor relatări ulterioare ale lui Corneliu Coposu, ruşii nu au fost interesaţi de hârtii, ci au furat doar obiectele pe care ei le considerau de valoare: decoraţiile lui Iuliu Maniu, cadouri, bibelouri, amintiri, stilouri etc. Restul documentelor au fost doar răvăşite de invadatorii sovietici.
Din păcate a urmat războiul dintre fraţi, la ordinul sovieticilor, adică desfiinţarea cultului greco-catolic în anul 1948. În acest condiţii, arhivele de la Blaj au fost preluate, nu se ştie de către cine şi ce s-a întâmplat cu ele. Corneliu Coposu spunea ulterior că ar fi fost duse la Sibiu. El era deja închis încă din ziua de 14 iulie 1947, în urma Capcanei de la Tămădău, alături de mentorul său, care va sfârşi în chinuri groaznice în închisoarea de la Sighet, pe data de 5 februarie 1953.
Referitor la soarta arhivelor de la Blaj, după desfiinţarea cultului greco-catolic, am primit informaţii de-a dreptul cutremurătoare de la Flavia Coposu, una dintre cele patru surori ale lui Corneliu Coposu, care îmi spunea că foarte multe documente au fost aruncate în râu, iar din unele documente ţigăncile îşi confecţionau cornete pentru seminţele pe care le vindeau pe stradă9.
Cert este că la fel ca osemintele lui Iuliu Maniu şi arhiva sa nu au fost regăsite nici până în ziua de astăzi.
În continuare, redăm cele două documente inedite pe care le-am descoperit în arhiva Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi care fac referire la soarta tristă a arhivei marelui om politic sălăjean, Iuliu Maniu şi a înaintaşilor săi. Primul document este o declaraţie sub anchetă pe care Corneliu Coposu a fost nevoit să o dea organelor Securităţii, pe data de 20 aprilie 1977, în cadrul nenumăratelor anchete la care a fost supus. Cel de al doilea document reprezintă un fragment dintr-o convorbire înregistrată de către Securitate cu ajutorul microfoanelor pe care le avea „plantate” în casa lui Corneliu Coposu din strada Mămulari nr. 19 din Bucureşti, pe data de 23 ianuarie 1983, an în care se împlineau 110 ani de la naşterea lui Iuliu Maniu şi 30 de ani de la moartea sa. Este vorba de una din numeroasele convorbiri pe care Corneliu Coposu le-a avut acasă la el cu bunii săi prieteni, Camil Demetrescu, fost diplomat de carieră şi Şerban Ghica, căruia prietenii îi spuneau „Bani”. Toţi trei erau foşti deţinuţi politici şi consideraţi periculoşi pentru regimul totalitar comunist, deşi se găseau la o vârstă destul de înaintată. Totuşi, Securitatea încerca să afle şi ce gândesc în intimitate, nu doar ceea ce fac în spaţiul public. În acest mod era arestată şi gândirea, iar Securităţii, braţul înarmat al PCR, nu îi păsa că violează cele mai elementare drepturi ale omului.

Anexe documentare

Document nr. 1. Declaraţie sub anchetă dată de Corneliu Coposu organelor Securităţii despre arhiva lui Iuliu Maniu:

Declaraţie
Subsemnatul Corneliu Coposu, domiciliat în Bucureşti, str. Mămulari nr. 19, sector 4, născut la 20.05.1914, fiul lui Valentin şi Aurelia, în legătură cu arhiva personală a fostului preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu, declar următoarele:
Asupra componenţei respectivei arhive, pe sectoare de interes politic şi chronologic, am întocmit o amplă relatare, pe care am depus-o la Arhivele Statului, la Tov. Colonel Arimia, director în Arhivele Statului.
În legătură cu documentele care erau adunate în grupul „Consiliul Dirigent 1918-1920”, relatez că în vara anului 1938, când subsemnatul aveam calitatea de secretar al lui Iuliu Maniu și îl însoțeam pe președintele Partidului Național-Țărănesc într-o scurtă vacanță de câteva zile, petrecute la casa strămoșească din Bădăcin (jud. Sălaj), Iuliu Maniu m-a solicitat ca profitând de zilele în care mă găseam acolo, să-i triez și să-i orânduiesc biblioteca și arhiva personală, lucru pe care l-am și executat timp de 3-4 zile. Cu acest prilej, pe lângă multe documente de interes istoric (pe care le-am enumerat din memorie în relatarea amintită mai sus) am găsit o ciornă scrisă de mâna lui Vasile Goldiș (cu cerneală albastră) care era anteproiectul rezoluției ce urma să fie prezentată de Comitetul Național al Românilor din Ardeal și supusă dezbaterii Marii Adunări Naționale de la 1 Dec. 1918, de la Alba Iulia. Pe această ciornă redactată de Vasile Goldiș erau inseminate cu cerneală violetă, corecturile manuscrise făcute de Iuliu Maniu, cu mâna lui (scrisul îl recunoșteam). Deasupra primei file (filele aveau format de caiet școlar) era scris de Maniu și subliniat: „Unirea se face fără condiții!!!”. Textul inițial era corectat în mai multe locuri, tot cu cerneală violetă. Din anteproiectul care în manuscrisul respectiv avea zece puncte, rămăseseră, după corecturile făcute de Iuliu Maniu 9 puncte (numerotate cu numere romane, prin corectarea punctelor 8, 9, 10, devenite 7, 8, 9, după suprimarea integrală a unui punct). Îmi amintesc că scrisul (cu cerneală violetă) al lui Iuliu Maniu, suprimase din textul anteproiectului scris cu mâna de Vasile Goldiș, tot ceeace putea fi interpretat ca condiții ale Unirii. Nu aș mai putea reproduce exact textul suprimat. Am reținut în esență că erau suprimate câteva stipulații procentuale, privind numărul de ardeleni cerut în diferite departamente și un text privind menținerea obligatorie legislației ardelenești. Cerând, atunci din curiozitate lămuriri lui Iuliu Maniu, acesta mi-a spus că s-a opus categoric, din principiu, oricărei condiționări a Unirii, care trebuia să fie (și aceasta trebuia să rezulte clar din rezoluție) manifestarea unei dorințe arzătoare, însuflețite și integrale a Românilor din Ardeal, și realizarea unui vis milenar și orice reticență de ordin pragmatic ar fi fost o împietare a acestei realizări istorice. În continuare Maniu mi-a spus că după explicațiile date, atât redactorul anteproiectului de rezoluție, cât și ceilalți fruntași ai Partidului Național Român, au fost cu totul de acord cu acest punct de vedere. În consecință anteproiectul a fost întocmit și prezentat Marii Adunări Naționale, așa cum a fost corectat de Maniu.
Aceste le declar susțin și semnez
București, 20 Aprilie 1977
Corneliu Coposu
Cota: ACNSAS, Fond Documentar, dos. D2, vol. 9, f. 211

Document nr. 2. Discuţie dintre Corneliu Coposu şi prietenii săi Camil Demetrescu şi Şerban Ghica (Bani) în casa din Mămulari nr. 19, înregistrată de organele Securității cu ajutorul microfoanelor implantate în pereţii casei – 23 ianuarie 1983:
… Camil le vorbește apoi despre notele politice ale lui Alex. Marghiloman pe care le citește acum.
„C”10 cunoaște despre ce este vorba și apreciază aceste note, adăugând unele amănunte legate, în special, de atitudinea lui Maniu în acea perioadă. Le vorbește despre documentele lui Maniu pe care el le cunoaște (Referitor la Unire).
Camil întreabă dacă această arhivă a lui Maniu a dispărut.
„C” nu știe ce s-a întâmplat cu ea. Ceea ce știe el este că personal a luat această arhivă de la Bădăcin și a depus-o la Biblioteca Mitropoliei din Blaj.
Până în anul 1943 erau toate acolo. În anul 1944, au intrat rușii, care n-au ținut seama de protestele românilor și au ridicat unele documente.
„C” apreciază că documentele de mare valoare care se găseau acolo au fost aduse la București. Precizează că rușii nu au pătruns în încăperile unde erau unicate: cărți, table ceramice etc., care au fost aduse în București. Adaugă apoi că în anul 1945 un prieten al său Faina11 i-a adus din partea lui Medea vestea că rușii au „făcut praf depozitul lui Maniu”.
„C” s-a dus la fața locului și tot ce a găsit a depus iar în lăzi dar, în 1948 când s-a desființat cultul greco-catolic, s-au preluat toate bunurile Mitropoliei din Blaj, inclusiv biblioteca. Cei ce au supraviețuit au spus că arhivele s-ar fi depus la Sibiu dar, interesându-se i s-a răspuns că nu au aceste documente.
În concluzie nu se știe nimic despre aceste documente dintre care unele erau extrem de interesante.
 - Îmi amintesc unele întâmplări din perioada activității lui Maniu și a altor personalități ale vremii.
Fetele deschid fereastra și zgomotul străzii acoperă vocile bărbaților …
Cota: ACNSAS, Fond Informativ, dos. I 149.087, vol. 28, f. 684-685 

Note: 
1. Vezi în acest sens, printre altele, Marin Pop, Aspecte ale campaniei armatei române din anul 1918-1919. Calvarul fruntaşilor politici români din Şimleu, în revista Alma Mater Porolissensis, nr. 5, septembrie 2001 sau Marin Pop, Biografia protopopului Valentin Coposu - semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în Sargeţia, XXVIII-XXIX, 2002, pp. 403-413.
2. Interviu cu Flavia şi Rodica Coposu, decembrie 2009.
3. Interviu acordat de Corneliu Coposu lui Dan Manolache, publicat de către Agenţia Rador în anul 2014, când s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu.
4. Arhiva Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS), fond Documentar, dosar D2, vol. 9, f. 211; vezi primul document anexat.
5. Interviu acordat de Corneliu Coposu lui Dan Manolache.
6. Ibidem.
7. Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009.
8. Flavia Coposu-Bălescu, Amintiri povestite. Amintiri trăite, Edit. DACIA XXI, 2011, p. 167.
9. Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009.
10. Corneliu Coposu.
11. Liciniu Faina, fost coleg de școală la liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj.

Autor: Marin Pop

sursa: caietesilvane.ro