Corneliu Coposu Fan Page

Clara Maniu (1842-1929) de DRD Marin Pop - Muzeul de Istorie Zalău

Înapoi la Iuliu Maniu 1873–1953

MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARTĂ-ZALĂU
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC DRD. MARIN POP

CLARA MANIU (1842–1929) — REPREZENTANTĂ DE SEAMĂ A MIŞCĂRII FEMINISTE SĂLĂJENE

Pe data de 10 ianuarie 1842 (în unele documente am găsit 1843, dar pe crucea de la mormânt este trecut tot anul 1842) în localitatea Bobota, judeţul Sălaj, vedea lumina zilei Clara Coroianu. Tatăl său, Demetriu Coroianu era preot greco-catolic în “fruntaşa comună românească” Bobota, cum era denumită localitatea în epoca modernă. Mama sa, Iuliana Pop era nepoata protopopului Grigorie Pop din Craidorolţ. Acesta din urmă decedează şi Demetriu Coroianu ajungea protopop de Craidorolţ, la vârsta de numai 30 de ani.

În anul 1850, după instalarea vicarului Alexandru Sterca Şuluţiu în scaunul de mitropolit, la Blaj, Demetriu Coroianu este numit în funcţia de vicar al Silvaniei. A ocupat această funcţie până în anul 1873 când a fost avansat canonic de Gherla şi, totodată, rector al seminarului teologic.

Clara Coroianu a avut 2 fraţi: pe Iuliu, autorul intelectual al Memorandului din anul 1892 şi pe Sabin.  Ea a absolvit cursurile şcolii primare şi secundare, dar a beneficiat de o educaţie aleasă şi din familie, o familie cu vechi tradiţii istorice, o familie de preoţi şi patrioţi români.

Prin legăturile care existau între tatăl ei şi Simion Bărnuţiu, care au  fost colegi de şcoală la Blaj, 2 ani, şi colaboratori apropiaţi, îl cunoaşte pe Ioan Maniu, viitorul ei soţ. Acesta era nepotul de soră al marelui nostru înaintaş sălăjean Simion Bărnuţiu, care l-a şi întreţinut la şcoli. Ioan Maniu era absolvent al Facultăţilor de Drept din Viena şi Pesta, după ce urmase 2 ani de teologie. Imediat după absolvire a fost numit judecător la Tribunalul din Şimleu, apoi din 1876 la cel din Zalău. Se pensionează în anul 1891 şi se stinge din viaţă pe data de 4 noiembrie 1895, fiind înmormântat în cripta familiei din Bădăcin.

Clara Maniu s-a căsătorit cu Ioan Maniu în anul 1865, iar din fericita lor căsătorie au rezultat următorii copii: Scipio (+8ani); Cassiu, fost avocat, publicist şi profesor universitar de drept la Cluj; Elena, măritată cu Ioan Pop, vicar foraneu la Năsăud; Iuliu, marele om politic; Sabina (+22ani); Ioan (+7luni); Cornelia, călugărită sub numele de sora Cecilia; Iulia (+9 luni) şi Emilia (+8luni).

Preşedintă a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene

Pe data de 18 noiembrie 1881, la Şimleu a avut loc adunarea generală de constituire a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (R.F.R.S). Cu această ocazie s-au înscris 13 membri fondatori, printre care şi Clara Maniu. De asemenea, s-au mai înscris încă 37 de membri ordinari.

Au fost alese, apoi, structurile de conducere ale reuniunii, adică biroul şi comitetul. În funcţia de preşedintă a fost aleasă, cu unanimitate de voturi, Clara Maniu, iar în cea de vicepreşedintă, Maria Cosma, soţia fruntaşului politic Andrei Cosma. Clara Maniu a îndeplinit această funcţie nu mai puţin de 16 ani, până în anul 1897. Sub conducerea ei reuniunea a desfăşurat o activitate culturală deosebită.

Din anul 1885 s-a luat hotărârea ca adunările generale ale reuniunii să nu se mai ţină în oraşe, deoarece aici existau români puţini, ci să se meargă în sate, în mijlocul femeilor de la ţară, unde se simţea o nevoie acută de răspândire a actului de cultură românesc. Astfel, s-au bucurat de un mare succes adunările generale ale R.F.R.S. de la Băseşti (1885), Buciumi (1887), Treznea (1889), Supurul de sus (1890) sau Bobota (1892).

De multe ori adunările generale ale R.F.R.S. se desfăşurau în aceeaşi localitate şi în aceeaşi zi cu cea a despărţământului Şimleu al Astrei. Aceste evenimente au reprezentat adevărate sărbători cultural-naţionale româneşti.

Poate cea mai mare realizare a reuniunii, în perioada cât a fost condusă de către Clara Maniu, a fost acea a înfiinţării unei şcoli româneşti de fete la Şimleu, în anul 1888. Această şcoală unde erau educate tinerele fete se găsea sub conducerea şi administrarea reuniunii. Că nu a fost o întreprindere uşoară stau mărturie numeroasele memorii pe Clara Maniu şi Andrei Cosma, directorul şcolii, delegat din partea reuniunii, le-au înaintat inspectorilor şcolari şi ministerului de resort.

Alte importante realizări au fost înfiinţarea unei biblioteci şi a unui muzeu al reuniunii, prin care se dorea păstrarea portului şi a identităţii româneşti. De asemenea, au fost împodobite bisericile. Ţărancele şi fetele din satele româneşti au fost învăţate să ţese, să coase, să devină harnice gospodine şi bune mame.

Ca mărturie a hărniciei şi destoiniciei Clarei Maniu şi a celorlalte femei din cadrul reuniunii stă scrisoarea adresată lor (Clarei Maniu, Emiliei Pop şi Mariei Barboloviciu) de către Vasile Alecsandri, bardul de la Mirceşti, în luna ianuarie 1884. Iată doar câteva frânturi din această scrisoare: “(…) Damele din Sălagiu, fac parte din aceea pleiadă de bune patrioate, care înţeleg înălţimea menirei lor şi vor şti a o îndeplini păşind pe urmele Matroanelor din Roma, mame atâtor oameni nemuritori. Vărog dar respectabile Doamne, să primiţi pentru Dvoastră şi totodată să binevoiţi a esprima On. Dame din Sălagiu simţirile mele de adâncă recunoştinţă pentru nobilul îndemn.

Binevoiţi, Vă rog a-mi permite să ofer Onor. Dvoastre Asociaţii colecţia întreagă a operelor mele. (…)”. Aşadar, marele nostru poet avea numai cuvinte de laudă la adresa femeilor din Sălaj şi, mai mult, îşi dona colecţia întregii sale opere pentru R.F.R.S. Se pare că întreaga bibliotecă a reuniunii, printre care şi valoroasa operă a lui Vasile Alecsandri ar fi dispărut în anii tulburi ai primului război mondial.

În anul 1897, la adunarea generală a R.F.R.S. de la Unimăt se alegea un nou comitet de conducere. Biroul de conducere se alegea pe un mandat de trei ani. Clara Maniu se găsea la al şaselea mandat. Datorită faptului că înainte cu 2 ani îi murise soţul şi se deplasa mai greu la şedinţele reuniunii s-a luat decizia de a alege o nouă preşedintă. Astfel, Maria Cosma, născută Dragoş, soţia lui Andrei Cosma, care până atunci îndeplinise funcţia de vicepreşedintă, a fost aleasă, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedintă a R.F.R.S..

În timpul primului război mondial şi a prizonieratului

Războiul a afectat-o şi pe Clara Maniu, care-şi vedea mobilizat fiul Iuliu pe front deşi împlinise vârsta de 42 de ani. De asemenea, nepotul Matei Pop a sfârşit pe frontul italian, iar rămăşiţele lui vor fi aduse şi înmormântate, în 1926, în cripta familiei de la Bădăcin. Dar, la sfârşitul războiului familia Maniu şi-a adus contribuţia la realizarea Marii Uniri. Fiul său Iuliu Maniu a fost unul dintre artizanii acesteia. De asemenea, fii săi, Cornelia şi Cassiu Maniu au participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia şi au semnat Unirea, în calitate de deputaţi aleşi.

După fixarea noii linii de demarcaţie, populaţia românească din zona Şimleului a trăit câteva luni sub teroarea instaurată de bandele maghiare bolşevizate.Sub pretextul cautării unor arme, pe data de 18 februarie 1919 în localitatea Bădăcin, percheziţionează casa Clarei Maniu, iar la Şimleu îl arestează pe vicarul Alexandru Gheţie, acesta fiind eliberat numai la insistenţele comandamentului român  din Zalău.

În acest context, în noaptea de 15/16 aprilie începe ofensiva maghiară, oprită şi respinsă însă de către armata română.

După cum bănuise Iuliu Maniu, bolşevicii maghiari arestează pe Clara Maniu, pe Cornelia Maniu, şi pe Romul Erdely. Despre aceste evenimente, Clara Maniu relata ulterior următoarele: “Oamenii furiei bolşevice au venit să ne ducă, să ne pornească pe drumul Calvarului rostind porunca: În numele curţii marţiale să ne urmaţi! (...) Sosite la Şimleul-Silvaniei, ne-au condus înaintea Curţii marţiale pentru interogatoriu. Întrebări banale, forme improvizate să-şi poată îndeplini mandatul de a ne porni la drumul socotelii lor, spre Capitala inamică. (...) Se nizuiau să ne ridice cu grabă ca ostateci, ca pe urmă cari vom scăpa cu viaţa, să ne elibereze în schimbul oamenilor lor rămaşi aici”.

De la Şimleu, într-un vagon de vite, vor fi duşi la Debreţin unde vor şi înnopta, oraşul fiind  spunea Clara Maniu “după o sângeroasă ciocnire între cetăţeni şi oastea bolşevică”. Bandele bolşevizate îi înjurau şi îi ameninţau cu pumnii, având noroc cu un căpitan din escortă care-i apăra “deşi era dintre cei mai rabiaţi, împovărat cu multe crime, soartea familiei lui rămasă în Ardeal îi calmase ura”. A doua zi ostaticii au fost transportaţi la Budapesta şi internaţi într-un hotel.

După cum era de aşteptat, arestarea familiei lui Iuliu Maniu provoacă reacţia autorităţilor române, atât civile cât şi militare, la cel mai înalt nivel.  Însăşi primul-ministru Ion I.C. Brătianu îi cere liderului comunist de la Budapesta, într-un ultimatum înaintat acestuia pe data de 6 mai, printre altele, să elibereze prizonierii de război. În cele din urmă se ajunge la un consens, cele două armate beligerante urmând să efectueze schimbul de ostatici. Astfel armata bolşevică maghiară este de acord să înapoieze pe Clara Maniu cu întreg personalul ce o întovărăşea, dacă în schimb comandamentul român eliberează pe tatăl lui Bela Kun, mama şi rudeniile lui aflate la Sibiu.

În capitala ungară după cum relata Clara Maniu era o “atmosferă de groază şi urgie. Zi de zi tot mai aprigă deveni turbarea lor (a trupelor bolşevice maghiare) (n.n); conducători de ai statului maghiar, magnaţi, demnitari publici de stat şi de ştiinţă şi artă erau aruncaţi în Dunăre, sau în pivniţe ticsite de cadavrele apărătorilor statului”.

Când se dă citire catalogului pentru schimbul de ostatici care urma să aibă loc, din acesta lipseau numele lui Valentin Coposu, Valer Ancean şi al lui Vasile Pop, însă în urma intervenţiei hotărâte a Clarei Maniu vor fi eliberaţi toţi ostaticii din “lotul Şimleu”.

 Grupul de ostatici sunt trimişi în ţară cu un tren special, acesta ciocnindu-se în gara din Oradea de un tren militar blindat. Spre marea bucurie a ostaticilor trenul era românesc şi transporta Familia Regală  şi suita sa în vizita pe care tocmai o efectua în Transilvania, în teritoriile româneşti recent eliberate. În aleasa suită se găsea şi preşedintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Iuliu Maniu care îşi reîntâlneşte în această împrejurare, mama, sora, rudeniile şi prietenii care fuseseră internaţi în Ungaria. Acest moment al întâlnirii dintre mama şi fiul ei care în multe momente a crezut că poate nu o va mai revedea niciodată, a fost un moment foarte emoţionant, lacrimile de bucurie ale celor doi contopindu-se “într-o caldă îmbrăţişare”.

Astfel, se încheia într-un mod fericit acest calvar al ostaticilor, el nefiind mediatizat de presa vremii şi datorită faptului că tocmai în această perioadă  avea loc vizita Familiei Regale în Transilvania, care a constituit un eveniment de mare însemnătate istorică pentru românii din Transilvania.

Ultimii ani de viaţă

Clara Maniu şi-a petrecut ultimii ani de viaţă la Bădăcin unde era vizitată des de către fiii şi nepoţii săi. În ziarul Gazeta de Duminecă găsim numeroase relatări despre vizitele fiului său, Iuliu Maniu, la Bădăcin, în special cu ocazia sărbătorilor religioase. A avut fericirea să-şi vadă fiul ajuns preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei şi apoi, în anul 1928, prim ministru al ţării.

Pe data de 29 iulie 1929, la orele 10, "provăzută dinainte cu sf. daruri ale cuminecăturii şi a maslului", Clara Maniu trece la cele veşnice, la venerabila vârstă de 87 de ani, din care 34 de văduvie. Slujba de înmormântare a fost celebrată de episcopul Iuliu Hossu, asistat de aproape 30 de preoţi. Au luat parte la înmormântare toţi fruntaşii vieţii publice din Ardeal şi numeroase delegaţii ale organizaţiilor de femei din Transilvania. De asemenea, a fost prezentă întreaga comună Bădăcin, precum şi numeroşi ţărani din comunele învecinate. Au trimis telegrame de condoleanţe inclusiv membrii Familiei Regale.

Presa vremii remarca faptul că s-a văzut foarte rar o solidarizare mai mare la durerea "fiască" a unui preşedinte de Consiliu, care s-a transformat întrun adevărat doliu naţional. Încă din cursul dimineţii, nenumărate delegaţii şi persoane au trecut prin camera mortuară şi au prezentat condoleanţe lui Iuliu maniu şi familiei. Sute de coroanetrimise din toate colţurile ţării exprimau jalea şi regretele, care se asociau cu durerea familiei. La capătul catafalcului trona o coroană mare de trandafiri, trimisă de regele Mihai şi principesa Elena.

La orele 13 au început să sosească de la Ciucea cele 80 de automobile, care i-au adus pe membrii guvernului, deputaţi şi senatori, care sosiseră cu un tren special. Prohodul a început la orele 14 şi a fost oficiat, după cum am arătat mai sus de episcopul diecezei de Gherla Iuliu Hossu. După celebrare a luat cuvântul episcopul, ministrul Instrucţiunii Publice Nicolae Costăchescu, în numele guvernului României, prof. univ. Valer Moldovan, vicepreşedintele Senatului, în numele forului legislativ, Pompiliu Ioaniţescu, în numele Camerei Deputaţilor, Gheorghe Crişan, în numele parlamentarilor ardeleni, Alexandru Aciu, prefectul judeţului Sălaj, în numele judeţului şi Elena Aciu, în numele Reuniunii Femeilor Române Sălăjene.

Ceremonia a luat sfârşit la orele 18, când trupul defunctei a fost depus în cavoul familial. Sicriul a fost depus la groapă de către 4 ţărani din Bădăcin îmbrăcaţi în costumul popular specific locului. Chiar în acea seară, Iuliu Maniu s-a întors la Bucureşti, unde îl aşteptau treburile ţării.

În cuvântul rostit la catafalc, fruntaşul politic sălăjean sublinia, printre altele, că mormântul Clarei Maniu „va fi în viitor cel mai scump loc de pelerinaj pentru toţi cari vor cinsti demnitatea şi eroismul glorios al femeilor române".

În concluzie, se poate afirma faptul că Clara Maniu a fost o mare personalitate a Sălajului, o reprezentantă de seamă a mişcării feministe transilvănene de la sfârşitul secolului XIX şi început de secol XX. Dar, în primul rând a fost o mamă model, care a dovedit că se poate îmbina, în mod fericit, cariera profesională cu viaţa de familie, ceea ce în acele timpuri nu era tocmai uşor. A fost un exemplu de moralitate demn de urmat şi un model demn de urmat pentru generaţia noastră şi de aceea credem că avem o datorie morală de ai cinsti memoria şi a vizita, din când în când, mormântul familiei Maniu din Bădăcin, unde în multe perioade ale epocii moderne şi în perioada interbelică s-a decis istoria ţării.

Bibliografie minimală:

  1. Augustin Vicaş, XXV ani din viaţa Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (1881-1906), Şimleu Silvaniei, 1906
  2. Elena Aciu, Clara Maniu, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1937
  3. Ion Ardeleanu Senior, Oameni de seamă din Sălaj, Zalău, 1938
  4. Colecţia ziarului Gazeta de Duminecă, 1904-1911; 1920-1929
  5. Colecţia ziarului Patria, 1929

Articol citit de 4940 ori.

Alte articole