Corneliu Coposu Fan Page

Cassiu Maniu (1867-1943) - personalitate sălăjeană mai puțin cunoscută - Caiete Silvane, Marin Pop, iunie 2011

Înapoi la Iuliu Maniu 1873–1953

„Cassiu Maniu (1867-1943) - personalitate sălăjeană mai puțin cunoscută”, articol publicat de dr. Marin Pop în revista „Caiete Silvane”, nr. 77, iunie 2011, p. 29-31

Deși a avut o carieră impresionantă ca avocat, profesor universitar, filozof și jurnalist, Cassiu Maniu nu a beneficiat de atenția istoricilor, care au insistat pe viața și activitatea mult mai cunoscutului său frate, Iuliu Maniu, fost prim ministru al României și președinte al Partidului Național și Național-Țărănesc. Este de înțeles, deoarece el nu s-a implicat activ în viața politică românească de după Marea Unire din 1918, ci a preferat să urmeze cariera universitară, până la pensionare.

Trebuie subliniat, însă, că și Cassiu Maniu, la fel ca fratele său, a fost un vrednic urmaș al tribunului pașoptist Simion Bărnuțiu și a Vicarului Silvaniei, Demetriu Coroianu.

Cassiu Maniu s-a născut pe data de 27 iulie 1867 la Șimleu Silvaniei. Era cel de al doilea băiat al lui Ioan și Clara Maniu, născută Coroianu, după Scipio, care a decedat la o vârstă foarte fragedă. Deci, era cel mai mare copil, în viață, a judecătorului Ioan Maniu. Era mai mare cu 6 ani decât fratele său Iuliu.

De mic copil s-a dovedit a fi înzestrat cu calități deosebite. Astfel, la vârsta de 4 ani dovedea aptitudini muzicale deosebite și asculta cu nesaț povestirile istorice, în special cele cu Ștefan cel Mare, pe care i le spunea mama sa.

Cursurile școlii primare le-a început la Șimleu. Aici a absolvit 3 clase, iar a patra la Zalău, deoarece tatăl său a fost transferat, în anul 1876, la Tribunalul din Zalău, pe aceeași funcție, de judecător, pe care o îndeplinise și la Șimleu, începând cu anul 1863 când și-a luat cenzura de avocat. De la tribunalul din Zalău s-a și pensionat în anul 1891.

Cassiu Maniu a urmat cursurile gimnaziale la Gherla. Din cei 687 de elevi s-a clasat primul și a obținut „coroana orașului și premiul regal”, distincții care se dădeau la vremea respectivă pentru premianți.

Cursurile liceale le-a început la Cluj, la catolici, dar după un an se transferă la Colegiul reformat din Zalău. Și la Zalău va sta doar un an, absolvind ultimele două clase liceale la Năsăud, în anul 1885.

Elevul Cassiu Maniu a dovedit o inteligență și voință ieșite din comun. A învățat singur, fără profesori, franceza și italiana, iar mai târziu, ca student a învățat limba germană. De asemenea, la limba latină era primul din clasă.

De menționat faptul că în penultima clasă de liceu ajunge succesorul lui George Coșbuc în funcția de președinte al societății literare din Năsăud. În ultima clasă secundară câștigă și un important premiu, cu lucrarea intitulată „Între trup și suflet”.

La fel ca tatăl său va urma cariera juridică. A urmat cursurile Facultății de Drept din Viena și Cluj, unde este promovat doctor în drept, pe data de 19 martie 1892. Cenzura de avocat a obținut-o la Budapesta, în anul 1897.

Chiar în anul în care absolvea cursurile facultății fruntașii politici români definitivau Memorandumul, care a fost dus, apoi de o delegație de 300 de persoane împăratului, la Viena. Printre membrii delegației românești îl regăsim și pe proaspătul absolvent Cassiu Maniu.

Din fericire, a scăpat de răzbunarea opresorilor, care, sigur, au regretat mai târziu că nu l-au închis în cadrul procesului politic al memorandiștilor.

Cassiu Maniu se implică activ și în viața culturală sălăjeană, ajungând secretar al despărțământului Astrei din Șimleu. Astfel, pe data de data de 1 august 1892, îl găsim în documentele vremii ca participant la adunarea anuală a despărțământului, care a avut loc în fruntașa comună românească Bobota. La Bobota s-au desfășurat, concomitent, atât lucrările adunării cercuale a despărțământului sălăjean al Astrei, cât și cele ale Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (R.F.R.S.). Amfitrion al acestor evenimente deosebite a fost, bineînțeles, protopopul greco-catolic Gavril Vaida, paroh în Bobota. Proaspătul candidat de avocat, Cassiu Maniu, participă la adunarea de la Bobota alături de tatăl său, Ioan Maniu. De asemenea, printre participanți îi regăsim pe următorii fruntași sălăjeni: Gheorghe Pop de Oarța, Teodor Pop, protopop de Bred, parohul Ortelecului, Grațian Flonta, preot în Cățelul românesc (Meseșenii de Sus), Alimpiu Barboloviciu, Vicarul foraneu al Silvaniei, Ioan Trufaș, proprietar în Giorocuta, Augustin Vicaș, parohul Hidigului (Măieriște), Laurențiu Sima, preot în Marin, Demetriu Coroianu, protopop de Santău, Vasiliu Pătcașiu, parohul Hotoanului, Mihai Bohățiel, proprietar în Supurul de Sus și George Filep, proprietar.

După oficierea Serviciului Divin, la orele 11, directorul despărțământului, Alimpiu Barboloviciu a luat cuvântul și a deschis lucrările adunării. Prezidiul propune și se aleg doi notari ad-hoc, cu unanimitate, și anume Grațian Flonta și Dr. Georgiu Pop. S-a dat citire raportului subcomitetului pe anul precedent. El a fost citit de secretarul despărțământului Cassiu Maniu. Printre altele, el face cunoscut că conducerea Comitetului Central de la Sibiu, „pentru consolidarea legăturelor între Asociațiune și despărțieminte” a cerut ca fiecare despărțământ să desemneze doi reprezentanți, care să participe la adunările generale ale Astrei transilvănene. Se constată cu regret că între timp, fostul Vicar al Silvaniei și canonic de Gherla, Demetriu Coroianu, bunicul lui Cassiu maniu, a trecut la cele veșnice. Se păstrează un moment de reculegere pentru toți cei decedați în acel an. Se citește, apoi, o scrisoare trimisă de fruntașul național-român sălăjean Gheorghe Pop de Băsești, prin care anunța conducerea despărțământului că datorită rearondărilor și înființării unui nou despărțământ în zona sa, nu mai putea onora premiul pe care îl acorda anual învățătorilor din zona Șimleului. Pentru învățătorii premianți el oferea anual o vacă cu vițel și o scroafă cu purcei.

Având în vedere faptul că școlile confesionale românești se găseau „în stare delăsată” s-a hotărât ca pe viitor adunarea generală să alcătuiască o comisie care să viziteze școlile din comunele în care se organiza adunarea. Pe baza observațiilor făcute să prezinte un raport în cadrul adunării generale cercuale respective.

Pentru înscrierea de noi membrii și încasarea taxelor anuale a fost aleasă o comisie compusă din Teodor Pop, Ștefan Cucu și Cassiu Maniu. Printre noii membrii ordinari care s-au înscris la Bobota îl remarcăm pe tânărul fruntaș politic național-român Cassiu Maniu.

Intrând în avocatură, începând cu anul 1897, Cassiu Maniu devine, după cum sublinia Alexandru Aciu, o altă mare personalitate sălăjeană, „unul dintre cei mai bine pregătiți și mai talentați advocați din Ardeal, ceeace a făcut ca în nenumărate rânduri să fie solicitat ca apărător sau consultant în marile și grelele procese cari se desbăteauu în fața instanțelor superioare dela Viena și Budapesta. Dar, din avocatură nu a câștigat prea mult, deoarece i-a reprezentat gratuit pe toți gazetarii români, în fața înscenărilor stăpânirii austro-ungare. De asemenea, a pledat în toate delictele de trădare și ultragiu în care erau implicați românii, scăpându-i pe mulți de la închisoare.

Printre cei apărați de Cassiu Maniu s-a numărat și Ștefan Pop, redactor responsabil la ziarul „Libertatea”. Procesul a avut loc la Cluj, unde Cassiu Maniu era avocat, pe data de 19 septembrie 1906. Ștefan Pop era acuzat petru publicarea a două articole în timpul campaniei electorale din 1905, considerate defăimătoare la adresa statului austro-ungar. Procesul se sfârșește pentru Ștefan Pop cu arest de stat pe termen de 3 luni și amendă de 400 de coroane, atât pentru el cât și pentru ziar.

Beneficiind de o vastă cultură (cunoștea 5-6 limbi europene, înafară de română, maghiară și germana), Cassiu Maniu își dă seama de importanța presei, ca mijloc de propagandă și apărare a românismului și începe să publice articole polemice. Asupra erudiției sale relevant este episodul în care fostul său student, Corneliu Coposu, îl vede învățând, în prag de pensionare, singur, limba poloneză, pentru a putea purta dialoga cu un diplomat polonez care se găsea la Cluj. Era cea de a 13 limbă pe care o învăța, după cum subliniază Corneliu Coposu.

În anul 1897 debuta în coloanele ziarului „Tribuna” din Sibiu, cu articolul „Ideia Română”. Colaborează, apoi, regulat la „Tribuna”, „Românul” (Arad), „Revista culturală” (Blaj), „Lupta” (Budapesta), „Răvașul” (Cluj), „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Revista culturii” (Craiova).

În anul 1903, Cassiu Maniu publica, în coloanele ziarului „Tribuna”, articolul intitulat „O ideie injustă, nelegitimă și nejuridică: Ideia de stat unitar național maghiar”, care a provocat un imens scandal în rândurile maghiarimii.

Ca urmare a publicării acestui articol, Cassiu Maniu a fost arestat imediat, judecat sumar și condamnat la un an închisoare și 100 coroane amendă. De asemenea, a fost suspendat din barou pe o perioadă de doi ani. Astfel, în perioada 1 aprilie 1903-1 mai 1904, îl găsim „cazat” într-o celulă umedă a închisorii din Vatz.

În anul 1907, Cassiu Maniu adresează șase scrisori istorice, în limba franceză, marelui scriitor Björnsterne Björnson, în care strănepotul lui Simion Bărnuțiu, cu documente indiscutabile, expunea drepturile românilor asupra întregului teritoriu cuprins între Tisa și Nistru, precum și suferințele nemaiîntâlnite la care era supus poporul român de către autoritățile maghiare.

După ce a citit scrisorile, Björnsterne Björnson a plecat imediat la Londra și a cerut o audiență specială regelui Angliei, Eduard al VII-lea, căruia i-a prezentat scrisorile lui Cassiu Maniu.

Ieșind de la Palat, marele scritor i-a spus ambasadorului român Robescu următoarele cuvinte, confirmate chiar de către Robescu în presa bucureșteană și în ziarul „Tribuna”: „Spune dlui advocat Cassiu Maniu că Regele Eduard a rămas profund impresionat de cele cuprinse în cele 6 scrisori și că sunt autorizat să comunic că M(ajestatea) Sa este câștigat pentru cauza Românilor ardeleni”.

În urma acestei acțiuni, Cassiu Maniu a fost arestat, din nou, judecat sumar și condamnat la aceeași pedeapsă ca prima dată: un an închisoare, 100 coroane amendă și suspendare pe doi ani din barou.

Cea de-a doua condamnare corespunde perioadei 1 decembrie 1909 – 1 ianuarie 1911.

Pe perioada cât a fost închis a fost vizitat de fratele său, Iuliu Maniu, care devenise deja unul din liderii importanți ai Partidului Național Român, de poetul Octavian Goga și alți fruntași politici ardeleni. Ca tovarăș de suferință la avut pe deputatul slovac Milan Ivanca.

Cassiu Maniu nu se liniștește nici în închisoare și scrie pentru gazeta slovacilor din Turciaski, „Sweti Martin”, la 1 ianuarie 1910, un articol de încurajare, intitulat: „Două națiuni surori, legate prin suferințe”. Articolul apare la anul nou, „cu caractere de aur”, iar Reuniunea Femeilor Slovace trimite drept mulțumire, o delegație, la temnița din Vácz, spre a manifesta admirația Slovacilor, pentru martirul luptei comune.

Până la izbucnirea războiului semnează o mulțime de broșuri: „Natura juridică a chestiunii române din Transilvania” (Sibiu – 1904); „Ce pretind naționalitățile, dela primul ministru Coloman Szell?” (Șimleul Silvaniei – 1905); „Principiile filozofiei politice” (Cluj – 1906); „Recenziunea operei lui Oskar Jaszi, despre formare statelor naționale” (Arad – 1907); „Cultura creștină” (Blaj – 1911), etc.

Cassiu Maniu a fost un colaborator de bază al periodicului blăjean „Revista politică și literară”. El poate fi considerat unul din precursorii științelor politice. În articolele sale afirma necesitatea întemeierii unei științe politice românești, „pe temeliile solide ale științei universale politice, subliniind un set de principii de conducere bazate pe subordonarea elementului politic, în raport cu societatea globală (art. „Știința ca mijloc politic”, în „Revista politică și literară”, nr. 6, p. 165).

În timpul primei mari conflagrații mondiale, în perioada 1916-1918, Cassiu Maniu a fost mobilizat, la Sibiu, la Birourile Comenduirii.

În anul 1916, după intrarea României în război a fost întrebat de publicistul Szász Endre din Cluj, cum privește gestul fraților de peste munți. Cassiu Maniu i-a răspuns: „Crimele politice nu pot rămânea nepedepsite! Destinul își urmează drumul. Istoria imperiului austro-ungar s-a sfârșit!”.

Cassiu Maniu participă, alături de fratele său Iuliu și sora sa Cornelia, la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, în calitate de delegat ales al circumscripției Șimleu și votează Unirea Transilvaniei cu România. Așadar, la marele praznic național al românilor au participat trei membrii ai familiei Maniu. Actorul principal al actului istoric era chiar fratele său, Iuliu Maniu, ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent, organul conducător executiv provizoriu al Transilvaniei.

Odată îndeplinit idealul mult visat de către români și pentru care a avut de suferit chiar privațiuni de libertate, Cassiu Maniu s-a decis să nu se mai implice activ în viața politică. Avea vârsta de 52 de ani. S-a retras modest și tăcut, dedicându-se, în totalitate, carierei universitare și scrisului.

Astfel, începând cu data de 1 octombrie 1919 ocupă Catedra de Politică, ca titular, din cadrul nou înființatei Universități „Regele Ferdinand” din Cluj. Totodată, suplinește, din anul 1920, și catedra de Filozofia Dreptului. Conduce și seminariile de politică.

Pe lângă munca de la catedră se dedică și scrisului. În anul universitar 1921-1922, după cum reiese din Anuarul Universității din Cluj, susține o conferință intitulată „Despre putere din punct de vedere științific-politic”, publicat în broșură. De asemenea, publică un articol despre activitatea științifică a profesorului Felix Somlò de la fosta Universitate Maghiară din Cluj, în revista italiană „Rivista Internaționale di Filozofia del dirito” de la Roma. Devine membru de onoare al despărțământului sălăjean al Astrei și membru corespondent al secțiunii istorice a Astrei. Tot din anuarul amintit aflăm că locuia în Cluj, pe strada Nicolae Iorga nr. 11.

Cassiu Maniu a fost colaborator conștiincios al revistei italiene amintite mai sus. Judicioase articole poartă, pe paginele acestei reviste, semnăturile lui. A tradus (în manuscris) monumentalele opere ale lui Giovani Battista Vico: „Il corso della vita delle nazzioni” și „De unico principio et unico fine universi iuris”, opere care au mai fost traduse, în limba germană și franceză de Goethe și Michellet.

Pe data de 17 noiembrie 1922, Cassiu Maniu susținea la Cluj, sub auspiciile Astrei, conferința „Unitatea sufletească politică a Națiunii Române”.

O activitate deosebită a profesorului universitar Cassiu Maniu o înregistrăm în anul școlar 1926-1927, când publică două broșuri la „Biblioteca politicei naționale științifice”, pe care o coordona chiar el: primul volum se intitulează „Program politic și partid politic organizator și concentrator, filozofic-național ne trebuiesc”, iar cel de al doilea „Importanța coheziunei naționale în politica mondială”.

În anul școlar 1927-1928 aflăm că a fost trimis în străinătate, din partea Universității, într-o delegație. Tot acum publică următoarele lucrări științifice: „Politica lecțiunii ținute la Facultatea de Drept Cluj”; „Cultura spiritului” și „Idealul național”

Din lista studiilor politice, semnate de Cassiu Maniu, mai amintim lucrările „Rolul și chemarea tinerimii cu cultură academică” (Cluj, 1927, premiată cu premiul Mihaly), „Manualul de Politică” (Cluj, 1928) și „Manual de Filozofia Dreptului” (Cluj, 1929).

Ultimul articol de presă îl publica, la vârsta de 60 de ani, în gazeta „Voința”, care apărea la Cluj, în anul 1927. Este vorba de articolul: „Îngerul democrației”, ultimul lui articol.

Așa se încheia frumoasa și prodigioasa lui carieră jurnalistică, începută în anul 1903. Debuta cu articolul „Ideia Romană” și încheia cu „Îngerul Democrației”. De la ideea romană, la democrație. Iată un adevărat curs de politică și de viață exemplară. O carieră de peste patru decenii pe tărâmul luptei naționale.

Iată cum și-l amintea fostul student Corneliu Coposu, care-i dedica rânduri frumoase în coloanele ziarului „România Nouă” din Cluj, în momentul când distinsul profesor universitar împlinea venerabila vârstă de 70 de ani și era pensionat datorită vârstei: „Deodată cu sbârnăitul soneriei s-a urcat atunci la catedră, în ritmul pașilor mărunți, un bărbat scund, încărunțit, aproape moșneag, cu ochii albaștri-azurii, rupți din adâncimile cerului de toamnă. Și a cuprins cu o privire senină, - din care radia dragoste fără margini, de părinte, - sala de cursuri Nr. 1. S-a făcut, deodată tăcere și profesorul Cassiu Maniu a pornit cu mințile noastre la drum; ne-a purtat atenția, încopciată de vocea blândă, aproape rugătoare, dar majestoasă și hotărâtă în acelaș timp, prin cotiturile pitorești ale lecției inaugurale. Ochii lui blajini luceau, împăinjeniți de vraja unei lumi străine de pătrunderea noastră, în care trăia, împrejmuit de filozofi și de teoriile lor.

Nici o oară n-a lipsit dintre noi. Nici o minută n-a întârziat. Căci și-a înțeles, decât toți mai bine, chemarea.

Parcă-l aud, și acum, cum intona unduios, pătruns de adevărul lor, perceptele din care și-a țesut cursurile, cu-atâta drag ascultate: „Cognoviscis veritatem, et veritas liberavit vos”.

Dela început s-a născut, între el și noi, o prietenie, încurajată de figura lui luminoasă de dascăl cumpănă, de gesturile lui ce etalau o duioasă stângăcie, de privirea lui deschisă și generoasă.

Cassiu Maniu ne-a fost un îndrumător bun și înțelept. Pe ceilalți profesori îi respectam, îi admiram – pe el îl iubeam. Toți. Din tot sufletul. Cu toată sinceritatea. - Și astăzi ni-e la fel de drag. Tuturor”.

Pentru activitatea deosebită desfășurată pe tărâm cultural și național, Casssiu Maniu a fost decorat cu următoarele distincții onorifice: ordinul „Steaua României” în grad de comandor, pe care o primea, alături de colegul său, profesor la medicină, Iuliu Hațieganu, în anul universitar 1929-1930; ordinul „Ferdinand I”, în grad de ofițer, primit pe data de 1 aprilie 1931, iar prin ordinul I.D.R. no. 4.102 din 17 decembrie 1930, i s-a conferit medalia „Răsplata Muncii pentru învățământ” clasa I, pentru serviciile aduse învățământului superior timp de 10 ani.

Referitor la viața de familie a distinsului profesor Cassiu Maniu avem date foarte puține. Știm doar că avea două fiice: Domnița și Clara (din informațiile primite de la distinsele surori Flavia și Rodica Coposu).

După ieșirea la pensie i-a fost dat să vadă prăbușit idealul pentru care luptase până la 1918, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. S-a stins din viață într-un anonimat nemeritat în anul 1943, fiind înmormântat în cimitirul din Cluj.

Din păcate, în timpul regimului comunist, numele său și, în special, al fratelui său, erau proscrise, iar memoria lor terfelită.

Curios este faptul că și după 1989 s-a spus prea puțin despre Cassiu Maniu și activitatea sa deosebită, atât pe plan național cât și cultural.

Am considerat că avem o datorie morală să scoatem din uitare o mare personalitate sălăjeană, căreia ar trebui să-i cinstim memoria așa cum se cuvine, alături de ceilalți mari înaintași.

Bibliografie:

  1. Corneliu Coposu, „Povestea unei vieți sbuciumate care s-a împletit cu istoria Ardealului asuprit Cassiu Maniu: jurist consacrat, savant cu renume, profet național și mucenic al vrerilor românești”, în ziarul România Nouă (Cluj), nr. 134, 1 august 1937, p. 2 și 4
  2. „Profesorul Cassiu Maniu”, Ibidem, p. 1
  3. Valeriu Moldovan, „Prietenul Cassiu Maniu”, Ibidem, p. 3
  4. Alexandru Aciu, „Dr. Cassiu Maniu, de 70 de ani”, Ibidem, p. 5 și Patria (Cluj), nr. 164, 28 iulie 1937, p. 3
  5. „Cassiu Maniu văzut de Emil Isac”, în România Nouă, nr. 140, 10 august 1937, p. 3
  6. Ioan Musca, „Documente privind activitatea despărțământului sălăjean al Astrei (1892-1900), în Acta Mvsei Porolissensis, XXIV, Zalău, 2002, p. 299-301
  7. Vasile Vetișanu-Mocanu, Cartea Șimleului, Șimleu, 1983

Marin Pop, „Caiete Silvane”, nr. 77, iunie 2011

Articol citit de 3843 ori.

Alte articole