Corneliu Coposu Fan Page

Perfidul Albion nu se dezminte După acordul Churchill-Stalin, din octombrie 1944, spionajul englez l-a trădat pe Iuliu Maniu

Înapoi la 2014

sursa: cotidianul.ro, marti 15 aprilie 2014, Dumitru Constantin

In ce-i priveşte pe emisarii lui Maniu la Londra, trebuie notat că este vorba de fideli de-ai lui

In ce-i priveşte pe emisarii lui Maniu la Londra, trebuie notat că este vorba de fideli de-ai lui.

Prezentăm aici versiunea românească a unui excepţional document publicat în volumul „Istorie şi societate”, coordonat de Gh. Buzatu, Stela Cheptea şi Marusia Cîrstea, apărut în 2011, la editura Mica Valahie. În capitolul Documente, la secţiunea „Români în arhivele britanice şi americane”, acad. Gh. Buzatu şi Marusia Cîrstea au publicat în premieră absolută- după ştiinţa noastră - varianta sa originală, care, din păcate, din cauza tirajului aproape confidenţial al cărţii, nu s-a bucurat de atenţia istoricilor şi nici nu a putut fi cunoscut de cât mai mulţi cititori. Asta, deşi documentul aduce clarificări concrete, extraordinare din punctul de vedere al conţinutului, chiar de la sursă, despre raporturile fruntaşului ţărănist Iuliu Maniu cu serviciile secrete engleze, recte SOE ( Special Operations Executive) - Direcţia Operaţiunilor Speciale- în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Este un subiect foarte sensibil, care, îndeosebi după 1990, a preocupat unii istorici români, ce i-au consacrat volume speciale. Astfel, pe lângă eminentul Gh. Buzatu, Traian D. Lazăr a publicat : „Iuliu Maniu şi Serviciile Secrete (1940-1944)”, ed. Mica Valahie, 2006; iar Mihai Retegan : „Poveste unei trădări, Spionajul britanic în România - 1941-1944”, ed RAO, 2010. Acelaşi Mihai Retegan a mai scris şi „SSI-SOE. Jurnal POLITIC”, ed RAO,2007. De asemenea, avem în vedere volume de memorialistică, precum cel semnat de Ivor Porter: „ Operaţiunea Autonomus”, apărut la Humanitas, în 2008, ed a II-a. Ele dezvăluie în premieră documente de mare importanţă istorică, între care multe au de-a face cu acest subiect sensibil referitor la relaţiile spionajului englez cu Iuliu Maniu în momente foarte importante din istoria recentă românească. De asemenea, pe baza unor fapte incontestabile, ele demonstrează cum l-au trădat acestea pe cel considerat lider al opoziţiei democratice româneşti din timpul ultimului război, confirmând astfel metehnele bine cunoscute ale perfidului Albion. Acesta este, de altfel şi sensul direct al primei cărţi a istoricului Mihai Retegan, reputatul universitar bucureştean dovedind modul cum a fost trădat în final Iuliu Maniu, după ce Winston Churchill s-a întâlnit, la 9 octombrie 1944, cu I.V.Stalin, în cadrul celei de a patra conferinţe de la Moscova, şi au pus la punct acel mârşav „Acord de procentaj”, în care, între altele, 90% din România revenea sovieticilor, şi 10% Marii Britanii, pentru ca, în final, bolşevicii să intre cu cizmele la propriu şi la figurat în toată România, fără ca englezii să zică măcar pâs, întrucât Stalin le dăduse undă verde totală în Grecia . Dincolo de acest „document obraznic” sunt şi alte detalii tacite, pe care britanicii le-au pus în practică imediat după adoptarea lui, între ele fiind şi ruperea legăturilor dintre SOE şi Iuliu Maniu şi lăsarea de izbelişte a acestuia, care, după cum se ştie, a avut un sfârşit tragic după arestarea şi judecarea lui de către regimul comunist din România, instalat de bolşevici, Maniu fiind acuzat că a fost....spion englez! Cum la acest lucru ne vom referi ulterior, să dăm câteva explicaţii legate expres de documentul de faţă, în fapt o anexă a Raportului pe care-l face Centralei londoneze, D/H 13, nimeni altul decât A. Gardyne G. de Chastelain, care, la ora respectivă, era şeful staţiei SOE din Istanbul a SOE, ce „acoperea” Turcia, Bulgaria, Grecia şi România şi avea un rol foarte important în condiţiile de atunci ale războiului. În al doilea rând, această sursă indubitabilă arată clar condiţiile în care a acceptat Maniu să colaboreze cu SOE, de ce fonduri a beneficiat, ce logistică a avut la dispoziţie şi care i-au fost colaboratorii nemijlociţi. Potrivit lui Traian D. Lazăr, prima înţelegere dintre Maniu şi SOE s-a discutat în august 1940, când Hugh Seton-Watson, agent al SOE, a primit dispoziţie din Centrală să-l contacteze pe fruntaşul ţărănist român. Acelaşi autor notează că, la discuţii, Maniu era însoţit mereu de persoane aflate în contact sau aparţinând SOE. Pe urmă, la întâlnirile pe care el le-a avut pe 3 şi 4 septembrie 1940 cu Ion Antonescu, a fost însoţit de Rică Georgescu, agent al SOE. În fine, baza contractuală (juridică) a cooperării Maniu-SOE s-a conturat în septembrie 1940, în cadrul a două sau mai multe întâlniri dintre omul politic român şi AGG de Chastelain, care fusese recrutat imediat după formarea SOE - iulie 1940 - şi devenise agentul D/H 13. Întâlnirile au avut loc în locuinţa lui V.C.S- Rică - Georgescu din strada Gr. Mora, nr 14, Bucureşti. În ce-l priveşte, A.Gardyne G. de Chastelain trăia în România încă din 1927 şi a plecat din Bucureşti la finele verii 1940 pentru a lucra în cadrul secţiei ( filialei ) SOE din Istanbul. Procopius despre care se vorbeşte în Anexa de faţă este numele de cod atribuit de SOE inginerului Ion Popovici, cel pentru care, în septembrie 1940, SOE a cumpărat o tipografie ce tipărea propagandă pro-Maniu şi mişcarea Ardealul. „Aflat în anturajurl preşedintelui PNŢ, Procopius transmitea, pe o cale sau alta, opiniile acestuia asupra diferitelor evenimente”, scrie Traian D. Lazăr. De pildă, în decembrie 1940, el a informat SOE cum apreciază Maniu asasinarea lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu de către legionari. (O partanteză. În arhiva „Scânteii”, chiar în dulapurile din zid din fostul birou al lui Silviu Brucan am descoperit, prin 1999, un plic consistent, cu multe file dintr-un buletin cu titlul „Activitatea zilnică a d-lui Iuliu Maniu”, pe care-l făcea SSI. Se înţelege că serviciile secrete româneşti îl monitorizau pas cu pas şi ceas cu ceas pe Maniu. De pildă, când s-a anunţat că sovieticii au învins naziştii în celebra bătălie de la Kursk – 23 iulie 1943 - 23 august 1943- Maniu şi prietenii săi au comentat îndelung importanta veste chiar la cafeaua de diminaţă, la locuinţa lui din Bucureşti. „Veţi vedea că, după asta, Ruşii vor învinge în război, vor trece şi prin România, care va deveni republică, iar eu voi fi primul ei preşedinte!”, ar fi declarat fruntaşul ţărănist. La prânz, afirmaţia respectivă se afla pe masa lui Ion Antonescu, care a subliniat-o cu un creion de culoare albastră ! Evident că, fiind înconjurat şi de agenţi sau colaboratori SOE, şi britanicii au aflat această opinie.) Când Procopius - alias ing. Ion Popovici- a fost arestat, în vara lui 1941, SOE era foarte preocupată de recuperarea tipografiei. În legătură cu indicativul PANTS nu am descoperit - sau poate mi-a scăpat cumva - care este identitatea respectivului. Probabil, este vorba tot de vreun apropiat al lui Maniu.Despre aparatele de emisie-recepţie se ştie că asigurau legătura directă Maniu-SOE şi au fost folosite. În noiembrie 1944, SOE voia să le recupereze!

 

 

ANEXA II

53/13/LIQ STRICT SECRET

Către: Forţa 133, pentru Dan Group Istanbul, 27 Noiembrie 1944

 

De la : D/H 13

Copie către: SOE Londra

” ” : Dosar Lichidare Special

 

 

 

ROMÂNIA - LICHIDARE

MANIU

 

 

  1. FONDURI

 

    1. În timpul conversaţiilor mele directe cu Maniu, în septembrie 1940, atunci când ne-am oferit să finanţăm o mişcare politică de opoziţie în România, Maniu a acceptat numai cu condiţia ca toate sumele de bani avansate lui, în România, sau trimişilor săi în afara României să fie considerate un împrumut ce va fi restituit la sfârşitul războiului.

    2. Este imposibil să spun cu exactitate acum câţi bani au fost avansaţi dlui Maniu, în ţară sau în afara ei, asa încât, pe moment, vorbim doar de cele trei principale elemente, care au fost:

      1. suma de aproximativ 45 de milioane de lei descoperită de autorităţi (este vorba despre autorităţile din Bucureşti - n.n.) la arestarea lui Procopius.

      2. 40.000 dolari trimişi lui Maniu în decembrie 1941 printr-un curier diplomatic al Ambasadei Turciei din Bucureşti.

      3. 10.000 dolari, plus 5 diamante în valoare de 12.500 lire turceşti şi 368,72 carate diamante mici cu o valoare estimată la 76.485 lire turceşti - trimise în martie 1942.

    1. Pentru punctele b) si c) nu am primit niciodată confirmarea lui Maniu, cu toate că persoana responsabilă cu transmiterea sumelor la Bucureşti, PANTS ne-a spus că banii au fost primiţi.

    2. Având în vedere că există încă o cerere de decont de la PANTS pentru banii de pe cele 368,72 carate de diamante, ofiţerul ce se ocupă cu lichidarea acestor fonduri ar trebui să afle de la dl. Maniu a) dacă a primit obiectele şi b) ce sumă a fost obţinută pe ele.

    3. În ce priveste menţinerea trimişilor dlui Maniu în străinătate, aceasta este o chestiune care va fi hotărâtă probabil la Londra.

 

  1. APARATELE W/T

 

    1. Lui Maniu i s-a dat un mic aparat portabil W/T în 1940, prin Procopius, şi un aparat Mark III, cu codul ”BINE” (cuvânt scris în româneşte în nota din limba engleză-n.n.), în martie 1942. Aceste două aparate, ar trebui, pe cât posibil, recuperate.

 

  1. TRIMIŞII LUI MANIU

 

    1. Domnii Cornel BIANU şi Ştefan NENICESCU, aflaţi în prezent la Londra, ca trimişi ai dlui Maniu, doresc să ştie ce instrucţiuni are el pentru ei.

    2. Cei doi s-au conformat cu stricteţe instrucţiunilor date în Londra de Biroul Român şi s-au dovedit a fi colaboratori utili.

    3. În afara lor, mai există şi alţi români ce au rămas fideli cauzei Maniu, chiar dacă nu au fost trimişi personal de Maniu. Şi ei ar dori să ştie cum să continue (activitatea-n.n.). Numele lor sunt: lt. col. George MAVRODI, LAPTEW, Alexander BIANU şi STÎRCEA.

    4. În afară de cei menţionaţi mai sus, Pavel PAVEL, care este încă în Anglia împreună cu soţia sa, a făcut front comun cu V. V. TILEA şi nu mai este în prezent membru al Biroului Român din Londra.

    5. O altă persoană pentru care dl. Maniu este responsabil e Emanoil RUGINĂ, în prezent în Palestina.Acesta i-a oferit dlui Maniu un loc în avionul care a fost pilotat de BURDULOIU din România până în Teritoriul ( palestinian sub mandat - n.n.) Britanic. Având în vedere cele de mai sus, Maniu a fost de acord cu plecarea din ţară a lui RUGINĂ şi ne-a cerut să ne asigurăm că nu va muri de foame.

    6. Dl. Carol DAVILA, acum la Washington, vrea să ştie ce îi cere Maniu.

    7. Un alt român care s-a comportat bine în Londra este Dumitru DANIELOPOL. Acesta lucra la Londra din partea Băncii Naţionale a României la Banca Angliei la începutul ostilităţilor (celui de al doilea război mondial-n.n.) şi încă de atunci a fost implicat activ în a ne ajuta cu propaganda din România.

 

  1. GENERALE

 

    1. Ar fi folositor dacă dl. Maniu ne-ar putea indica oamenii pe care îi consideră că au fost cei mai utili în colaborarea dumisale cu noi.

    2. În acest scop, bineînţeles, ar putea fi util şi Mr. V. C. S. Georgescu.

 

D/H 13De notat că sub acest indicativ cineva a scris cu stiloul următoarele: ( A.G.G. de Chastelain). Agent D/H 13 al S.O.E.

 

 

În ce-i priveşte pe emisarii lui Maniu la Londra, trebuie notat că este vorba de fideli de-ai lui. Cornel Bianu era nepot al acestuia, „unul dintre numeroşii nepoţi ai acestuia”, cum îl caracteriza SSI, fost deputat în Parlamentul României, care se întâlnea săptămânal cu AGG de Chastelain. Se afla în Orientul Mijlociu, de unde Maniu l-a trimis la Londra. Ştefan Neniţescu (nu Nenicescu, cum apare în Anexa de faţă), membru al PNŢ, era fi ul poetului Ion Neniţescu, autorul excepţionalului poem „Eroii” („Eoi au fost, eroi sunt încă”), fost secretar particular al lui Nicolae Titulescu. Col. Gheorghe Mavrodi era o persoană influentă, cu strânse legături în opoziţia democratică din ţară, în primul rând cu Maniu, dar şi cu Foreign Office şi Intelligence Service - spionajul englez. S-a născut la 15 iunie 1890, în comuna Valea Glodului, jud. Suceava, ca fiu al diplomatului Eugeniu Mavrodi, ministru plenipotentiar la Bruxelles între 1899 si 1909. S-a dedicat carierei armelor, urmând, pe rând, cursurile Scolii militare de artilerie, ale Scolii militare de aplicatii şi, în sfârsit, ale Scolii Superioare de Război. A participat la campania din Bulgaria (1913), la primul război mondial (1916-1918) şi la campania din Ungaria (1919), când a primit numeroase decoraţii şi distincţii. Trecut în rezervă cu grad de maior, în 1927, a fost concentrat pentru două luni. A urmat o reactivare, care va sfârşi în 1940. În ultimii doi ani a lucrat la Marele Stat Major. La 23 iulie 1940 a fost trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel, dar nu mai era în ţară, pe care o părăsise la sfârsitul lui 1939, nefiind de acord cu orientarea politica a lui Carol al II-lea. Se stabilise în Franţa, împreuna cu soţia sa, Lily. De acolo, având instrucţiuni clare din partea lui Maniu, a sosit la Londra, la 15 mai 1941, unde autorităţile engleze au mizat pe el pentru a unifica emigraţia română, foarte divizată din cauza opţiunilor politice. Ca şi Cornel Bianu, V.V. Tilea , Ion Raţiu, Ştefan Neniţescu, ş-a. a fost şi un colaborator activ al secţiei române de la BBC, îndeosebi în anii de vârf ai acesteia- 1943-1944. Constantin Laptew era vicepreşedinte al mişcării Free Romania, iar V. Stîrcea, sau Styrcea, a fost şi el un emisar al lui Maniu, fiind secretar al LR din Londra. Pavel Pavel venise în capitala engleză împreună cu col Mavrodi, cu misiunea de a organiza rezistenţa românească din teritoriile anglo-saxone. Ulterior el s-a raliat diplomatului V. V. Tilea (n. 6 aprilie 1896, Sibiu - d. 20 septembrie 1972, Londra), politician și diplomat, fost ambasador al României la Londra în anii 1938 - 1940. După instaurarea regimului antonescian a refuzat să se întoarcă în țară și a cerut azil politic în Anglia. Este nepotul de fiică al memorandistului dr. Ioan Rațiu. Apropiat al regimului regelui Carol al II-lea și susținător în exil al monarhiei române. La Londra, a fondat Mișcarea Română Liberă. Unii dintre românii aflaţi la Londra erau de partea lui, ceea ce nu-i convenea lui Maniu. În fine, între apropiaţii fruntaşului politic român, un loc important a ocupat VCS ( Rică) Georgescu, ginere al lui Sever Bocu, fruntaş ţărănist fin al lui Maniu, participant la campania electorală a PNŢ din 1938. La ora aceea era director general al societăţii petroliere Româno-Americane. A fost agent al SOE, operand îndeosebi pe lângă Maniu. Când a fost arestat, el a căutat să atragă asupra lui acuzaţia de a fi şef al rezistenţei române, scoţându-l astfel din discuţie pe Iuliu Maniu.

În fine, câteva cuvinte despre Acordul de procentaj, cunoscut și ca „Documentul obraznic”, în fapt înțelegerea dintre Stalin și premierul Winston Churchill referitoare la împărțirea Europei de sud-est în sfere de influență. Iniţial, președintele american Franklin D. Roosevelt s-a opus sferelor de influență propuse de Churchill, temându-se că acestea ar putea deveni zone regionale de influență permanente, dar, ulterior, a acceptat propunerea premierului englez, însă cu rezerve. La 9 octombrie 1944, Churchill și Stalin s-au întâlnit la Conferința de la Moscova, relatarea primului despre aceast eveniment fiind urmatoarea: premierul englez a scris pe o bucată de hârtie (unii vorbesc despre un șervețel ) propunerea ca sferele de influență să se împartă procentual după cum urmează: România: URSS ar trebui să aibă 90% influență, iar Marea Britanie 10%; Grecia: URSS ar trebui să aibă 10% influență, iar Marea Britanie 90%; Ungaria și Iugoslavia: URSS și Marea Britanie cu câte 50%; Bulgaria: URSS cu 75% influență, iar Marea Britanie cu 25%. Apoi el a împins hârtia spre Stalin, care a bifat și i-a înapoit-o. „Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni ? Hai să ardem hârtia!”, ar fi zis Churchill. „Nu, păstrați-o!”, ar fi răspuns Stalin. La 10 și 11 octombrie 1944, miniştrii de externe din cele două ţări au modificat procentele propuse de Churchill în cazul Bulgariei și al Ungariei, URSS obținând, în cele două țări, o influență de 80%, iar ulterior totală. În afara acestor două țări nu au fost menționate altele. Dacă acest acord a avut loc în realitate, atunci Stalin și-a păstrat promisiunea în privința Greciei, dar nu și în cazul României, Bulgariei și Ungariei, care intrate total sub influență sovietică. Pe de altă parte, nici Churchill nu s-a ținut de cuvânt în privința Greciei, unde nu s-a permis nicio influență sovietică.

Cu puţin timp înainte de a muri, regretatul istoric Florin Constantiniu a publicat (în revista CLIPA un tulburărtor articol despre odiosul „Acord de procentaj”, în care aduce un punct de vedere foarte interesant ce pleacă de la studiul unui istoric rus - Aleksandr A. Kalinin, Convorbirile sovieto-britanice despre delimitarea sferelor de influenţă în Europa, în 1944 („Voprosî istorii”, 2009, nr. 9, p. 19-36) - în care, arată el, acesta aduce informaţii noi, care obligă la revizuirea acestei interpretări. „Churchill a dat de înţeles că Londra este gata să recunoască interesele sovietice în România şi a propus, în fapt, Moscovei, o tranzacţie: partea sovietică să domine în România în schimbul recunoaşterii Greciei în sfera britanică de interese. «Întrucât noi dăm ruşilor conducerea în toate problemele româneşti - l-a încredinţat Churchill pe diplomatul britanic R. Leeper - pot să sper la un răspuns favorabil»” (A.A. Kalinin, op. cit., p. 20). Speranţele premierului britanic nu au fost înşelate. În răspunsul său din 22 aprilie 1944, V.M. Molotov, „pentru prima dată a legat Grecia de România” (ibidem, p. 21). În lumina informaţiilor lui A.A. Kalinin, se constată că decizia Marii Britanii şi a Uniunii Sovietice, de a încheia un acord prin care România şi Grecia să fie atribuite URSS şi, respectiv, Marii Britanii, este anterioară mesajului iritat al lui Molotov, din 30 aprilie, pe care eu însumi ( Fl. Constantiniu - n.n.) îl considerasem a fi fost unul din cei doi factori generatori ai Acordului de procentaj.(...) Am dorit, acum, să aducem în atenţia cititorilor noştri „ultimul cuvânt” în privinţa Acordului de procentaj. Informaţiile noi pun, încă o dată, în lumină rolul odios jucat de Winston Churchill în aservirea ţărilor est-europene de către Uniunea Sovietică. Aşa-zisul „erou” al luptei antinaziste a fost la fel de făţarnic şi de nociv ca Hitler şi Stalin. Este un mit care trebuie demolat de urgenţă. Cred că şi Marea Britanie n-ar avea decât de câştigat din restabilirea adevărului istoric », notează regretatul istoric Florin Constantiniu.

Trebuie să adăugăm aici că, aşa cum demonstrează documentul prezentat de noi, deja, la 27 noiembrie 1944, spionajul englez rupea legăturile cu Iuliu Maniu şi nu excludem ca spionajul sovietic, bine implantat în Marea Britanie, să fi cunoscut multe date despre aceste raporturi, dacă nu cumva chiar omologul său britanic să li-l fi oferit pe « tavă » pe marele om politic şi patriot român. În fine, referindu-se la « Povestea unei trădări », autorul, Mihai Retegan, spunea, la lansarea ei ,că „Eroul trădării e neamul românesc, din care Iuliu Maniu venea, întreaga nație română“. La rândul său, în prezentarea sa, acad. Dinu C. Giurescu apina că volumul prezintă relațiile dintre serviciile de spionaj britanice şi NKVD și cum a evoluat gândirea britanicilor față de România. „Trădarea a fost față de Iuliu Maniu, față de oamenii care au crezut că Vestul se va opune Uniunii Sovietice“, a declarat acad. Dinu C. Giurescu.

Articol citit de 1123 ori.

Alte articole