Corneliu Coposu Fan Page

O fotografie istorica: Regele Mihai, Regina Ana si nu doar ei

Înapoi la 2014

contributors.ro, 21 august 2013 Vladimir Tismaneanu

Motto: “Ole, ole, ole, Frontul asta ce mai e? PCR!”

Pe portalul Vetiver, Mirela Roznoveanu publica o poza istorica. Suntem la Washington in 1991, la hotelul Omni Shoreham: Regele Mihai, Regina Ana, Mihai Botez, N. Manolescu, Marian Munteanu, Dorin Tudoran, Mirela, cred ca era si Principesa Margareta (nu apare clar), eu. Se desfasura o conferinta despre democratizare organizata de National Endowment for Democracy, a vorbit, intre altii, Leszek Kolakowski. Trecura anii, Mihai Botez nu mai este printre noi, cu Marian m-am intalnit la Bucuresti de cateva ori, am reluat discutiile de-odinioara, l-am revazut des in acesti ani pe N. Manolescu. A facut parte din Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Nu are rost sa spun ce-am facut eu in acesti ani, se cam stie. Convins ca regulile jocului s-au schimbat in decembrie 1989, Mihai a devenit ambasador, mai intai la ONU, apoi la Washington. S-a stins din viata in vara anului 1995. Cred ca era de-acum deziluzionat.

regele-mihai_regina-ana_nicolae-manolescu_mihai-botez_marian-munteanu_mirela-roznoveanu_dorin-tudoran_vladimir-tismaneanu

Predecesorul sau, Aurel-Dragos Munteanu, ramasese in Statele Unite. Mirela a ramas aceeasi intelectuala democrata, animata de un irepresibil spirit anti-totalitar. Familia regala a revenit in tara. S-a lasat tacerea despre momentele de oribila hartuire de la inceputul anilor 90. Emil Constantinescu a uitat cat de monarhist fusese candva, cand discuta acest subiect cu Corneliu Coposu. N. Manolescu a condus un partid care a generat mari sperante, ulterior partidul a disparut, el s-a retras din politica, azi e ambasador la UNESCO, academician si presedinte al Uniunii Scriitorilor.

Era atunci, in 1991, inca un timp al sperantei, chiar daca in Romania FSN-ul isi cladise hegemonia prin violenta stradala, minciuni nerusinate, calomnii imunde la adresa monarhiei, a disidentilor, a studentilor anticomunisti, a partidelor istorice. Dorin edita revistele “Agora” si “Meridian”. A lucrat apoi in Moldova in sprijinul societatii civile. In revistele pe care le-a condus, printre cele mai bune publicate vreodata in limba romana, au scris Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, E. M. Cioran (un superb dialog cu Francois Fejto), Jean-Francois Revel, Agnes Heller, N. Manolescu, Ioan Petru Culianu, Michael S. Radu, Daniel Chirot, Ana Blandiana, Ghita Ionescu, Virgil Nemoianu, Matei Calinescu, Gabriela Melinescu, Zoe Petre, Daniel Pipes, Adriana Babeti, Mihai Botez, Victor Ieronim Stoichita, Mircea Mihaies, Alexandru Musina, Liviu Cangeopol, Dan Petrescu, Ion Manolescu, Dan Desliu, Geza Szocs, Mariana Marin, Ion Negoitescu, Andrei Brezianu, Mircea Cartarescu, Dan Pavel, Luca Pitu, Alexandra Tarziu, Stelian Tanase, Mircea Iorgulescu, Michael Shafir, Nina Cassian, Andrei Marga, Ileana Malancioiu, Oana Orlea, Bujor Nedelcovici, Stefan Augustin Doinas, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Prelipceanu si multi, multi altii…

Post-comunismul romanesc incepuse sangeros, spasmodic, confuz, demagogic si incert. Vechile structuri ramaneau in functiune, invizibile dar active, camuflate de o retorica democratica manipulativa si duplicitara, Iliescu si Roman isi faceau cucernici cruce, Magureanu spunea ca a desfiintat Securitatea. Facea ravagii populismul etnocentric cu voie de la stapanire. Aventurieri si dezaxati faceau figura de profeti ai romanismului de partid si de stat. Corneliu Coposu si Ion Ratiu erau ponegriti in paginile presei feseniste (“Azi”, “Dimineata”), dar si in “Adevarul” lui Dumitru Tinu, precum fusesera stigmatizati Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu si Constantin Titel Petrescu in perioada de dupa razboi, cand agentii Moscovei puneau mana pe putere. Sergiu Andon il insulta pe Regele Mihai. Presa independenta, in primul rand “Romania Libera” si revista “22″ , se afla sub asediu. Ana Blandiana si Gabriel Liiceanu erau demonizati. In “Azi”, Grupul pentru Dialog Social era descris in chip aberant drept “cea mai primejdioasa coloana a cincea care a actionat vreodata pe teritoriul Romaniei”. Violenta minerilor avea drept contraparte agresivitatea propagandistica.

Renasterea societatii civile era acompaniata de agresiunile organizate de ceea ce politologul Stephen Kotkin numeste societatea necivila, aparatul comunist reconstituit sub varii infatisari. Dintre numeroasele articole pe care le-am publicat in acea perioada frustranta si tulbure, amintesc “Romania la ceasul democratiei totalitare”, aparut in “Romania Literara” si “Angoasele nomenclaturii”, publicat in “Romania Libera”. Aceste angoase, constat cu tristete, continua sa macine o mare parte din clasa politica romaneasca. Nu credeam atunci, in 1991, ca dupa mai bine de doua decenii vom continua sa vorbim despre Ion Iliescu si despre discipolii sai, hotarati sa-l intreaca intru cinism si dispret pentru statul de drept…

Televiziunea ce-si spunea libera, era controlata draconic de omul Frontului, Razvan Theodorescu, urmat de alta figura din aceeasi zona, Paul Everac. De fostul informator al Securitatii, Emanuel Valeriu, nu are rost sa mai vorbesc. Jandarmii anti-culturali Barbu si Vadim improscau cu noroi tot ce insemna onoare in paginile obscenei reviste ce-si zicea “Romania Mare”. Mai exista si o toxica publicatie ce-si spusese antifrastic “Europa” si care avea un singur obiectiv: reabilitarea Securitatii lui Ceausescu, pasamite patriotica si curajoasa. Legendele patriotade se combinau cu un antisemitism purulent si un antimonarhism virulent.

Menestrelul comunismului dinastic, Adrian Paunescu, isi lansa revista “Totusi iubirea” unde debitau panegirice ceausiste Eugen Florescu, Dan Zamfirescu, N. Corbu si Constantin Mitea, trambitasi de frunte ai “Epocii de Aur”. Tot acolo apareau amintirile magnatilor ceausisti, tot atatea eforturi de auto-glorificare si de negare a criminalitatii regimului naruit in decembrie 1989. Se scria de fapt un nou capitol al “Antologiei rusinii”. Cativa intelectuali cunoscuti, intre care criticul Eugen Simion, treceau cu arme si bagaje de partea lui Iliescu si a FSN. Se construiau marile averi securiste.

Marea majoritate a intelectualitatii se situa pe pozitii de ireductibila adversitate in raport cu regimul Iliescu, cu mostenirile comuniste. Luptam impreuna, cei din aceasta poza si atatia altii, pentru adevar, aveam un limbaj moral comun. Aceasta fotografie apartine istoriei necontrafacute a acelor timpuri.

http://vetiver2.wordpress.com/2013/08/21/o-fotografie-din-1991/
http://tismaneanu.wordpress.com/2013/08/21/o-fotografie-istorica-regele-mihai-regina-ana-si-nu-doar-ei/

Pentru cei interesati de articolele mele din acei ani:
http://www.curteaveche.ro/irepetabilul-trecut-editia-a-ii-a-revazuta.html

Update (23 august 2013): Nu voi scrie aici despre 23 august 1944. Nu voi vorbi despre rege si Antonescu (Ion). Voi scrie, in schimb, cateva randuri despre o lege uitata. O lege pe care, am impresia, o ignora atat Guvernul, cat si Parlamentul, desi dl Crin Antonescu, presedintele Senatului, a semnat Declaratia de la Praga. Oare mai tine minte acest lucru? M-am uitat azi dimineata pe site-ul IICCMER, institutie aflata in subordinea primului ministru. N-ar fi fost oare normal sa se publice un comunicat, un articol, sa se mentioneze cumva aceasta zi comemorativa? Ori pentru domnii Andrei Muraru si Dinu Zamfirescu o lege adoptata de un Parlament fara majoritate USL nu mai are valoare de lege? Vreau sa sper ca este doar o scapare, chiar daca una simptomatica. Mai ales ca legea a fost initiata de IICCMER, chiar daca nu in perioada actualei conduceri…

Se vorbeste mereu de necesitatea pedepsirii criminalilor. Absolut adevarat. In plina campanie pe tema Visinescu (sper sa dureze si sa duca la rezultate concrete), e pacat ca nu se actioneaza public in spiritul unei legi votata de Parlamentul Romaniei in noiembrie 2011. E pacat ca nu se spune ca s-au facut unele lucruri si ca ele trebuie recunoscute. “Presedintele Traian Basescu a promulgat Legea privind declararea zilei de 23 august drept Ziua Comemorarii Victimelor Fascismului si Comunismului si a zilei de 21 decembrie – Ziua Memoriei Victimelor Comunismului in Romania.” Reiau aici articolul publicat in noiembrie 2011 pe platforma “Hyde Park”. Cred ca se mentine de o urgenta actualitate.

“Iată o veste cu adevărat extraordinară. Ne-am cam obişnuit să deplângem, şi nu fară motiv, întârzierile legate de traducerea în realităţi legislative cu consecinţe palpabile a propunerilor din Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste asumate de Preşedintele ţării în discursul din 18 decembrie 2006.

Multe lucruri merg greu, exasperant de greu, dar nu totul este blocat. În pofida variilor rezistenţe şi obstacole, Parlamentul României a aprobat propunerea guvernului, iniţiată de IICCMER, a Legii privind zilele comemorative pentru victimele totalitarismelor fascist şi comunist. Declaraţia de la Praga, printre ai cărei primi semnatari a fost Vaclav Havel, a cerut ca ziua de 23 august, când, în 1939, la Moscova, Molotov şi Ribbentrop, reprezentanţii celor doi briganzi totalitari Stalin şi Hitler, au semnat infamul “Pact de neagresiune”, adică de alianţa, să devină ziua comemorativă pe plan european pentru victimele nazismului şi comunismului. Ziua de 21 decembrie reprezintă finalul dictaturii comuniste în chiar Capitala ţării, destrămarea definitivă a unui sistem întemeiat pe minciună, violenţă şi dispreţ pentru lege şi pentru drepturile omului. Graţie acestei legi, calendarul cetăţenilor României se îmbogăţeşte cu două repere menite să ne fortifice moral.

IICCMER a iniţiat, încă din primavara anului 2010, proiectul de Lege privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, care îşi propune să omagieze victimele fascismului şi comunismului, ca regimuri totalitare, în baza declaraţiilor şi recomandărilor unor foruri internaţionale şi, în particular, să omagieze victimele regimului comunist în România, prin asumarea de către statul român a obligaţiei morale de a consacra două zile comemorative: 23 august şi 21 decembrie. Proiectul legislativ a fost adoptat de Parlamentul României, devenind Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011. Această lege asigură coerenţa unei politici de memorie la nivelul statului român, oferindu-se posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate să educe tinerele generaţii în spiritul respectului profund faţă de toate victimele regimurilor totalitare.

LEGE Nr. 198 din 7 noiembrie 2011 privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 799 din 11 noiembrie 2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1
(1) Se declară ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.
(2) Se declară ziua de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România.

ART. 2
Parlamentul României, Guvernul României, autorităţile publice centrale şi locale vor organiza activităţi festive pentru marcarea acestor evenimente, în limita alocaţiilor bugetare aprobate. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ

Articol citit de 1119 ori.

Alte articole