Corneliu Coposu Fan Page

Corneliu Coposu - recurs la normalitate

Înapoi la 2014

sursa: adevarul.ro, 23 mai 2014, Florin Olteanu

Poarta trecutului comunist a fost închisă de Seniorul Corneliu Coposu

În urmă cu un secol, la 20 mai 1914, într-o localitate românească din Sălajul ocupat de Austro-Ungaria se năştea Corneliu Coposu. Descendent al unei familii cu o vie credinţă naţională, tânărul Corneliu nu putea alege decât să urce, asemeni înaintaşilor săi, Golgota libertăţii neamului.

Până în 1947, anul în care România a fost definitiv strivită de tăvălugul comunist, prin distrugerea partidelor istorice şi abdicarea silită a Majestăţii Sale Regele Mihai I, Corneliu Coposu a fost un luptător politic. Secretar particular al omului politic Iuliu Maniu, principal sfătuitor, Corneliu Coposu a ajuns după 1947 în temniţa comunistă. Deşi nevinovat, acest fruntaş naţional-ţărănist a plătit pentru ”vina” de a fi român, de a dori binele ţării sale. Nu ţin, prin rândurile de faţă, să fac o biografie a acestei personalităţi. Nu este nici locul şi nu este nici timpul, după cum, consider eu, că sunt alţii mult mai îndreptăţiţi decât mine.

Am avut ocazia să-l văd la televzior să-l ascult la radio în cei cinci ani postdecembrişti pe care i-a mai apucat ”Seniorul”. Omul uimea prin limpezimea gândirii care nu-i fusese alterată de cele aproape două decenii de temniţă, izolare şi domiciliu forţat.

Îmi aduc aminte că într-un interviu, sora marelui om politic spunea că în localitatea Rubla, în fapt un loc al condamnării luptătorilor pentru libertate, care ”se încăpăţânaseră” să scape din iadul Gulagului românesc, Corneliu Coposu spunea că merge să închidă poarta. Sora lui l-ar fi întrebat de ce face acest lucru, deoarece acea poartă era o alcătuire de câteva nuiele, tulpini de floarea soarelui sau de porumb uscate, ceva ce nu putea să-i afecteze integritatea micii gospodării. Atunci Seniorul i-ar fi spus că ea  nu ştia ce înseamnă ca douăzeci de ani să nu poţi să închizi poarta în urma ta.

Aceste cuvinte mi-au rămas în minte şi acum, la aproape două decenii de când Seniorul a plecat spre lumea cealalată. Corneliu Coposu a luptat ca noi să putem să ne închidem singuri poarta, să alegem ce e bine şi ce nu e bine. În acest lucru normal, Corneliu Coposu a arătat o întreagă filosofie existenţială. Românii au trăit într-un regim în care alţii decideau pentru ei. El a fost unul care a avut curajul să spere că într-o zi va fi altfel. Deşi mononumental, Coposu nu a ocupat decât un scaun de senator, demnitate accesibilă azi oricărui pigmeu, dar care se pune ”pe bune” cu un baron local. El a murit cu un an înainte ca alianţa şi partidul cărora şi-a dedicat existenţa Convenţia Democratică, respectiv Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat să câştige alegerile. Din păcate, perioada 1996-2000 a fost departe de ceea ce preconizase Seniorul. După mai multe reforme ratate, a urmat dezastrul de la summitul de la Madrid, prin refuzul de a fi primiţi în NATO şi palida reconciliere cu Regele Mihai I, pentru care Seniorul avea un cult.

Dincolo de toate, avem certitudinea că drumul spre democratizare a început cu Seniorul. Chiar dacă roadele tranziţiei s-au văzut abia după 2004 şi 2007, anii integrării euro-atlantice a României, poarta trecutului comunist a fost închisă de Seniorul Corneliu Coposu.

Articol citit de 904 ori.

Alte articole