München, mai 1990

Între 9-17 mai am fost la Bucureşti. Am aterizat într-o miercuri după-amiază la Otopeni. Privirile mele încercaseră fără succes să ia contact cu Bucureştiul pe cînd ne apropiam din văzduh, dar nu vedeam, printre norii zdrenţuiţi ai unei ploi trecătoare, decît bucăţi de Bărăgan presărate cu nişte cuburi izolate, anonime.

Mă aştepta cu maşina colegul meu de la Europa Liberă; Kavanian. Ajuns la Hotel Continental, am întîlnit-o, pentru prima oară în carne şi oase, pe Doina Cornea. Am însoţit-o către ora 20 în bal¬conul Universităţii, de unde a anunţat că peste cîteva zile va intra în greva foamei, ca sacrificiu pentru îndemnul la bună-chibzuinţă a oamenilor înainte de alegeri.

Dimineaţă, primul drum a fost la Partidul Naţional-Ţărănesc Creştin şi Democrat, unde voiam să vorbesc cu Corneliu Coposu.

L-am găsit într-un birou ticsit de vizitatori şi ne-am purtat convor¬birea peste masa lui de lucru, cu voce scăzută, la cîţiva paşi de ceilalţi.

Eu i-am spus că avusesem cu două zile mai înainte o convorbire, asupra strategiei emisiunilor, cu conducerea Europei Libere, şi aceasta fusese de acord cu ideea mea că, indiferent de momentul tîrziu, o amînare a alegerilor ar fi încă o soluţie recomandabilă. Corneliu Coposu era de aceeaşi părere, dar mi-a spus că numai cu o zi înainte ambasadorul american îl chemse de urgenţă la el. Era foarte neliniştit şi i-a spus că i-a venit de la Departamentul de Stat cererea insistentă ca Partidul Naţional-Ţărănesc să nu mai boicoteze alegerile, pentru că atunci guvernul american nu va mai avea nici o posibilitate să protesteze împotriva abuzurilor comise de F.S.N. în legătură cu alegerile.

Coposu n-a avut încotro, dar era foarte indispus şi convins că F.S.N.-ul îşi va adjudeca victoria cu o majoritate zdrobitoare. Mi-a spus că o persoană binevoitoare P.N.Ţ-ului din F.S.N. le-a comunicat că avusese loc o şedinţă la nivel înalt în care se hotărîse că F.S.N.-ul trebuie să aibă 70% din voturi. Acolo unde sunt indicii că rezultatul ar putea fi sub această cifră, să se pună totul în mişcare pentru a se obţine rezultatul planificat.

Pentru mine, cele spuse de C. Coposu însemnau eşecul ultimelor speranţe de a împiedica o victorie a F.S.N.-ului, nedreaptă şi dăunătoare ţării, şi zădărnicirea planurilor mele în această privinţă.

Sîmbătă, 6 februarie 1993

Marţi seara ne-a vizitat la radio Corneliu Coposu, întorcîndu-se din Elveţia, în drum spre ţară. Am făcut două emisiuni în studio, iar seara am luat masa la un restaurant iugoslav, împreună cu însoţitorul lui, cu Ştefan Pisoschi şi Negreanu. Nu ne-am concentrat asupra politicii actuale, ci convorbirea s-a desfăşurat cu naturaleţea şi graţialiniştită care îl caracterizează pe Coposu, pe urmele reperelor unei continuităţi istorice.

Venind vorba despre cartea publicată recent, cu convorbirile din¬tre el şi Arachelian, Coposu mi-a spus că această carte s-a născut din dialogurile spontane cu Arachelian, înregistrate pe un reportofon. Este o carte excepţională prin detaşarea, imparţialitatea şi sinceritatea suverană a lui Coposu. Scurtele portrete ale lui Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu, Petru Groza îi smulg pe aceştia din cimitirul imaginilor-şablon, le restituie viaţa şi realitatea prin lumi¬narea unor trăsături fizionomice inedite. E la mijloc nu numai spiritul de observaţie şi memoria exactă a celui care a petrecut şaptesprezece ani în închisoare, ci mai degrabă generozitatea senină care îi permite lui Coposu să vadă în aceştia, care au fost în mare parte autori ai dezastrului împotriva căruia el a luptat tot timpul şi a suferit nespus de mult, caracteristici ignorate, abateri de la conformism ale acestor ctitori ai celui mai nemilos conformism, fisuri nu numai în fresca hagiografiei comuniste a personajelor, ci şi în stereotipurile cu care ne-am ajutat noi de-a lungul scîrbei şi refuzului.

Este o frumuseţe amară în chipul lui Coposu, un realism forte, îmbinat cu o încîntare tinerească în felul cum ne povestea în restaurantul iugoslav din München, o fineţe grea şi delicateţea ce transpare mereu în gesturile şi în vorbele acestui dur adversar al compromisurilor.

25 martie 1993

Între luni, 22, şi joi, 25 martie, am fost la Bucureşti, împreună cu Eugen Pell, preşedintele Radio Free Europe/Radio Liberty, Robert E. Gillette, director la Radio Free Europe, şi Woodard, vice-director al Serviciului Tehnic. Imediat ce am ajuns, luni, eram cu toţii în Dealul Patriarhiei, pe la ora 18, unde l-am vizitat pe Patriarhul Teoctist. La ora 20 am cinat cu Corneliu Coposu (întreaga schemă a programului o aranjasem de la München). Discuţii politice, istorice, în care Coposu desfăşoară o vervă robustă, acuitate intelectuală, bogăţie a informaţiei, nesecată memorie, realism şi puritate principiale. Un interlocutor precis şi fermecător şi, pe deasupra, niciodată obosit. În privinţa proiectului administraţiei americane de a închide Europa Liberă la 30 septembrie 1995, Coposu a luat deja poziţie printr-o scrisoare trimisă preşedintelui Clinton şi vrea să ne susţină în continuare cu toată fermitatea. Scopul principal al venirii noastre la Bucureşti era tocmai de a coordona sprijinul oferit de cercurile şi personalităţile politice, ziaristice şi culturale româneşti.