sursa: adevarul.ro, 30 noiembrie 2014
Data de 1 Decembrie, Ziua Naţională, va fi sărbătorită de români prin deja obişnuitele depuneri de coroane, fasole cu cârnaţi, parade militare, concerte folclorice, dar şi retrageri cu torţe.
Pe 1 Decembrie 2014 se împlinesc 96 de ani de la Marea Unire, moment marcat în mai multe oraşe din ţară prin diverse manifestări.
Cum sărbătoresc românii din mai multe oraşe puteţi citi mai jos:
BRAŞOV. Hora Unirii alături de Juni, parada militară şi retragerea cu torţe vor celebra Ziua Naţională de 1 Decembrie la Braşov
Ziua de 1 Decembrie va fi sărbătorită cu tradiţionala paradă militară din Piaţa Sfatului, care care va fi urmată de câteva exerciţii demonstrative de luptă ale militarilor, dar şi ale jandarmilor şi poliţiştilor. De la ora 11.00, va avea loc un ceremonial militar şi religios. După defilarea trupelor, vor urma momente artistice susţinute de muzica militară a garnizoanei şi corul de copii Unison, dar şi un exerciţiu specific în cadrul căruia poliţiştii şi jandarmii îşi vor dezvălui modul de lucru şi antrenament în faţa publicului. Totodată, Piaţa Sfatului va fi survolată de către aeronavele Aeroclubului Teritorial Braşov, iar seara, de la ora 18.30, un foc de artificii va marca finalul manifestăril.
Momentul culminant al zilei va fi retragerea cu torţe a Vânătorilor de Munte, pe traseul Piaţa Sfatului - str. Mureşenilor - Bd. 15 Noiembrie - sediul Brigăzii 2 Vânători de Munte de la Patria, va avea loc retragerea cu torţe a formaţiei militare special constituite pentru eveniment. Tot luni şi Junii invită braşovenii la sărbătoare începând dela ora 12.00 în Piaţa Unirii. Evenimentul va debuta cu un serviciu religios dedicat memoriei eroilor neamului, Te Deum, oficiat de către protopopul Braşovului şi un sobor de preoţi din parohiile scheienilor. Între orele 12.30- 13.00 urmează depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din 1916, din Piaţa Unirii.
FOCŞANI. Paradă militară de 1 Decembrie la Focşani
Focşănenii sunt aşteptaţi luni, în Piaţa Unirii, la parada militară în cinstea Zilei Naţionale a României. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.00, iar marile unităţi militare din judeţ vor defila cu tehnica de luptă folosită în misiunile externe. Militarilor din Garnizoana Focşani li se vor alătura şi poliţiştii, jandarmii şi pompierii. Un alt eveniment al zilei de mâine este oprirea trenului regal în Gara Focşani, la ora 13.45, fiind vorba de o călătorie simbolică dedicată Zilei Naţionale. În tren se vor afla Principesa Margareta şi principele Nicolae, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana a României, împreună cu soţul ei.
SLATINA. Ziua Naţională, sărbătorită la Slatina cu o paradă militară, fasole cu cârnaţi şi vin fiert
Debutul acţiunilor dedicate Zilei Naţionale va fi dat în jurul orelor 09.30, unde, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din zona complexului comercial Winmarkt, vor avea loc o slujbă religioasă şi se vor depune coroane de flori de către reprezentanţii instituţiile publice descentralizate. Toţi participanţi prezenţi la manifestări se vor prinde apoi în Hora Unirii, după care o paradă militară va încheia acţiunile oficiale organizate cu acest prilej. Parada va cuprinde utilaje, autovehicule cu echipamente ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor.
La ora 10.30 se va da startul distribuirii tradiţionalei fasole cu cârnaţi şi vin fiert, acţiune ce va avea loc pe esplanadă. Forţe ale Jandarmeriei şi Poliţiei Locale vor supraveghea acţiunea pentru a nu exista incidente.
Ulterior, undeva în jurul orelor 11.00, reprezentanţii Primăriei Slatina vor anunţa care este simbolul ales de către locuitorii urbei în cadrul campaniei „Mândri de a fi slătineni”, unde autorităţile locale au pus la dispoziţie cetăţenilor, în cursul lunilor octombrie-noiembrie, buletine de vot pentru ca aceştia să aleagă unul dintre zece obiective emblematice pentru simbolul urbei: sediul Prefecturii, sediul Primăriei, Podul peste râul Olt, Mănăstirea Strehareţi, Dealul Grădişte - Casa Căsătoriilor (cu castelul de apă şi cel mai mare drapel), Centrul Vechi, Mănăstirea Clocociov, Parcul „Eugen Ionescu”, Esplanada, Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, Oraşul aluminiului - zona industrială şi Căluşul Oltenesc. Finalul campaniei a fost anunţat zilele trecute de edilul Minel Prina pe pagina sa de Facebook, care a făcut cunoscut simbolul Slatinei ales de locuitorii urbei: Podul peste râul Olt construit de ing. Davidescu între anii 1881-1891.
SIBIU. Paradă militară şi spectacol folcloric de 1 Decembrie, la Sibiu
Startul manifestărilor este dat de o şedinţă solemnă a Consiliului Judeţean Sibiu urmată, la ora 10:00, de o depunere de coroane la sediul fostului Consiliu Dirigent de pe strada Nicolae Bălcescu. La ora 11:00 pe bulevardul Nicolae Bîlcescu începe parada militară, iar între orele 12:00 şi 13:00 în parcarea de la Piaţa Teatrului va avea loc o expoziţie de tehnică militară.
La ora 14:15, la sala Transilvania este programat un spectacol folcloric a cărui gazdă va fi vedeta TVR Iuliana Tudor. Spectacolul este susţinut de către Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul- Junii Sibiului”, orchestra „Lăutarii” din Chişinău (dirijor Nicolae Botgros) şi solişti de renume ai folclorului românesc: Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Mariana Anghel, Nineta Popa Ionescu. Împreună cu tineri din ansamblul folcloric „Ceata Junilor” şi solişti îndrăgiţi (Alina Bîcă, Adrian Neamţu, Viorica Telcean, Daniel Rosalim, Marcel Părău, Alina Pinca, Izabela Tomiţa Popescu, Codruţa Rodean, Ion Drăgan, Dumitru Teleagă, Olguţa Berbec, Tudor Furdui Iancu, Angelica Flutur, Nicuşor Iordan, Ovidiu Homorodean, Paul Ananie, Andreea Haisan, Stana Stepanescu, Nicu Mîţă, Gabriel Dumitru, Daniel Pop, Alexandru Brădăţan, Şirin Narenji) organizatorii propun o călătorie muzical coregrafică prin cele mai reprezentative zone ale ţării, spre bucuria tuturor românilor din ţară şi din străinătate.
La ora 17:30 este programată retragerea cu torţe, iar la ora 18:30 la sala Thalia va avea loc un concert simfonic susţinut de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.
ALBA IULIA. Programul preşedintelui ales Klaus Iohannis la Alba Iulia în 1 Decembrie, Ziua Naţională a României
Potrivit senatorului Teodor Atanasiu, Klaus Iohannis va fi prezent începând cu ora 11.00 în Oraşul Marii Uniri. Cu toate că nu va participa la toate activităţile dedicate acestei zile la Alba Iulia, Iohannis va depune coroane la busturile Regilor Ferdinand şi Maria din faţa Catedralei Reîntregirii, iar apoi va participa de la ora 12.00 la TeDeum.
Iohannis îşi va încheia ziua la Alba Iulia cu asistarea la parada militară care va începe de la ora 12.30, pe Bulevardul ”1 Decembrie 1918”, între Hotel Cetate şi Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan”. Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu a precizat că după ce participă la aceste activităţi, Klaus Iohannis va merge la sediul Primăriei Alba Iulia unde va acorda interviuri unor posturi de televiziune străine.
Din Alba Iulia, Iohannis va pleca spre Bucureşti. La evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României de la Alba Iulia mai participă şi membri PNL din ţară, precum deputaţii Dan Motreanu, Mihai Voicu, care au ajuns deja în oraş, dar şi Alina Gorghiu.
ALBA IULIA. Unirea din 1918, văzută de ziarişti români şi maghiari. De la „Necurmat această ţară a arătat ce poate o naţiune“, până la „Ardealul are să fie ocupat“
Gazetarii prezenţi la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, au întors pe toate feţele cuvântarea fruntaşului politic ardelean Vasile Goldiş. Au acordat spaţii ample şi analizei articolelor Rezoluţiei Unirii. Găsim, însă, şi impresii cu accente dramatice, mergând până la formulări de genul „Ardealul are să fie ocupat“.
Gazetarii din Braşov mai arată că „numeroşi fruntaşi români, printre care şi Vasile Goldiş au fost aplaudaţi îndelung la intrarea în sala de şedinţe, iar cuvântarea fruntaşului politic ardelean a suscitat un puternic entuziasm. Tot din „Glasul Ardealului” aflăm ce ziarişti români au fost prezenţi la dezbaterile din actuala Sală a Unirii. „La masa ziariştilor ocupă locul reprezentanţii presei romane: „Românul”- I. Clopoţel, „Gazeta Poporului“- I. Broşu., „Revista Economica”- C. Popp, „Drapelul”-A. Vasile., „Foaia Poporului Roman”: L. Paukerow. „Unirea”(ziarul Bisericii Greco-Catolice Blaj)- Dr. Coltor, „Glasul Ardealului”- Ov. D. German. Biroul de presa al gardelor romane: I. Montani, „Biserica şi şcoala”-Dr. Botiş, „Lumina”- Dr. Cornean, „Opinca”- Dr. Molin, „Telegra+0ful roman”-Dr. Regman, „Glasul Bucovinei”-Alecu Procopovici. Ziarele maghiare „Vilag”, „Az Est”, „Deli Hirlap”, „Pesti Hirlap”, „Aradi Hirlap” încă şi-au avut corespondenţii lor“, punctau ziariştii braşoveni, în urmă cu 96 de ani.
BAIA MARE. Ziua Naţională a României, sărbătorită în faţa Monumentului Ostaşului Român
Instituţia Prefectului judeţului Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare organizează luni, 1 Decembrie 2014, ceremonia militară şi religioasă, dar şi parada detaşamentelor Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României. Ceremonia se va desfăşura începând cu ora 10.00, la Monumentul Ostaşului Român. La eveniment vor lua parte reprezentanţii tuturor instituţiilor din judeţ, primari, consilieri locali, dar şi veterani de război.
CLUJ. Corul născut de 1 Decembrie 1918 cântă în "capitala" Ardealului. Cum sărbătoresc clujenii Ziua Naţională: paradă militară, folclor, concert Smiley
La 96 de ani de la Marea Unire, manifestările dedicate acestui eveniment debutează la Cluj cu o ceremonie religioasă de la 9.30 la Catedrala Mitropolitană, obişnuitele depuneri de coroane la statuia lui Avram Iancu din Piaţa Avram Iancu şi parada tehnicii militare. După-amiaza, de la ora 16.00, au loc concertele. Pe scena din Piaţa Unirii vor urca interpreţii de muzică populară Aurel Tămaş, taragotistul Dumitru Fărcaş, Sava Negrean Brudaşcu, Ionuţ Fulea şi Dinu Iancu Sălăjanu. Alături de ei vor susţine recitaluri corul Filarmonicii de Stat Transilvania şi Corul bărbătesc din Finteuşu Mare.
Acesta din urmă s-a înfiinţat în data de 1 Decembrie 1918, când au susţinut şi primul concert, iar membrii săi, originari din comuna maramureşeană Finteuşu Mare, au susţinut concerte peste tot în ţară.
Seara Zilei Naţionale se va încheia la Cluj-Napoca cu aprinderea iluminatului festiv la ora 19.00, iar o oră mai târziu va avea loc un spectacol de artificii şi Smiley va cânta în centrul oraşului.
PLOIEŞTI. Defilare, concert de muzică populară şi fasole cu cârnaţi, de 1 Decembrie la Ploieşti
Oficialităţi locale, parlamentari de Prahova, cadre militare active, în rezervă şi retragere şi veterani de război vor da startul manifestărilor de 1 Decembrie luni, de la ora 10.00, pe Bulevardul Republicii, în dreptul monumentului domnitorului Mihai Viteazul. Evenimentele vor debuta cu instalarea gărzii la monument, sosirea persoanelor oficiale, salutarea drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional şi vor continua cu un serviciu religios, alocuţiuni, depunere de coroane, defilarea detaşamentului de onoare şi un miniconcert susţinut de fanfara Consiliului Judeţean Prahova.
Între 11.30 şi 13.00, orgnizatorii vor oferi ploieştenilor tradiţionala fasole cu cârnaţi, iar în zonă va fi şi un concert de muzică populară. Între 09.40 şi 11.30, circulaţia pe Bulevardul Republicii, în zona statuii lui Mihai Viteazul, va fi oprită. La Sinaia, Ziua Naţională va fi sărbătorită cu mere coapte şi vin fiert, care vor fi împărţite publicului în centrul oraşului, spectacole folclorice în aer liber, concerte susţinute de trupa de tenori Distinto, teatru, fanfară şi o parada militară. Tot de 1 Decembrie, prahovenii vor putea aduce un omagiu Casei Regale a României întâmpinând Trenul Regal şi membri ai Familiei Regale, la Sinaia şi la Ploieşti.
ALEXANDRIA. Fasole cu cârnaţi, vin fiert şi concerte de 1 Decembrie la Alexandria
Municipalitatea, în colaborare cu Consiliul Judeţean Teleorman şi Centrul Judetean de Promovare si Conservare a Culturii Traditionale, organizează de Ziua Naţională, sub genericul ”Iubesc România” o serie de acţiuni menite să marcheze sărbătoarea naţională. Ceremonia religioasă, civilă şi militară va începe la ora 10.00 cu intonarea imnului ” Desteaptă-te romane”.
La ora 12.00, alexăndrenii sunt invitaţi la fasole, cârnaţi şi vin fiert pe platoul de la Direcţia Finanţelor Publice Teleorman. Cu începere de la ora 15.00, pe scena care va fi amplasată în faţa Casei de Cultură sunt programate o serie de concerte. Vor cânta Ansamblul Burnaşul, Mioara Velicu, Gheorghe Turda, Silviu Biris, Diana Matei, Taraful Cleante şi Vunk. Seara se va încheia cu o parada militara cu torte şi un foc de artificii.
TÂRGOVIŞTE. Cum va fi sărbătorită "Ziua Naţională a României", la Târgovişte
Ziua Naţională a României, va fi sărbătorită la Târgovişte, în Piaţa Tricolorului. Programul ceremoniei publice va fi realizat cu sprijinul şi cu participarea Garnizoanei Târgovişte precum şi a Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Acţiunile vor demara începând cu ora 12.00 în Piaţa Tricolorului, nr.1, Târgovişte.
BUZĂU. Peste 500 de militari vor fi pe străzi, la Buzău, de Ziua Naţională a României
Începând cu ora 11.30, în zona obeliscului din Parcul Crâng, este programat un spectacol folcloric organizat de Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău. Invitat special va fi cunoscutul interpret Grigore Leşe. Pe scenă vor mai urca intepreţi buzoieni, precum Gabriela Bolocan, Adriana Stuparu, Alexandru Petcu sau Ion Băicuş.
Bugetul alocat de Consiliul Judeţean Buzău pentru festivităţile de 1 Decembrie organizate în municipiul Buzău se ridică la 350.000 de lei. Suma din acest an este cu 50.000 de lei mai mare decât cea de anul trecut. Banii vor fi cheltuiţi pentru spectacolul folcloric organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie, pentru „masa tradiţională”, cu fasole şi ţuică, dar şi pentru achiziţionarea de steguleţe şi cocarde tricolore.
PITEŞTI. Parade militare, artificii, lasere, concerte şi surprize, în Piteşti şi Mioveni, de Ziua Naţională a României
În Municipiul Piteşti, manifestările încep de la ora 10.30 şi se întind pe parcursul întregii zile. Iată programul complet al evenimentelor care vor culmina cu momentul retragerii cu torţe a detaşamentelor militare din Garnizoana Piteşti şi festivităţile de aprindere a Bradului de Crăciun şi a iluminatului ornamental de sărbători.
SLOBOZIA. Povestea lui moş Mitru, veteranul mai bătrân decât Marea Unire
De Ziua Naţională, Dumitru Iosif a fost cel mai fericit român. Cei 12 nepoţi, 10 strănepoţi şi patru copii care i-au mai rămas în viaţă au venit în ajunul sărbătorii să-i ureze „La mulţi ani!” lui, românul care trăieşte în România Mare de 102 ani. S-a născut pe 26 noiembrie 1912, cu şase ani înainte de Marea Unire, însă familia a decis ca anul acesta să-l serbeze în preajma zilei de 1 decembrie din respect pentru dragostea de ţară pe care le-a insuflat-o tuturor.
„Este un exemplu pentru noi toţi. Pe fiecare dintre noi ne-a învăţat să ne iubim ţara, să fim oameni corecţi şi muncitori” spune Enuţa Anghel, fiica cea mică a bătrânului Dumitru Iosif, care recent a împlinit 67 de ani, în timp ce-şi îmbrăţişează tatăl.
Viaţa pe câmpurile de bătălie. Dumitru Iosif stă liniştit în camera pe care Caterina Mihalcea, fiica sa mijlocie, i-a pregătit-o la ea în casă. Cercetează cu privirea fiecare mişcare care se petrece în jurul său şi zâmbeşte marii sale familii, strânsă în jurul său ca să-l petreacă. Doar buletinul îi trădează chipul senin şi memoria de fier. Fiecare fiică, nepot sau strănepot se apropie de el, îl îmbrăţişează şi-i urează viaţă lungă şi sănătate. Strânşi în jurul lui, toţi formează un portret de familie autentic românesc.
Bătrânul le face semn cu mâna tuturor să facă linişte, iar apoi începe să povestească despre vremea în care era soldat şi-a străbătut câmpurile de bătălie când a luptat alături de nemţi împotriva ruşilor la Sevastopol. „Am fost în război din 1940, până în 1945. La Sevastopol a fost cel mai greu. În iarna aceea ţin minte că treceam cu caii pe apa îngheţată a mării şi s-a rupt gheaţa cu noi. Abia am reuşit să ne salvăm noi soldaţii, caii şi muniţia au căzut în apă” rememorează cu glas bând bătrânul Dumitru Iosif.
CONSTANŢA. Fotografiază-te cu tricolorul României de 1 Decembrie
În campania naţională "De 1 Decembrie zâmbeşte!", 43 oraşe din ţară, în Istanbul-Turcia şi la Vila Real-Portugalia, românii, dar şi străinii, se pot fotografia cu tricolorul pus la dispoziţie de Asociaţia Tinerilor pentru România. Pozele sunt toate postate pe contul de Facebook al asociaţiei, de unde pot fi descărcate.
La malul mării, tricolorul va aştepta patrioţii în Parcul Tăbăcărie, în zona Tomis Mall, în Piaţa Ovidiu, la faleza Cazino şi în Portul Tomis din Constanţa. „Unirea este generatoare de bucurie, mândrie şi zâmbete. Şi cum zâmbetul este un dar ce trebuie împărtăşit cu alţii, aşa s-a născut ideea de a-i fotografia pe români, ţinând tricolorul în braţe, la gât, lângă suflet, transmiţând bucuria şi onoarea de a fi urmaşii unor mari eroi“, a afirmat Alin Ivana, coordonatorul campaniei din Constanţa.
Manifestarea „De 1 Decembrie, românii zâmbesc!“ a pornit de la Constanţa în 2013, peste 1.500 persoane dorind atunci să se imortalizeze cu steagul României de Ziua Naţională. „Vrem să redăm concetăţenilor încrederea şi bucuria de a fi români, de a le reaminti despre importanţa Unirii şi sacrificiile făcute de compatrioţi, în decursul istoriei, pentru a ne ţine uniţi şi puternici“, spun tinerii organizatori.
În Constanţa, manifestarea este făcută alături de Consiliul Judeţean al Elevilor şi de Consiliul Şcolar al Elevilor de la Liceul Teoretic George Emil Palade.
CONSTANŢA. Cardiologul indian cu inimă de român. Mohammad, veşnic recunoscător: "Am o datorie karmică pentru ţara asta"
Când a sosit în România, la studii, Mohammad a calatorit în trenul de Timişoara cu o familie de bănăţeni. Când au vazut baiatul slab plecat atât de departe de ţara lui, oamenii l-au luat la ei acasa şi l-au găzduit până când s-a putut descurca singur. El le-a rămas recunoscător pe viaţă. La gazde a descoperit mâncarea lui preferata, zacusca. Indianul le-a terminat bănăţenilor în câteva zile provizia făcută pentru toată iarna. De atunci, oriunde s-ar duce în lume, Mohammad poartă în bagaje un borcan de zacuscă.
„N-o sa uit toată viaţa ce a făcut România şi Timişoara pentru mine. Absolut totul mi-a dat! Familia mea e aici, pacienţii mei sunt aici, copiii mei sunt români şi aici e casa mea. Eu sunt medic cardiolog şi ştiţi ce găsiţi în inima mea România, Timişoara. Sunt incomplet fara Timişoara! Simt ca am o datorie karmica pentru locul acesta, care m-a primit la pieptul sau ca pe un fiu", spune indianul Hanna Mohammad Babar.