Corneliu Coposu Fan Page

Interviu cu Corneliu Coposu, 1995

Înapoi la 2014

sursa: Grupul de rezistenta din PNTCD facebook.com, 4 mai 2014

Corneliu Coposu

Arhiva de istorie orală a Societăţii de Radiodifuziune păstrează un interviu pe care Corneliu Coposu l-a acordat în 1995 ziaristului şi istoricului Eugen Preda, fost preşedinte director general al SRR şi realizatorului Mariana Conovici.

"Eu am fost, de la amnistie, din ’64, arestat de 27 de ori, dar, din fericire, pentru 3 zile, pentru o săptămână. Şi am un dosar... [După 1990, lui Virgil Măgureanu] i-am făcut o hârtie şi i-am spus: “Domnule, mie mi s-a ridicat circa un sfert de vagon de hârţoage. Nu mă interesează toate, m-ar interesa însă vreo 60 de pagini de jurnal, care întâmplător au fost găsite la mine şi confiscate. Şi care sunt sigur că nu s-au pierdut, întrucât în cartea domnului Ilie Ceauşescu, 200 de zile mai devreme, sunt reproduse punct şi virgulă, exact după notele mele. Şi-n momentul când m-am adresat editurii, colonel..., general Cupşa, mi-a spus: “Dom’le, noi nu ştim nimic! Ni s-a adus manuscrisul şi autorul răspunde.” Zic: “Eu vă dau în judecată, că nu mi-aţi ţinut autorizaţia şi aţi folosit jurnalul meu...” şi jos e pus: ”Conform documentului XIV, nu ştiu ce, din Arhivele Statului”, unde însă nu se găseşte, că am mers pe urma lui... Bun, şi de-acolo am tras concluzia că, spre deosebire de confiscările anterioare, după 1965, să zic, nu s-au mai distrus materialele confiscate!

Printre altele, eu aveam gata de tipar o carte, cartea se numea Iuliu Maniu, istoria unui tribun. Aici este fotocopia primei fascicole, care a fost păstrată la Securitate, pe care mi-a dat-o Măgureanu, dar cartea nu se mai găseşte. Avea 16 capitole, partea I se găseşte. Şi mi-a dat fotocopie... scrie acolo: ”confiscat”, data şi aşa mai departe.

Acum, ce mi-a mai dat Măgureanu?! Mi-a confirmat cele 27 de percheziţii şi arestări. Şi într-o notă oficială..., la fiecare, [era] data percheziţiei, numărul autorizaţiei de percheziţie, dar ceea ce mă interesa nu cuprindea. Zice aicea, de pildă, la fiecare: “Nu se cunoaşte unde au fost depuse documentele”, “Retrase din circulaţie”, fără să se explice motivul... Nu rezultă unde a fost depusă xerocopia manuscrisului, mă rog... Un sfert de vagon, am apreciat eu, la fiecare : “nu se găseşte”, “nu se găseşte...”, aici e data percheziţiei, numărul ordinului; “nu rezultă ce s-a făcut cu manuscrisele”, “nu se precizează ce s-a făcut cu documentele”, “nu se precizează unde au fost depuse documentele ridicate”. Aceste documente urmau să fie scoase din ţară de Dennis Deletant... şi care mi-a scos, într-adevăr, un rând, dar l-au prins cu un alt rând, în fine... “Nu se menţionează ce s-a făcut cu această mapă...” şi aşa mai departe.

În fine, ce mi-a dat Măgureanu din dosar, o tolbaşcă întreagă, vreo 7-8 kilograme de corespondenţă scrisă de mine, adresată străinătăţii şi primită de mine şi reţinută de Securitate. M-am amuzat într-o zi citind de 10 ani de zile o corespondenţă care n-a ajuns niciodată la destinatar sau care n-a ajuns niciodată la mine; şi mi-a mai dat ceva, care mi-a făcut mare plăcere: cu ocazia arestării... aveam un tablou pe pânză, cel mai reuşit tablou al lui Iuliu Maniu, pe care ei l-au desrămat, l-au împăturit în patru şi l-au anexat la unul din dosare, cam vreo 18 dosare ... şi a stat acolo vreme de 40 de ani. Bineînţeles că pictura a fost pe crucea împăturirii deteriorată. Am găsit un pictor, un băiat foarte bun şi harnic şi i-am spus: “Dom’le, încearcă să o refaci…”, şi-a refăcut-o de o manieră impecabilă! Şi acuma este la sediul [P.N.Ţ], este un tablou de 60 x 45, care este în sala de şedinţe acuma, refăcut. Cred că e cea mai bună pictură a lui Maniu, care a stat 40 de ani împăturită în patru - pânză, ulei pe pânză - şi care era prins aicea, au găurit cu... cum se face îndosariere... Atâta am “recoltat”.

Iară Măgureanu îmi scrie în adresă să mă adresez Muzeului de Istorie a Partidului Comunist sau Arhivelor Statului sau Arhivelor Preşedinţiei unde s-ar putea să fie depuse documentele. Uitaţi ”modelul”: “48 de file, manuscris, cuprinzând evenimente politice”, trei exemplare de cutare, şase de cutare... procesele verbale de percheziţie, în care precizează tot ce s-a ridicat. Dar tot ce s-a ridicat nu mai există în Arhiva Securităţii. S-ar putea, dacă o să am timp, să dau de urma lor. Nu ştiu ce s-a-ntâmplat cu arhiva lui [Ion Popescu] Puţuri, de la Muzeul de Istorie a Partidului, pentru că informaţiile indică că multe din documente au fost îndreptate acolo (...).

Vă închipuiţi năvălind [acasă] nouă colonei şi fiecare din ei... Eu le-am spus: “Dom’le, eu nu asist, eventual puteţi să constataţi că am şi arme şi muniţii, faceţi fiecare percheziţia unde vreţi!” şi eu mă instalam aicea, cu mâinile pe braţ şi aşteptam... Bine, percheziţia dura de dimineaţa de la 7.00 până seara la 7.00. Pe urmă - eu spuneam: “fiecare cu recolta lui” - recoltau câte un sac de hârţoage, pentru că de fiecare dată luau... cartea de telefon, pe urmă toată corespondenţa, indiferent de unde era, pe urmă tot ce găseau scris, chiar şi... eu aveam o soră care era inginer-şef la I.S.P.E. şi care îşi făcea documentaţia pentru planşele ei, pentru... ea întocmea schiţe pentru viitoarele termocentrale şi alea le ridicau! Şi trebuiau demersuri, “...dom’le, ăsta-i act oficial, daţi-l înapoi!”

N-am reuşit să obţin nimic din tot ce s-a ridicat, de fapt nici n-am depus stăruinţe prea mari... Am găsit corespondenţă, asta-i separată, un săculeţ, o corespondenţă începând cu ’64, zeci de scrisori expediate de mine, reţinute de ei şi expediate de cunoştinţe din străinătate şi reţinute iar de ei. Şi m-am amuzat cu 20 de ani mai târziu să văd care erau preocupările de atunci."

Articol citit de 1070 ori.

Alte articole