sursa: caietesilvane.ro, Ion Buzași, Joi,9 Octombrie 2014

Dl. Marin Pop, doctor în științe istorice, cercetător la Muzeul Județean de Istorie din Zalău, a descoperit în arhivele CNSAS un text inedit al lui Corneliu Coposu intitulat Spiritul Blajului, conferința rostită în 1983, la întâlnirea cu foștii săi colegi, absolvenți ai Liceului „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj, din anul 1933, întâlnire la care am fost și eu de față, invitat să rostesc, în absența profesorilor de altădată, tradiționala „lectio brevis”.

Corneliu Coposu a fost elev al liceului blăjean timp de șapte ani, între 1923-1930 și, la început, nu a înțeles de ce tatăl său, protopopul greco-catolic Valentin Coposu, l-a adus din nordul Sălajului la școală într-un modest orășel de pe Târnave, un sat mai răsărit, a cărui faimă era conferită de aceste venerabile instituții de învățământ. O mărturisește singur într-o evocare solicitată de revista blăjeană „Cultura creștină” în 1937, când Blajul își aniversa vârsta bicentenară de la întemeierea sa de către Episcopul Inocențiu Micu-Klein: „Am pășit nedumerit, cu icoana strălucită a închipuirii, înșelată de aspectul mohorât al realității, în satul modest de pe Târnave, cu școli multe, cu preoți mulți și mulți școlari. Atunci, desigur, n-am înțeles de ce mă ducea tata peste patru județe, în târgușorul semănat cu ziduri înnegrite de vreme. Am înțeles însă mai târziu, învățând povestea măreață a locului sfânt care a întrupat destinul tragic al nației noastre. Din sufletul mare al Blajului, mare cât vrednicia lui bicentenară, am rupt și eu o fărâmă… și am pornit cu ea în lume, pe drumul arătat de dascălii mei. Iar când am părăsit băncile școlilor, în care au crescut în dragoste de neam și lege atâtea generații, am fost pătruns de măreția Blajului”.

În 1940, când colegii săi blăjeni au organizat tradiționala revedere de zece ani, se afla la Oradea, concentrat pe linia de frontieră, așa că n-a putut participa, dar le-a trimis o telegramă, în care-și exprima, din nou, prețuirea recunoscătoare pentru liceul absolvit în urmă cu un deceniu și pentru profesorii săi: „Împiedecat să iau parte la convenirea colegilor pe care am așteptat-o cu atâta drag trimit din depărtate, de la datorie, smerita mea închinare Blajului de care mă leagă cele mai calde și mai înduioșate sentimente de gratitudine. Profesorilor noștri iubiți: Ștefan Pop, Ion Pop Câmpeanu, Canonic Moldovan, Canonic Maior, director Suciu, Modorcea, Gizdavu, Băgăian, Eugen Bucur, Dr. Manciulea și tuturor celorlalți mulțumiri și recunoștința mea deplină pentru părinteasca educație de care ne-am împărtășit și neuitate semne de atențiune generoasă care ne-au luminat viața de școlari. Dragilor mei colegi, pe care numai forța majoră m-a putut împiedica să-i îmbrățișez la prima noastră aniversare a absolvirei, toate urările mele de bine, de fericire și de izbândă în viață. Tuturor salutările mele și asigurarea unei frumoase amintiri. Voi închina astăzi cu camarazii mei aici pe frontieră un pahar în sănătatea tuturor, gândindu-mă la zilele frumoase trăite în cea mai frumoasă prefață a vieții și la măreția Blajului etern”. Corneliu Coposu (v: Anuarul Liceului de băieți român-unit „Sfântul Vasile cel Mare din Blaj” pe anul școlar 1939/1940, p. 223).

N-a putut participa nici la revederea din 1965 – 35 de ani de la absolvirea liceului. Un fost coleg de clasă, profesorul Gheorghe I. Biriș, cunoscut poet din perioada interbelică sub numele literar Radu Brateș, care i-a trimis invitația, îi face o relatare detaliată a revederii. Colegii și Corneliu Coposu care îi era prieten, îi spuneau pe numele mic – Ghiuțu - diminutiv blăjean frecvent de la Gheorghe. Regretând nenorocul care „i-a obstaculat” dorința de a fi printre colegi – îi trimite în 24 iulie 1965 următoarea scrisoare de mulțumire:

„Dragă Ghiuțule,

Am primit și citit cu plăcere deosebită relatările frumoase și frumos prezentate din scrisoarea ta trimisă la 16 iulie.

Mai întâi, îți mulțumesc din inimă pentru bunăvoința arătată și pentru osteneala depusă, care și-a atins obiectivul: acela de a mă face să trăiesc, de la distanță și «á la suite», ceasurile emoționante de revedere colegială și reintegrare efemeră în atmosfera atât de dragă a Blajului nostru de pe vremuri. Nu pot, nici acum, să mă resemnez de nenorocul care mi-a obstaculat dorința vie de a fi printre voi. Îmi pare nespus de rău, că eforturile făcute în acest scop, au fost de prisos.

În această stare sufletească, accentuată de rândurile tale dragi, desigur că salut cu entuziasm, hotărârea aniversării festive din anul 1970, când nădăjduiesc că voi avea fericita ocazie, de a-i revedea pe toți cei 7 profesori și 37 de colegi prezenți la 4 iulie și poate că și pe acei care datorită unor cuvioase pricini nu au putut fi de față acum.

Nădăjduiesc că Ghighi Șerban și Gherghel, ți-au trimis complimentele mele afectuoase, trimise prin curier, deoarece nu-ți știam adresa. Acum, în posesia ei, voi face uz de ea, mai trimițându-ți, din când în când, semne de viață, care cred că nu vor rămâne fără răspuns.

Dacă «socoteala» de acasă mi se va potrivi, în circuitul pe care vreau să-l întreprind atunci, când mi se va da concediu (în toamnă sper!) mă voi abate și pe la Blaj, ca să văd pe cei ce sunteți acolo. Dar până atunci te rog să predai colegilor salutările mele cordiale.

Cu deosebite mulțumiri pentru scrisoarea ta, îți trimit gânduri bune, urări de bine pentru tine și familie, și expresia unor frumoase, nostalgice și pline de prețuire-amintiri.

Te îmbrățișez cu drag,

Cornel”

(apud. Radu Brateș, Scrieri inedite, Cluj-Napoca, 2009, pp. 123-127)

A avut ocazia să-și îmbrățișeze „pe dragii săi colegi” și să rostească gânduri de prețuire și recunoștință pentru Blaj și pentru școlile sale peste patru decenii, la aniversarea semicentenară a absolvirii liceului. Cu această ocazie, absolventul de cinci decenii, trecut prin crâncene încercări în viață, prin anchete și închisori comuniste, a rostit conferința Spiritul Blajului, una dintre cele mai frumoase pagini despre orașul luminilor ardelene, în care reeditează aprecierile făcute anterior, în rânduri memorialistice sau scrisori de mulțumire. Rostită într-o vreme când despre Blaj elogiile erau îngăduite numai cu cenzura impusă de partid, absolventul laudă Școlile Blajului, în spiritul cărora s-au format caractere pe stânca tare a credinței. Aprecierile lui se aseamănă cu cele făcute în 1937, tot la aniversarea bicentenară a Blajului de către Episcopul Iuliu Hossu, care spunea că din Școlile Blajului au ieșit caractere pentru că învățământul era așezat „pe stânca tare a credinței” și cita din Evanghelia după Matei (7,23) în care vorbea de omul înțelept care și-a zidit casa pe stâncă: „A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că ea avea temelia zidită pe stâncă”. Așa după cum mi-a spus, după câteva zile, profesorul Teodor Seiceanu, colegul său de promoție, paginile conferinței i-au fost confiscate când a ajuns în București, pe peronul Gării de Nord. Conferința a fost recuperată, așa cum spuneam, în 2013, de către istoricul Marin Pop și publicată în revista „Caiete Silvane”, iunie, 2013, de unde o reproduce Vartan Arachelian în recenta ediție a Mărturisirilor. „Spiritul Blajului, în care am fost educați, este zestrea noastră morală, care ne-a călăuzit pe cărările vremelnic mărăcinoase, vădindu-și prezența la toate răspântiile grele care ne-au întâmpinat… Spiritul Blajului ne-a fost de folos și ne-a ajutat să înfruntăm, fără a ne încovoia, avatarurile sufletești prin care am trecut și care nu au fost puține. Căci arareori în cursul vremii, destinul a fost mai implacabil cu o generație decât s-a întâmplat să fie cu a noastră… dar, relele au trecut peste noi precum vâltorile de stihii peste stâncă. Și dacă stânca, cel puțin pe alocuri, nu s-a clintit, tot spiritul Blajului este cu pricina. Or piatra șlefuită în Școlile Blajului s-a nimerit «în capul unghiului». Sau poate a consolidat-o ecoul cuvintelor mari rostite de Bărnuțiu, blăjeanul cu cea mai profundă înțelegere a dimensiunii spirituale și morale a poporului român, la 15 mai 1848, în Catedrala Blajului”.