dilemaveche.ro, Tudor Călin ZAROJANU

S-o spunem clar şi răspicat de la bun început: pentru tineretul din ziua de azi e „cool“ (adică mişto, adică marfă, adică epic) să nu ai nici un Dumnezeu. La propriu şi la figurat. Tinerii şi adolescenţii sînt superficiali, obraznici, trec prin şcoală ca gîsca prin apă, singurul lor model este Gigi Becali (mă rog, fără cea mai recentă perioadă a vieţii lui…) şi singurul lor scop e să cîştige bani, bani, bani, cît mai mulţi bani, cu care să-şi alimenteze puţinele şi frivolele plăceri: cît mai multe şi mai de ultimul răcnet „device“-uri, idem ţoale şi accesorii, zăcutul prin baruri şi cafenele, vacanţe-n insule exotice, eventual lanţ în nas şi inel unde cu gîndul nu gîndeşti (mă rog, gîndeşti, dar nu spui).

„Astăzi, în epoca rolelor, a mp3 playerelor, a stick-urilor ce pot fi date şi de guvernanţi, a MTV-ului, a Internetului care se întinde ca o junglă peste minţile şi reperele noastre, a vorbi în general despre patriotism şi în special despre Corneliu Coposu, un politician fie el şi ziditor, pare din start o curată pierdere de vreme. În tot cazul, o treabă ce cu greu poate fi dusă la îndeplinire de o elevă căutată cu insistenţă pe Messenger de colegi, ca să iasă în oraş. (…) Concursul ăsta a fost o ocazie să citesc şi să înţeleg nişte lucruri despre care poate anterior aş fi fost tentată să zic că nu mă prea interesează. Sînt lucruri despre care nu prea ni se vorbeşte, comunismul şi tot ce s-a întîmplat în România în anii lui sînt fie expediate de părinţi în termeni nu întotdeauna denigratori, fie expuse cam sec în manualele de istorie asupra cărora, din motive de role şi MTV, nu ne aplecăm foarte des. M-am aplecat, iată, asupra unui site care a venit cu ideea unei competiţii (şi asta mi-a plăcut) sperînd la începutul căutării ca eu să fiu una dintre cîştigătoare şi simţind la sfîrşitul ei că de fapt deja am devenit.“ Aşa a zis Adriana Amalia Pîrcălabu. Nu ştiţi cine e Adriana Amalia Pîrcălabu? Păcat. Este una dintre participantele la prima ediţie a concursului de eseuri despre Senior, organizat în urmă cu şase ani de către Fundaţia „Corneliu Coposu“: între timp au mai fost două ediţii. Iar Adriana trebuie să fie studentă, poate chiar absolventă de facultate. Oare cum s-o fi integrat în lumea asta în care trăim şi pe care o vedem seară de seară la televizor?

Bine, sigur, Adriana este o excepţie.

Atîta doar că, numai la prima ediţie a concursului, am avut parte de 115 excepţii. Din Aiud, Alexandria, Arad, Baia Mare, Bicaz, Bucureşti, Bughea de Jos, Buzău, Cîmpulung Argeş, Caracal, Constanţa, Corabia, Costeşti, Drobeta Turnu Severin, Făget, Focşani, Frătăuţii Vechi, Galaţi, Gîrbova de Sus, Geoagiu, Giurgiu, Haţeg, Iaşi, Lugoj, Marginea, Nehoiu, Orăştie, Petrila, Piatra Neamţ, Pieleşti, Piteşti, Rădăuţi, Rîmnicu Sărat, Roman, Gura-Canalului, Oreavu, Ticoş-Floarea, Săcele, Sibiu, Simeria, Siret, Timişoara, Turda, Vaslui, Vladimirescu, Zalău.

La un concurs organizat de o fundaţie micuţă, cu resurse mai mult decît modeste. Nici nu vreau să mă gîndesc cum o să fie cînd aşa ceva o să organizeze Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii, ICR sau, de ce nu?, Academia Română! Hai, că timp ar mai fi, mai e aproape jumătate de an din Centenarul Coposu!

Pînă atunci, iată cîteva alte gînduri ale unor tineri din ziua de azi.

„Nu cred că l-au durut anii de închisoare, şi nici cei de izolare totală, cum l-a durut acea indiferenţă manifestată de părinţii noştri în zilele de după 1989 (…) Astăzi, multe din cîştigurile democraţiei le datorăm generaţiei lui Corneliu Coposu. Personal, mulţumesc, Domnule Coposu, că în locul «viitorului sigur» pe care mi l-ar fi construit partidul, pot avea un viitor pe care să mi-l aleg eu; în locul unei tinere uteciste, viitoare comunistă, prefer să fiu o tînără într-o lume încă nesigură, dar liberă, o lume în care să mă exprim liber, să port blugi, şi nu uniforma bleumarin, să fiu o individualitate într-o diversitate, şi nu o «tovarăşă». Societatea românească este încă sub sechestrul regimului apus; încă urmările sînt destul de vizibile, iar oameni precum Corneliu Coposu nu mai sînt pentru a ne trezi conştiinţele. Încă tenebroasele umbre ale trecutului ameninţă prezentul.“ (Viorela Proca)

„Tînăra generaţie, căreia îi aparţin şi eu, este departe de a înţelege trecutul. Aproape nimic din prezent nu o ajută (…) L-am cunoscut pe OMUL Corneliu Coposu – pot să spun aşa fără teama de a exagera –, prin intermediul acestui concurs. M-a impresionat spiritul de sacrificiu şi am înţeles adevărul despre regimul comunist, ascuns, sau trunchiat, pînă acum, pentru mine. Referatul acesta m-a ajutat nu atît să-l cunosc pe Corneliu Coposu, cît mai ales să mă cunosc pe mine.“ (Valentina Scarlat)

„Da, eu adolescenta de 17 ani şi un pic, care am cunoscut comunismul indirect, şi care am considerat că nu am nici un drept să-l judec, m-am hotărît acum să cunosc acel regim prin intermediul acestui concurs. Iniţial l-am privit ca pe o curiozitate, mai apoi a devenit o provocare. Despre Corneliu Coposu nu ştiam mai nimic. Urmărisem, dar fără interes, cîteva episoade din serialul Luciei Hossu-Longin, Memorialul Durerii. Despre comunism ştiam cîte ceva de la părinţii mei, dar mai ales de la bunici. Îmi vorbiseră de cozile interminabile la care erau nevoiţi să stea pentru a cumpăra pîine, carne, lapte, dar şi îmbrăcăminte, şi alte lucruri de mai mică importanţă, de raţionalizarea produselor alimentare de bază, de lipsa multora dintre libertăţile pe care azi le avem. Unele dintre ele mi se păruseră fantezii ale bunicilor, neputînd să-mi imaginez aşa ceva: raţie de pîine, carne, ulei. Aşa m-am hotărît să cunosc adevărată faţă a comunismului, prin prisma oamenilor care au avut de suferit de pe urma acestuia.“ (Ioana Guşatu)

„Aproape nimic din prezent nu o ajută…“ Fir-ar, am impresia că aici este vorba despre alte generaţii decît tineretul din ziua de azi, că ăştia mici de unde să ştie dacă nu le zicem noi, ăştia mari? Bine, sigur, Google, Wikipedia, dar mai trebuie să ştii şi ce să cauţi! Dumneavoastră sînteţi la curent cu situaţia din Malawi? Ei, vedeţi…

Pentru majoritatea adulţilor e limpede că tineretul din ziua de azi e prost-crescut.

Mai rămîne să răspundem la nesuferita întrebare „Cine l-a crescut?“.

Bag seama că tineretul din ziua de ieri.