Cine erau „duşmanii de clasă“ ai comunismului, inventaţi de Securitate: elevii, ziariştii şi credincioasele care ascultau rugăciunile preoţilor

sursa: adevarul.ro, Alina Pop , 30 octombrie 2014

Mai multe documente aparţinând fostei Securităţi din Sălaj, aduse la Zalău de reprezentanţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), vorbesc despre absurditatea unui sistem represiv care a transformat artificial, în „duşmani de clasă“, elevi de liceu, femei cu credinţă în Dumnezeu ori ziarişti care scriau articole neaprobate.

Documentele vorbesc despre cum se implica securitatea în absolut toate domeniile vieţii, de la elevii care se constituiau în grupuri (lucru considerat o ameninţare) pentru a ieşi în oraş, la medicii care aveau legături cu străinătatea ori la preoţii greco-catolici, scoşi în 1948 în afara legii. Nu a scăpat de controlul strict al Securităţii nici presa locală, mai exact singurul ziar ce funcţiona la acea vreme – ”Năzuinţa”. Potrivit unei note informative, încăpăţânarea unui reporter de a scrie despre un caz de intoxicare cu plumb a făcut ca ”organele” să apeleze la mijloacele specifice pentru controlarea redacţiei.

Sursa ”Popescu” relatează, într-o notă informativă, că un ziarist de la publicaţia săptămânală ”Năzuinţa” (singurul ziar din judeţ) a venit la el pentru a se documenta despre cazurile de intoxicaţie cu plumb semnalate în 1980 în Zalău. ”Eu i-am spus că lucrurile nu sunt încă clarificate şi avem dispoziţie să nu facem nicio publicaţie în legătură cu aceasta. I-am răspuns la câteva întrebări, dar când a fost problema originii, i-am spus că este încă în studiu şi nici într-un caz nu se ştie de unde pleacă. El mi-a spus că ştie el precis că este boiaua şi deşi eu i-am spus să ia legătura cu doctorul ”x” sau cu doctorul ”y”, el nu a vorbit cu nimeni şi a publicat articolul, care a fost apoi preluat şi de presa centrală”, spune ”Popescu”. În susţinerea ideii sale că presa trebuie controlată, întrucât dezinformează, sursa spune că ”tot aşa, s-a publicat o notiţă în legătură cu o telefonistă de la spital, pe baz aunei simple reclamaţii, care nu a fost corectă şi care se pare că nu corespunde realităţii”. El recomandă ”să se ia măsura de a se lucra şi obiectivul ”Năzuinţa”, respectiv să avem reţea la tipografie, între redactori, pentru a cunoaşte preocupările şi manifestările acestora”.

Dintr-o raportare făcută câteva luni mai târziu, aflăm că nu au mai fost semnalate probleme, în condiţiile în care Securitatea a avut grijă să aibă ”doi colaboratori la tipografie şi două persoane folosite cu aprobare la ”Năzuinţa”. În plus, ”unele aspecte de îngriorare şi nemulţumire ale stării de spirit conjuncturale de la tipografia locală au fost contracarate în mod operativ”, se mai arată în raportare.

Elevi de liceu, racolaţi de Securitate

Suspiciunea mergea atât de adânc în societate, încât erau racolaţi ca şi colaboratori inclusiv elevi. Din documentele salvate de CNSAS aflăm, astfel, despre ”Ana, elevă în clasa a XI-a la Liceul industrial nr.3 Zalău (actualul ”Voievodul Gelu”, racolată în 1988. Tot atunci a fost racolat şi ”Bog”, fiu de profesori, elev în clasa a XI-a la Liceul de Matematică - Fizică din Zalău.

Urmărirea elevilor nu se rezuma doar la ceea ce vorbeau sau făceau în timpul şcolii. Securitatea avea în atenţie, spre exemplu, grupul ”Măgurenii”, o gaşcă de liceeni din Archid, comuna Coşeiu, care avea ca scop, potrivit unei note informative, ”ieşirea în grup în oraş, participarea la spectacole, seri de dans, filme, activităţi sporitvem lipsa de la ore”. Informatorul plusează, însă, precizând că toţi ”audiază emisiunile posturilor de radio capitaliste, în special ”Europa Liberă”, în familie, ştirile făcând obiectul unor comentarii cu părinţii”. Organele de Securitate au interceptat şi o scrisoare trimisă de ”Măgureni” unei eleve de la liceul din Sărmăşag, în care inseraseră un fragment dintr-un articol apărut în Scânteia Tineretului. Pentru combaterea acţiunilor lor, Securitatea a întocmit un plan de măsuri, ce includea ”prelucrarea” tinerilor respectivi la şcoală, în scopul intimidării lor.

Preoţii greco-catolici se ”bucurau” de o atenţie deosebită din partea Securităţii. Cel mai frecvent apare în documentele puse la dispoziţie de CNSAS un fost preot greco-catolic din localitatea Sălăjeni, care în 1948 (când Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii) a refuzat să treacă la Ortodoxie şi care era, se pare, destul de popular printre credincioşi. În replică, ”organele” i-au obligat pe cei care intrau în contact cu preotul să îşi ia angajament scris că nu vor mai face asta. Este şi cazul unei femei care, în 1978, semna o declaraţie prin care se angaja să nu mai meargă să asculte rugăciunile pe care preotul le făcea la domiciliul lui.

Iredentiştii erau o altă ţintă preferată de Securitate. Pentru urmărirea lor, aveau o întreagă reţea de informatori. Unul dintre ei era ”Tibi”, despre care aflăm că a fost recrutat în 1984 şi a fost utilizat pentru ”supravegherea informativă a elementelor de bază de lucru pe linia problemei naţionalişti iredentişti maghiari din localitatea Crasna”. Persoana respectivă lucra ca li contabil la Intreprinderea Judeţeană de Întreţinerea şi Exploatare a Pajiştilor.

Nu toţi informatorii se bucurau de aprecierea Securităţii. Spre exemplu, ”Ciocârlia”, un bărbat recrutat pentru supravegherea informativă a secţiei miniere Cuciulat, s-ar fi lăudat, odată, la beţie, că este ”omul Securităţii”, motiv pentru care s-a decis încetarea legăturilor cu el.

Documentele au fost aduse în cadrul expoziţiei ”Securitatea, instrument al dictaturii”, care rămâne la Zalău până în 24 noiembrie. După această dată, ea va fi prezentată la Alba Iulia, Cluj Napoca, Oradea şi Bistriţa.

Corneliu Coposu, ”preferatul” Securităţii

Cel mai intens supravegheat sălăjean rămâne, însă, Corneliu Coposu, dosarul de urmărire operativă a Seniorului, realizat în perioada 1960 - 1989, numărând nu mai puţin de 38 de volume. Date despre Coposu apar şi în documentele Securităţii sălăjene, cu referire la data de 4 iunie 1989, când are loc, la Bobota, satul natal al Seniorului, un eveniment cultural-istoric deosebit, prin dezvelirea bustului marelui cărturar Gheorghe Şincai.

”De la acest moment deosebit nu avea cum să lipsească Corneliu Coposu, cel care înfiinţase în 1935, alături de Victor Boroş şi alţi tineri din Bobota, „Fundaţia culturală Gheorghe Şincai” şi publicase în ziarul „România Nouă” o serie de articole, unele chiar polemice, pe tema morţii lui Şincai la Bobota. Tot ei sunt cei care, împreună cu soldaţii din escadronul de cavalerie care a staţionat la Bobota în vremurile tulburi ale anilor 1939-40, au reuşit ridicarea unei statui, în formă de cruce, închinată memoriei lui Gheorghe Şincai. Din păcate, în momentul intrării trupelor de ocupaţie horthyste în Bobota, în septembrie 1940, au dinamitat statuia, la fel cum s-a întâmplat o lună mai târziu la Guruslău, explică istoricul sălăjean Marin Pop.

Potrivit acestuia, Corneliu Coposu a fost invitat la Bobota de Valeria Ciocean, profesoară de Limba română la şcoala din localitate, cu toate riscurile, fiindcă era un proscris şi o personalitate incomodă pentru vechiul regim comunist, care îl urmărea pas cu pas.

Pornind spre Bobota, după cum reiese din documentele Securităţii, în tren a călătorit cu Felicia Haica, prietenă de familie. În momentul în care au ajuns în Gara Sărmăşag, la o distanţă de 7 km de Bobota, de unde nu mai aveau legătură cu trenul, au fost aşteptaţi de o căruţă, care i-a transportat până la profesoara Valeria Ciocean, fină a familiei Coposu. Profesoara Ciocean i-a relatat că încă înainte de venirea lui a fost vizitată la domiciliu de către un maior de Securitate, care i-a spus apăsat că „îşi asumă toate riscurile prin invitarea lui Coposu la ceremonie”. În documentul existent la CNSAS se spune că „profesoara a fost foarte categorică, l-a apărat pe U (unul din numele de cod sub care era urmărit Corneliu Coposu de către Securitate – n.n.), considerând prezenţa acestuia necesară, ca fiu al satului”.

După sosirea la Bobota, Corneliu Coposu a făcut cunoştinţă personal cu maiorul de Securitate, despre care povesteşte surorilor sale că era chiar şeful Securităţii din Sălaj, dar că nu a avut probleme şi că s-a purtat „frumos” cu el. De altfel, el povesteşte surorilor că întreaga conducere locală din Bobota „s-a purtat frumos”, iar primarul comunei chiar a insistat să-i mai viziteze (ACNSAS, Fond Informativ, dos. I 149.087, vol 35, f. 13-14).